Omagiu editorial la 82 de ani de la nașterea scriitorului ADRIAN PĂUNESCU (n. 20 iulie 1943 - d. 5 noiembrie 2010), apărut sub egida DESPĂRȚĂMÂNTULUI ASTRA NĂSĂUD
Prefaţă de IOAN PINTEA
Ediţia digitală reproduce întocmai ediţia tipărită în anul 2019.
 

...Şi e amiază mare, de la Ţebea, la Ip şi la Treznea,

E amiază de lumină totală pe Dealul Feleacului,

Bat clopotele şi ţintuiesc lumina,

Pe Catedrala Reîntregirii, de la Alba Iulia,

Grănicerii din satele Năsăudului poartă

Lumânări în mâini, pentru Învierea Neamului,

Corăbiile rătăcite pe mări şi oceane,

Ale unei ţări care se numea România,

Ţipă, în somn, de dor de lumină... 
(Adrian Păunescu, Lumina Ardealului)

Năsăudul are o taină a lui şi un magnetism al lui, pe care nu le pot încă defini până la capăt, dar le simt cum mă cheamă mereu, să mă umplu de ele. L-am descoperit relativ târziu, aici, către nordul fabulos al României eterne, şi poate de vină au fost cele două magice vecinătăţi ale sale, Maramureşul şi Bucovina, ale căror spiritualităţi tutelare le-am auzit încă de tânăr şi m-am şi dus acolo să le dezleg şi să mă dezleg.

Năsăudul are, de fapt, din toate câte ceva. În Năsăud poţi afla şi inflexiunile doinei de la Cluj şi tropotul orgolios al zongorei din Maramureş, ca şi accentul moldovenesc venit de peste munţi şi rămas în graiul năsăudean, ca o dulce permanenţă, precum aci, prin păduri şi izvoare, din energii abia întrezărite şi încă neauzite, Bucovina şi Năsăudul dau împreună măsura vocaţiei de grăniceri a Românilor.

Ceea ce m-a tulburat, peste măsură, chiar în primele perioade ale şederii mele la Năsăud, a fost senzaţia rară de statornicie pe care mi-au dat-o şi oamenii şi locurile. (Adrian Păunescu)

Autograf:

„Familiei dragi, Ana și Vișu Vaida, prin care am descoperit și am reușit să-mi asum Năsăudul, parte din Ardealul de Mijloc,

omagiu, mereu, Adrian Păunescu”

Mă simt îndatorată, dar fericită să pot mulţumi bunului Dumnezeu că mi-a dat şansa de a-l cunoaşte pe Adrian Păunescu, de a fi fost mult timp în preajma omului şi poetului preţuit, că mi-a dat viaţă, sănătate şi luciditate până la vârsta aceasta pentru a vă putea descrie relaţia Poetului cu „misterul năsăudean”.

Îi mulţumesc lui Adrian Păunescu, aflat „printre stele”, pentru faptul că şi-a oprit gândul, talentul şi toată disponibilitatea asupra ţinutului nostru, asupra familiei noastre. (Ana Vaida)

Ce reiese din această carte, alcătuită şi gândită, cu mintea şi cu sufletul, de Doamna Ana Vaida? Reiese că Adrian Păunescu a iubit foarte mult, din inimă şi cuget, cum ar spune Monahul de la Rohia, Ţara Năsăudului şi că în Casa Vaida s-a simţit la el Acasă. L-a iubit pe Coşbuc, „Duminica de dimineaţă a limbii române”, pe Rebreanu; a scris nenumărate poezii aici, în Năsăud. A potrivit rime ca acest oraş să se aşeze firesc şi precis în construcţii ample poetice, specific păunesciene. A creat o hartă în versuri, o geografie poetică a ţinutului năsăudean, punctând-o cu nume şi locuri simbolice pe care năsăudenii le ţin la mare preţ.
Năsăudenii îl iubesc pe Păunescu pentru că a scris despre ei pagini emoţionante, a scris versuri în care ei se regăsesc aşa cum sunt: grăniceri ai spiritului românesc. Familia Vaida face parte dintre aceşti grăniceri. L-a primit şi l-a găzduit pe Adrian Păunescu în vremuri dificile, teribile, de restrişte, când acesta nu mai era în braţele şi graţiile puterii, marginalizat şi ostracizat. O familie curajoasă, temerară, care, iată, prin Doamna Ana Vaida, face istorie literară şi consacră, de azi încolo, în cel mai autentic stil grăniceresc, un nume în renume: năsăudeanul Adrian Păunescu... (Ioan Pintea)