Loading...

Catalogul meșterilor populari din Bistrița-Năsăud. Mărturii de cultură tradiţională. Vol. I

Catalogul meșterilor populari din Bistrița-Năsăud. Mărturii de cultură tradiţională. Vol. I

Catalogul meșterilor populari din Bistrița-Năsăud. Mărturii de cultură tradiţională. Vol. I

Colecții: Locurile memoriei


Coordonator(i):



  • An apariție: 2024
  • ISBN 978-630-314-213-5
  • Format: 26x30
  • Pagini: 278
 Stoc 0 

SUPORT COMANDA ONLINE

Tel: +40728084804

Luni – Vineri 9.00 – 16.00

Livrare in 1-2 zile lucratoare

Proiect cultural realizat de Serviciul Conservare, Cercetare, Protejarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Literatură, Muzică Clasică, Teatru, Multimedia din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Cuvânt înainte de Alexandru Pugna

Notă asupra ediției de Prof. Emilia Bumb-Ometiță

Studiu introductiv de CS III dr. Patricia-Smaranda Mureșan


În Ținutul Bistriței și al Năsăudului se păstrează, din fericire, până în prezent, valoroase bogății de tradiții și obiceiuri, care atestă continuitatea și perenitatea neamului. Meșteșugurile transmise în această regiune reflectă istoria și impresionanta moștenire culturală a locului, fiind perpetuate din generație în generație, șlefuite și îmbogățite de-a lungul timpului de oamenii de aici. Creațiile meșterilor populari contemporani continuă tradiția înaintașilor, constituind o veritabilă punte între trecut și viitor în acest „limpede loc”, așa cum l-ar numi Grigore Vieru sau Cleopatra Lorințiu.
Aceste vechi obiceiuri tradiționale și meșteșuguri, transmise din generație în generație și asigurând buna rânduială în sânul comunității, erau strict respectate și perpetuate cu mare responsabilitate.
Abandonarea formelor vechi ale meșteșugurilor și apariția inevitabilă a unor elemente de noutate au necesitat o perioadă de înțelegere și adaptare, în care tradiția a jucat un rol primordial. Ea a constituit atât punctul de plecare, cât și principala sursă de inspirație pentru meșteșugarii contemporani.
De-a lungul timpului, meșterii populari au adăugat noi elemente decorative structurilor creațiilor tradiționale, respectând însă cu strictețe vechile tipare și caracteristicile lor. Arta tradițională moștenită de la înaintași devenea, adesea, o ocupație specifică sezonului rece, mai ales pentru femeile care țeseau sau torceau. Pentru mulți meșteri populari, aceasta a reprezentat însă și sursa principală de subzistență, asigurându-le traiul zilnic pe parcursul întregului an.
În acest Catalog al Meșterilor Populari, ne propunem să promovăm acești oameni excepționali, care mențin vie flacăra tradiției și a meșteșugurilor din județ. Lucrarea, un album în premieră pentru această regiune, reprezintă materializarea unui vis mai vechi de-al meu, momentul prezent fiind cel ales pentru publicarea sa, desi documentarea multora dintre materiale a început cu mulți ani în urmă.
Echipa care a realizat această lucrare, sub coordonarea etnologului Emilia Bumb-Ometiță, care de mult timp își dorea și ea apariția unui astfel de album, adunând de-a lungul timpului materialele documentare necesare, a considerat oportun să o îmbogățească prin includerea unor colecții muzeal-etnografice, alcătuite de personae dedicate protejării acestui patrimoniu inestimabil, plămădit din însăși esența sufletului țăranului român. De asemenea, lucrarea amintește și de cei care au plecat pe drumul veșniciei, lăsând în urmă amintirea unor meșteri populari deveniți repere ale Ținutului Bistriței și Năsăudului. (Alexandru Pugna, manager Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud)

 

Județul Bistrița-Năsăud este depozitarul unui remarcabil tezaur de valori ale culturii populare, zămislite prin munca și măiestria țăranilor - autentici păstrători ai tradițiilor noastre.
Ideea realizării unui catalog al meșterilor populari a apărut încă din anul 1998, când la Centrul Creației Populare BN s-a inițiat un proiect de cercetare ce urmărea inventarierea meșterilor populari din județul Bistrița-Năsăud, moment în care s-a constituit un Dosar al meșteșugurilor tradiționale, ce cuprindea fișe de meșteșugari și fotografii ilustrative. Acesta era primul meu an de activitate în cadrul prestigioasei instituții județene de cultură, iar împreună cu colega mea, artista Valeria Peter Predescu, și alături de colegii de atunci, am început a cerceta și inventaria creatorii populari autentici și reprezentativi din satele județului nostru. Astfel, a început să prindă viață un amplu demers cultural, iar cu trecerea anilor s-au adăugat noi și însemnate materiale documentare despre acest domeniu, despre cei care practică meșteșugurile populare românești și le păstrează în chip autentic în vatra satului, dând dovadă de aleasă măiestrie, dăruire și respect față de străbunii lor.
Fiecare cercetare în teren a condus la descoperirea unor creatori populari de o extraordinară valoare, oameni care au deprins tainele meșteșugurilor din familie sau de la consătenii lor înzestrați cu talent creator în diferite domenii de activitate, fiind cu toții autentici păstrători ai valorilor noastre naționale, conștienți de rolul important pe care îl dețin în transmiterea acestora către generațiile viitoare.
„Catalogul Meșterilor Populari din județul Bistrița-Năsăud. Mărturii de cultură tradițională”, volumul I, este un proiect editorial realizat de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, prin Serviciul Conservare, Cercetare, Protejarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Literatură, Muzică Clasică, Teatru, Multimedia, și are menirea de a susține și de a promova meșterii populari din județul nostru. Scopul continuu al acestui demers de cercetare a fost de a-i motiva și de a-i determina pe meșterii populari din județul Bistrița-Năsăud să lupte în continuare pentru conservarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale românești în plan național și internațional.
Acest proiect cultural se înscrie în seria acțiunilor desfășurate de instituția noastră pentru salvgardarea meșteșugurilor tradiționale specifice fiecărei zone etnografice a județului Bistrița-Năsăud, iar dintre acestea amintim: țesutul, cusutul, pielăria, cojocăria, broderia, confecționarea costumelor populare, a pălăriilor și a roatelor de păun, a curelelor late, a podoabelor, olăritul, dogăritul, sculptura în lemn și piatră, împletiturile din nuiele și papură, confecționarea instrumentelor muzicale din lemn și ceramică, pietrăritul, fierăritul ș.a. (Prof.
Emilia Bumb-Ometițăetnolog)

 

Meșteșugurile tradiționale pot fi mai simple sau mai complexe, însă, indiferent de specific, oamenii investesc adesea timp și efort pentru a produce obiecte care să fie plăcute ochiului, dincolo de ceea ce este necesar pentru funcționalitatea creației lor.

În ceea ce privește diferența dintre meșteșug și artizanat, membrii ambelor categorii produc obiecte cu mâinile lor, aceștia căutând să creeze produse cu valoare artistică și utilitară, deopotrivă. Cu toate acestea, artizanii tind să lucreze la proiecte aparte, concepute pentru un aspect estetic, deși adeseori produsele realizate de ei sunt de serie, care nu au specific zonal și care uniformizează motivele tradiționale, în timp ce meșterii populari stăpânesc crearea de articole funcționale specifice unui anumit spațiu geografic.

În acest sens, demersul de față, „Catalogul Meșterilor Populari din județul Bistrița-Năsăud. Mărturii de cultură tradițională”, Volumul I, vine să prezinte rezultatele unui amplu proiect cultural, care a cuprins atât cercetare de teren, cât și studiul literaturii de specialitate și care a scos la lumină frumoase elemente de patrimoniu cultural imaterial din arealul etnografic vizat.

Cercetarea care a dus la constituirea acestui catalog-album cu meșterii populari este aplicată, fiind un studiu realizat preponderant „la firul ierbii”, care vine cu o soluție concretă de punere în valoare a cunoștințelor, competențelor, talentului, muncii și implicării sufletești ale meșterilor populari din județul nostru, cu toții mânați de un crez comun, acela de a realiza obiecte cât mai frumoase, dar și cât mai practice.

Uitându-te la ei, dar și la creațiile lor, observi că aceștia au o lumină aparte în ochi atunci când îți vorbesc despre munca lor, trăind efectiv prin ea, contopindu-se cu meșteșugul, valoarea creației lor fiind strâns legată, totodată, și de o adâncă formă de spiritualitate.

Așadar, efortul colectiv care a dus la realizarea acestui material cultural-educativ este un important demers de conștientizare de către comunitățile locale a valorilor acestor activități meșteșugărești, iar greutatea pe care o au cuvintele cercetătorilor din cadrul instituției

realizatoare – Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud – transformă această publicație într-o adevărată strategie de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial local.

Pe de altă parte, „Catalogul Meșterilor Populari din județul Bistrița-Năsăud” este un proces de inventariere, cu ajutorul comunităților locale, a meșteșugurilor tradiționale reprezentative pentru arealul etnografic studiat, dovedindu-se cu prisosință faptul că cercetătorii au un aliat de încredere, în demersul lor de cercetare, în persoana membrilor acestor comunități.

Deși este cunoscut ca un domeniu deficitar, fără legi precise și fără o reglementare clară, prin intermediul acestei inițiative am reușit să luăm pulsul satelor noastre tradiționale și am putut descoperi și analiza meșteșugurile specifice, aflând totodată și istoria lor, întrețesută cu povestea meșterilor făuritori de obiecte de patrimoniu. (Dr. Patricia-Smaranda Mureșan, etnolog)
 

CUPRINS

Alexandru Pugna – Meșterii populari, purtători de valori ale patrimoniului tradițional românesc

Emilia Ometiță – Despre sat, cu iubire... Notă asupra ediției

Patricia-Smaranda Mureșan – Catalogul Meșterilor Populari din județul Bistrița-Năsăud, un demers de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial local

TEZAURE UMANE VII

1. Bacea Nicolae, Tureac, cojocar

2. Bodescu Ana, Salva, creatoare de costume populare

3. Cosmi Floarea, Runcu Salvei, opincar

4. Sava Nicolae, Bistrița, creator de instrumente muzicale

MEȘTERI POPULARI

1. Arieșan Florentina, Bistrița, creatoare de costume populare, țesătoare

2. Bacea Ileana, Tureac, creatoare de costume populare, țesătoare

3. Bacea Zaharie, Tureac, cojocar, curelar, marochiner

4. Boca Paul Daniel, Căianu Mic, voștinar

5. Boca Ioan, Căianu Mic, voștinar

6. Bodescu Cornelia, Salva, creatoare de costume populare, cusături cu mărgele, podoabe

7. Borodi Gheorghe, Dobric, curelar

8. Borodi Iosif Simion, Dobric, cojocar, curelar

9. Borsos Erzsébet, Jeica, creatoare de costume populare maghiare, cusături

10. Bucșa Maria, Budacu de Sus, împletituri din nuiele

11. Bugnar Ioan și Lenuța, Lunca (Friș), cojocari

12. Buhai Natu, Parva, pietrar

13. Burbulea Leon, Tureac, cojocar, curelar, opincar, pictor de răstigniri

14. Burbulea Maria, Tureac, creatoare de costume populare, țesătoare

15. Buta Floarea, Bistrița, produse realizate prin tehnica înnodării, creatoare de costume populare

16. Căluș Ioan Doruț, Zagra, fierar

17. Căilean Viorel, Rodna, dogar

18. Ceuca Genuca, Salva, creatoare de costume populare, cusături cu mărgele

19. Cioancă Mărioara, Josenii Bârgăului, țesătoare

20. Cobuț Gheorghe, Tureac, cojocar, curelar, fierar, cărbunar

21. Cotuț Ioana, Leșu, țesătoare

22. Creț Domide, Poiana Ilvei, cojocar, curelar, opincar

23. Creț Saveta, Poiana Ilvei, creatoare de costume populare, țesătoare, broderie manuală

24. Croitor Radu Dănuț, Sângeorz-Băi, curelar, marochiner

25. Curtușan Maria, Borleasa, creatoare de costume populare, țesătoare

26. Dănilă Oltița, Șanț, creatoare de costume populare, țesătoare, cusături

27. Demian Grigore, Lunca (Friș), fierar

28. Deneș Maria, Spermezeu, creatoare de costume populare, țesătoare, broderie

29. Domide Ileana, Rodna, țesătoare, cusături populare

30. Drăgoi Floarea, Telciu, țesătoare, cusături populare

31. Dura Ioana, Mureșenii Bârgăului, țesătoare, cusături populare

32. Frăsincar Dumitru-Dan, Agrieș, sculptor în lemn

33. Galben Sabina, Prundu Bârgăului, creatoare de costume populare, țesătoare

34. Giurgiuca Gafta și Teodor, Dumbrăvița, cojocari

35. Giurgiuca Dănuț Ionel, Dumbrăvița, cojocar, curelar, gazdă de păuni

36. Gușă Ilie, Rodna, sculptor în lemn, artă bisericească, constructor de iconostase

37. Guzu Mărioara, Poiana Ilvei, creatoare de costume populare, cusături

38. Ivan Cornelia, Budacu de Sus, împletituri din nuiele

39. Ivan Ioan, Budacu de Sus, meșter lemnar

40. Linul Virginia, Salva, creatoare de costume populare, cusături cu mărgele

41. Magdău Floarea, Telciu, țesătoare

42. Mateiu Ioana, Rusu Bârgăului, țesătoare, creatoare de costume populare

43. Moldovan George, Salva, fierar

44. Moldovan Petru, Șieu, fierar

45. Morar Maria, Salva, creatoare de costume populare, cusături cu mărgele

46. Mureșan Ana Maria, Spermezeu, țesătoare, cusături populare

47. Mureșan Vasile și Livia, Căianu Mic, voștinari

48. Mușină Viorelia, Bistrița, creatoare de costume populare, cusături, artizanat

49. Oprea Livia, Budacu de Sus, împletituri din nuiele

50. Oroian Luca, Bistrița, meșter lemnar

51. Pantea Albin și Floarea, Șieuț, cojocari, creatori de costume populare

52. Pârț Viorica, Salva, creatoare roate de păun

53. Peica Ilie, Lunca (Friș), fierar

54. Perhaiță Ludovica, Agrieș, țesătoare, cusături populare, croșetat

55. Pop Anicuța, Bistrița Bârgăului, creatoare de costume populare, broderie

56. Pop Buia Gavrilă, Maieru, cojocar, curelar

57. Pop Buia Florica, Maieru, creatoare de costume populare, cusături

58. Pop Ciprian, Bistrița, prelucrarea artistică a lemnului

59. Pop Maria Lucia, Sângeorz-Băi, creatoare podoabe populare

60. Poll Lucia Mihaela, Rodna, creatoare de costume populare, cusături cu mărgele, broderie

61. Rânziș Elena, Mureșenii Bârgăului, creatoare de costume populare, cusături, țesătoare

62. Rânziș Florin, Prundu Bârgăului, valorificarea artistică a pieilor și a metalelor, artizanat

63. Roman Ileana, Șanț, creatoare de costume populare, cusături, țesătoare

64. Rus Nastasia, Agrieș, creatoare de costume populare, cusături, țesătoare

65. Sbîrcea Aurelia, Budacu de Sus, împletituri din nuiele

66. Serețan Vasile și Ioana, Mureșenii Bârgăului, cojocari

67. Simionca Ioana, Sebiș, creatoare de costume populare, cipcă (dantelă)

68. Simionca Lenuța, Sebiș, creatoare de costume populare, cusături, broderie veșminte preoțești

69. Sîrb George, Ilva Mică, curelar, marochiner

70. Socaciu Livia, Șieuț, creatoare de costume populare, cusături

71. Spermezan Iuliu, Bistrița, sculptură tradițională în lut

72. Suciu Valeria, Rodna, creatoare de costume populare, cusături

73. Székely Márton, Tonciu, împletituri din papură

74. Szilágyi Ilona, Tonciu, împletituri din papură

75. Tinca Marius, Budacu de Sus, Fierar

76. Todoran Lucia, Salva, creatoare de costume populare, cusături cu mărgele, podoabe

77. Todica Raveca, Telciu, țesătoare, cusături populare

78. Trif Dumitru, Șieuț, Fierar

79. Țintoșan Ioana, Ruștior, cusături populare

IN MEMORIAM

1. Alexandru Misiuga, Bistrița, creator de măști populare și păpuși

2. Viorica Covaci, Telciu, creatoare de podoabe populare, cununi pentru mirese

3. Dumitru Frișan, Mocod, cojocar

4. Ștefan Gănău, Mijlocenii Bârgăului, olar

5. Aurica Brândușă, Salva, țesătoare

6. Maria Trifu, Tiha Bârgăului, artă naivă

7. Andrei Bacea, Prundu Bârgăului, cojocar

8. Ilie Ceuca, Salva, cojocar, creator roate de păun, gazdă de păuni

9. Ștefan Gâța (Olarul), Mijlocenii Bârgăului, olar

10. Ioan Poleac, Sângeorz-Băi, meșter lemnar

11. Leon Jora, Salva, creator roate de păun

12. Maria Ceuca, Salva, împletitul în lat

13. Valer Gălan, Leșu, artă naivă

14. Ioachim Pop, Șanț, cojocar

15. Ioan Croitor, Maieru, curelar, marochiner

16. Părintele Timoftei Găurean, Agrieș, sculptor în lemn

ARTĂ NAIVĂ, CREATORI DE ARTĂ POPULARĂ, ARTIZANAT, ANTREPRENORIAT

1. Satul tradițional în pictura lui NECHITA BUMBU, Nepos

2. NICORATEX, Sărata

3. CASA COSTUMULUI POPULAR „VIRGINIA LINUL”, Salva

MUZEE ȘI COLECȚII ETNOGRAFICE SĂTEȘTI

1. „Muzeul Satului” din localitatea Ilva Mare

2. „Căsuța lu' Guzuța” din localitatea Poiana Ilvei

3. Colecția de Artă Populară „Silvia Floarea Tóth” din localitatea Mocod

4. Muzeul Sătesc („Casa Cioncului”) din localitatea Budurleni

5. Colecția Etnografică „Mirela Andrecuț” din localitatea Lunca (Friș)

268 269

6. Muzeul Sătesc din localitatea Jeica

7. Muzeul Sătesc din localitatea Josenii Bârgăului

8. Muzeul Sătesc de Artă Populară și Etnografie „George Nechiti” din localitatea Feldru

9. Colecția Etnografică „Constantin Câmpean” din localitatea Șieuț

10. Muzeul Sătesc din localitatea Dumitra (Centrul de Informare Turistică)

11. Casa Maghiară din localitatea Teaca

12. Colecția Etnografică „Măriuța Zbânca” din localitatea Șieu

13. Colecția Etnografică „Iacob Pop” din localitatea Lunca (Friș)

14. Casa Tradițională de pe Valea Țibleșului, din localitatea Spermezeu

HARTA JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD

INDICE DE NUME / (Realizare texte de prezentare)

HARTA CU SUBZONELE ETNOGRAFICE DIN JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD cf. N. Dunăre, 1977

COLECTIVUL DE REDACȚIE