Carte publicată sub sigla Editurii Eikon.

Faptul că practicile artistice contemporane – în speță, cele vizuale – constituie un obiect al cunoașterii extrem de problematic a devenit un loc comun. Cauza primă a acestui fapt ține de extinderea continuă a frontierelor conceptuale ale artei contemporane. Eminamente poroasă, aceasta a absorbit, cu o ritmicitate din ce în ce mai accelerată începând din anii ‘60 ai secolului trecut, obiecte și practici sociale care, prin eterogenitatea lor, au făcut imposibilă identificarea unei esențe a artei. La aceasta se adaugă lărgirea și diversificarea continuă a sistemului instituțional al artei contemporane, prin apariția de noi tipuri de instituții ce complexifică raporturile dintre actorii angrenați în această lume profesională.

Această stare de fapt a constituit o puternică provocare pentru disciplinele tradiționale ale artei – estetica filosofică, istoria artei și critica de artă –, discipline orientate spre o definire esențialistă a acesteia. „Criza” discursului tradițional a fost contrabalansată de avântul unor noi discipline de studiere a artei precum sociologia artei, antropologia artei, economia culturii sau științele comunicării, interesate de mecanismele și procedurile istorico-sociale de construcție a valorii artistice. „Succesul” acestor noi discipline academice a determinat reformularea celor tradiționale: astfel, atât estetica filosofică, cât și istoria artei și critica de artă și-au reconstruit obiectul de studiu. Indiferent de maniera de reformulare, faliile dintre discipline – fie acestea vechi sau noi – au continuat să se adâncească, fapt ce a condus la o fragmentare și mai accentuată a cunoașterii asupra artei.

Autorii studiilor din cadrul volumului de față – Bogdan Iacob, Dan-Eugen Rațiu, Mara Rațiu, Anamaria Tomiuc și Vlad Țoca – propun o încercare de surmontare a acestei fragmentarități prin punerea împreună a unor cercetări îndatorate unor discipline precum istoria artei, estetică, sociologia artei, critica de artă sau științele comunicării. Punerea laolaltă a acestor studii constituie un prim pas înspre articularea unei noi episteme a artelor vizuale, caracterizate de pluri- și inter-disciplinaritate și orientate spre conjugarea conceptelor și metodelor disciplinelor ce abordează arta. Acest demers facilitează comparația dintre fundamentele teoretice și metodologiile puse în joc de istoria și critica de artă, de estetică și sociologia artei, respectiv de științele comunicării, permițând, astfel, identificarea asemănărilor și diferențelor dintre acestea. (MARA RAȚIU)

Cuprins

Mara Raţiu, Introducere

Vlad Ţoca, Istoriografia românească de artă interbelică despre arta românească. Metode, motivaţii şi crezuri

Dan-Eugen Raţiu, Mara Raţiu, Despre practici şi valori artistice contemporane: spre o hibridizare a metodelor esteticii şi sociologiei artei

Bogdan Iacob, Criza contemporană a criticii de artă

Anamaria Tomiuc, Mediatizarea culturii şi muzeul BRAND

Despre autori

Mara Raţiu este doctor în filosofie (2011) și conferențiar universitar (2014) în cadrul Departamentului de Discipline Teoretice al Universității de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Ariile sale de interes sunt estetica filosofică, teoriile artei şi sociologia artei cu focus pe analiza practicilor şi instituţiilor artistice contemporane. Autoare a volumului Arta ca activitate socială. Avatarurile discursului filosofic asupra artei contemporane (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011), precum și a unor studii publicate în reviste de specialitate şi volume colective, Mara Raţiu este alumna a programului GE-NEC III din cadrul Colegiului Noua Europă din Bucureşti (2010 / 2012) şi fostă bursieră a programului Rave-Stipendium din cadrul IFA Stuttgart (2003).