Prefaţă de Ion Pop

Pe copertă: Ileana Urcan, detaliu din Pasărea lunii, acuarelă. Concept grafic: Ovidiu Văidean.

Proiect editorial apărut la un an de la moartea poetului, sub egida Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud

Colecția Echinox (Seria de poezie) este îngrijită de Horia Bădescu, Ion Pop și Eugen Uricaru.

Edict

De azi înainte
Orice pagină goală
Va ieși din depozite
Numai ca să panseze
O rană mortală

Se va socoti rană
Orice loc atins de buze sau pleoape
Și peste care noaptea a trecut
Un susur de vânt
Sau de ape

* * *

Biologic, ar aparține „generației ’80”, dar îl diferențiază față de confrații din țară lipsa de apetență militantă, comună, însă, cu a altor camarazi de la „Echinox”, și adeziunea la o modernitate lirică acceptată și asimilată firesc și echilibrat. Că e conștient de faptul că lucrează cu convenții ale scrisului, pe care le evidențiază cu o anume detașare a omului care-și cunoaște uneltele, că i-a citit și pe alții, se vede în numeroase poeme încă de la debut. […]
Poetul se raportează mereu foarte liber la reperele culturale, livrești, uzând de ele cu precădere în interes... ironic, atras uneori de jocul verbal, dar viziunea lui are un caracter ludic mai general, în măsura în care viața îi apare, mai direct sau mai indirect, ca un spectacol privit de la o distanță întrebătoare, cu necesarul simț al umorului, ca de țăran șugubăț care a văzut multe la viața lui, însă trecut și prin școlile cele mari, adăugând acestor daruri native cenzura, când mai tăioasă, când mai laxă, a conștiinței cultivate, refuzând mereu să se lase prins în capcanele întinse, sub varii forme, de lumea din jur. Dar, din când în când, și cu o încredere într-un „nerostit cuvânt” consolator. […]
Ion Urcan atinsese cu a doua sa carte de poeme o cotă înaltă a maturității creatoare, asigurându-și mai mult decât oricând mari și uneori spectaculoase libertăți, atât în registrul cotidian al expresiei, cât și în spațiul ludic, rafinat și inventiv, în care „operatorul limbajului” dovedea eminente calități de modelator al materiei verbale. Întrerupt brutal într-un moment de vârf, scrisul său lasă, dincolo de marea tristețe provocată de dispariția sa fizică, destule pagini rezistente, de autentică vibrație lirică și de marcă stilistică originală. (Ion Pop)

* * *

ION URCAN s-a născut în 21 septembrie 1955, în satul Luna, județul Cluj. A absolvit Liceul la Câmpia Turzii, secția umanistă, în 1974. A urmat și terminat Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specialitatea Limba și literatura română – Limba franceză (1979). A fost redactor la revista Echinox între 1976 și 1979. A publicat cronici și recenzii literare: Martori oculari (D. Tudoran), în Echinox, nr. 11-12/1976; Starea de grație (M. Bojan), în Echinox, nr. 5/1977; A trăi literatura (D. Culcer), în Echinox, nr. 6-7/1977; Orion și lumea (Geo Bogza, în Echinox, nr. 11-12/1977; Alianțe literare (V. Cristea), în Echinox, nr. 4/1978; Epifanii (Daniel Turcea), în Echinox, nr. 3-4/1979; Măștile dramei (M. Vodă-Căpușan), în Echinox, nr. 5/1981; Trandafirul și clepsidra (D. Damaschin), în Vatra, nr. 4/1986; Spațiu romanesc (M.-L. Cristescu), în Tribuna, nr. 25/1986; Apocalipsa mioritică (D. Țepeneag), în Apostrof, nr. 5/1992; Școala ardeleană de poezie (I. Pintea), în Cadran, nr. 13/ 1992; Paharul cu apă (R. Preda), în Cadran, nr. 7/1993; Spre un metarealism? (Jean Guitton), în Cadran, nr. 7/1993 ; Împotriva realului (Viorel Mureșan), în Familia, nr. 10-11/1995.
Eseuri: Artă populară și profesionalism, în Cadran, nr. 29/1990; Ieșirea din iarnă, în Actualitatea (B-N), nr. 1/1997.
Interviuri literare: Convorbire cu Cornel Regman, în Apostrof, nr. 10-11/1991; Convorbire cu Ștefan Augustin Doinaș, în Apostrof, nr. 5/1992.
Traduceri din limba franceză: Maurice Scève – Délie, object de la plus haute vertu (fragmente), în Echinox, nr. 9-10/1976; Siluan de la Athos – Écrits spirituels (fragmente), în Cadran, nr.7/1993.
Între 1990-1994 a desfășurat o activitate publicistică în presa locală din Bistrița, în calitate de redactor-șef al revistei Cadran și al Actualității (B-N).
Doctor în filologie la UBB, cu o teză dedicată lui Ion Budai-Deleanu (2002 - avându-l ca îndrumător pe V. Fanache). Între 2004-2008, lector asociat la Universitatea de Nord Baia Mare. Între 2008-2009, inspector de specialitate la ISJ Bistrița-Năsăud.
A publicat Ad usum Delphini, Ed. Echinox, 1994 (versuri); Opera literară a lui Ion Budai-Deleanu, Ed. Casa Cărții de Știință, în 2004; Contexte ale Țiganiadei, Ed. Paralela 45, în 2010. În 2016 publică volumul de versuri O seară la restaurant.
A fost muzeograf la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud și profesor de liceu la Bistrița.
Ion Urcan a încetat din viață în 21 martie 2020.