Cu Dosarele integrale de anchetare a lui IOAN SLAVICI
Tabel cronologic și Portret biografic de Alina Hucai
Pe copertă: Ioan Slavici, pictură în ulei de Sever Frențiu, 1978, Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” din Șiria

OMAGIU EDITORIAL LA 100 DE ANI DE LA TRECEREA ÎN ETERNITATE
A UNEI MARI PERSONALITĂȚI A TRANSILVANIEI, IOAN SLAVICI
(n. 18 ianuarie 1848, Șiria, jud. Arad – d. 17 august 1925, Crucea de Jos, loc. Panciu, jud. Vaslui)
APĂRUT SUB EGIDA CENTRULUI MUNICIPAL DE CULTURĂ ARAD

Lucrare dedicată de autor și editură Profesorului LIVIU MAIOR, la împlinirea venerabilei vârste de 85 de ani

MULȚUMIRI SPECIALE

Tuturor partenerilor culturali și instituționali datorită cărora a fost posibilă apariția acestei lucrări științifice la Centenarul trecerii în eternitate a lui Ioan Slavici: Primăria municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” din Șiria (Complexul Muzeal Arad) și doamnei muzeograf Laura Ionela Moț, pentru profesionalismul cu care ne-au oferit sprijin și răspuns la solicitările editoriale de informare– documentare, precum și pentru atașamentul special manifestat față de memoria acestei uriașe personalități a Transilvaniei, care a fost Ioan Slavici.

MĂRTURII BIOGRAFICE

IOAN SLAVICI: „Adevărata mea vină, dacă e vreo vină la mijloc, a fost dar că nu am fost în stare să mă umilesc și să lucrez contra convingerilor mele. (...) Eu am scris mult și multe, dar niciodată n-am putut să îmbrățișez gândul că războiul e un fel de podoabă a vieții omenești; după felul meu de a vedea, războiul e una din cele mai mari nenorociri ale vieții omenești.”

ELEONORA I. SLAVICI: „S-a făcut acum de curând o lege ca orice străin, având un fiu sub arme, să fie eliberat. Nu este o nedreptate ca un om ce a lucrat atâta pentru neamul lui, cu toate că trimite doi fii în luptă, să fie reținut, închis la bătrânețe, fără aer și lumină?”

AUTORUL DESPRE CARTE ȘI OBIECTUL CERCETĂRII

IOAN BOLOVAN: „Ioan Slavici a fost un titan al literaturii române și nimeni nu îl poate detrona din locul câștigat prin muncă în Panteonul Culturii Naționale. Opțiunile dictate de crezul său moral și implicarea sa civică și politică, prin statutul de ziarist, reprezintă alegeri deliberate, motivate prin convingerea fermă că astfel slujește mai bine interesele națiunii sale, deopotrivă ale românilor din Transilvania aflați în cadrul Imperiului Austro-Ungar, cât și ale fraților din Vechiul Regat. ¶ Articolele deloc comode ale lui Slavici la adresa unor mari politicieni ai vremii, atât înainte, cât și după încheierea Marelui Război, puteau să genereze orgolii mărunte care să-i fi determinat pe mai-marii zilei, liberali sau conservatori, să încerce să-l pedepsească pe Slavici pentru tonul lui critic. ¶ Atunci când a debordat din acțiunile lui loialismul prohabsburgic visceral, specific mai tuturor românilor transilvăneni până la 1918, a făcut-o cu sufletul curat, crezând că doar o orientare a României spre Austria și Germania poate salva Vechiul Regat și pe românii de aici de pericolul rusesc. ¶ În orientarea sa filohabsburgică, Slavici nu s-a dovedit un habotnic fără discernământ. El a apreciat «binefacerile» aduse de Curtea de la Viena românilor din Transilvania după 1700, dar a fost onest și a recunoscut modul agresiv și ilegal în care Austria a obținut/a ocupat Bucovina în anul 1775, dezmembrând Moldova. ¶ Este posibil ca lucrările sale în manuscris, confiscate în momentul arestării, să fi fost cu adevărat pierdute în timpul evacuării autorităților guvernamentale de la București la Iași, în vara lui 1916, după cum nu se poate exclude nici că acestea au fost «pierdute» cu bună știință de cineva nemulțumit de atitudinea politică și comportamentul rectiliniu al marelui scriitor. ¶ Referitor la avatarurile prin care a trecut Ioan Slavici în anii Marelui Război mai rămân numeroase aspecte controversate care merită să fie reevaluate și cunoscute mai bine. Să fi suferit scriitorul arădean de bipolarism sau aprecierile încadrabile unui spectru larg care variază între «trădător» și patriot derivă din interpretarea unilaterală a biografiei sale? Poate că la finalul lecturii acestor pagini vom putea să-i apreciem mai detașat devotamentul față de națiune, dar și să-i acceptăm și să-i înțelegem mai bine opțiunile geopolitice, care i-au atras atâtea animozități în epocă și catalogări mult prea dure în timpul vieții, dar și ulterior.”

EUGEN SIMION: „Slavici este, în mod cert, un spirit chibzuit, omul ordinii, un legalist, [...] indiscutabil patriot, ține cu neamul său și luptă, în modul lui dârz de a fi, pentru drepturile lui... Este, politicește și moralmente, un naționalist (cu semnificația pe care o are termenul în secolul al XIX-lea), un naționalist «în marginile adevărului». Nu-i șovin, iar pe șovinii maghiari îi tratează cu asprime, dar fără prejudecăți xenofobe. Este fidel, în toate împrejurările, față de Curtea de la Viena și asta l-a pus, la sfârșitul vieții, în situația cu totul absurdă, inaccepta- bilă pentru el, luptător pentru idealul național, de a fi socotit de contemporanii săi «un trădător». Opera lui a izbăvit însă creatorul de slăbiciunile omului, într-un moment al existenței sale, cum spune un critic.”

CUPRINSUL CĂRȚII

Capitolul 1. Ioan Slavici: între loialismul prohabsburgic și devotamentul național | 9

Capitolul 2. Opțiunile filohabsburgice și filogermane ale lui Ioan Slavici | 21

Capitolul 3. Slavici, patriot și naționalist român | 47

CONSIDERAȚII DE FINAL și PERSPECTIVE DE LECTURĂ | 75

TABEL CRONOLOGIC. Viața și Opera lui Ioan Slavici | 81

Nota și motivația editorială a autorului | 123

DOSARELE DE ANCHETARE A LUI IOAN SLAVICI

Dosarul nr. 193/1917 | 127

Dosarul nr. 16/1918 | 159

FOTODOCUMENTAR: ÎNCHISORILE LUI SLAVICI | 241

Zusammenfassung | 247

Abstract | 271

Résumé | 279

Riassunto | 287

Bibliografie | 299

PORTRET BIOGRAFIC: Ioan Bolovan | 307

PORTRET BIOGRAFIC

IOAN BOLOVAN (n. 11 august 1962, Pâncota, jud. Arad, regiunea Banat) membru corespondent al Academiei Române, Profesor universitar, Doctor în Istorie, omagiat cu titlul de Doctor Honoris Causa de Universitățile din Arad și Oradea, cercetător de prestigiu al istoriografiei românești și internaționale.

„Prezentul omagiu nu este unul de complezență, el are la bază rezultatele extraordinare obținute de-a lungul celor trei decenii de carieră, rezultate care îl situează pe academician în galeria marilor istorici ai Transilvaniei, transformându-l într-un model pentru mai multe generații, unul care inspiră bine, frumos și moralitate.”

Fragment din Laudatio rostit cu prilejul acordării titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea. Din comisia de redactare a discursului omagial au făcut parte: Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop – Președintele Academiei Române; Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, Directorul Școlii Doctorale de Istorie – Președinte; Prof. univ. dr. Ioan Horga, Decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării – membru; Prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, Prodecanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării – membru; Prof. univ. dr. habil. Corneliu Pădurean – Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad – membru; Prof. univ. dr. habil. Antonio Faur – membru; Prof. univ. dr. habil. Mircea Brie – membru etc.

Profesorul universitar dr. Ioan Bolovan este recunoscut și apreciat drept una dintre cele mai distinse și remarcabile personalități ale istoriografiei și culturii românești contemporane. Prin activitatea sa desfășurată ca istoric, om de știință, cercetător, pedagog, coordonator de doctorat și formator profesional, precum și prin numeroasele sale calități umane, face parte din familia spirituală a marilor istorici români din Transilvania, alături de Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Alexandru Lapedatu, David Prodan, Ștefan Pascu, Camil Mureșanu, Pompiliu Teodor, Ioan-Aurel Pop, Nicolae Edroiu, Nicolae Bocșan, Vasile Vese, Liviu Maior, Vasile Pușcaș etc. Urmează studiile preuniversitare la Liceul Pedagogic din Arad (1977–1981), remarcându-se, de timpuriu, sub îndrumarea profesorului Mircea Popa, ca un pasionat al istoriei, iar studiile universitare, la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (1982–1986). Obține titlul științific de Doctor în Istorie (1999) la aceeași Universitate, cu teza Populația rurală a Transilvaniei între Revoluția de la 1848 și Primul Război Mondial, sub coordonarea Prof. univ. dr. Nicolae Bocșan. Beneficiază de stagii de specializare la Universitatea „Kossuth Lajos” din Debrecen, Ungaria (octombrie 1991–februarie 1992), la Cambridge, Group for the History of Population and Social Structure și la UCL School of Slavonic and East European Studies din Londra, Anglia (martie–aprilie 1992).

Își începe cariera ca profesor stagiar la Școala Generală Dragu din județul Sălaj (1986–1989). Pasionat de istorie, se dedică cercetării științifice și devine, pe rând, cercetător principal III, cercetător principal II (1989–2001) și secretar științific (1992–2000) la Institutul de Istorie „George Barițiu”, apoi redactor (1992–2007) și cercetător științific I (din 2007) la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române din Cluj-Napoca. Parcurge câteva etape ale carierei universitare, devenind, pe rând, conferențiar (2001–2008), profesor universitar titular la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (din 2008), conducător de doctorat, prorector în cadrul aceleiași Universități (2012–2020).

Este istoric specialist în istoria modernă și contemporană a României, cu precădere în istoria Transilvaniei din secolele XIX–XX, istoria populației și demografie istorică, mișcarea națională a românilor din Transilvania, istoria asociațiilor culturale, istoria familiei românești între 1848 și 1918, istoria regimentelor de graniță din Transilvania, istoria Revoluției de la 1848–1849, istoria Primului Război Mondial.

Deține numeroase funcții: director interimar (2003–2007) și coordonator de activități (2018-2025) al Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca; din 2016, director al Centrului de Studiere a Populației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; director, din 2018, al Institutului de Istorie „George Barițiu” din cadrul Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca; copreședintele părții române în Comisia mixtă de istorie româno-maghiară și Comisia mixtă privind relațiile româno-ruse și Tezaurul României (din 2019).

Participă la viața științifică a mai multor societăți și organizații profesionale naționale și internaționale, în calitate de: membru (2008), vicepreședinte (2010–2015), președinte (2015–2022) și președinte de onoare (din 2022) al International Commission for Historical Demography (ICHD), cu sediul la Geneva; membru al Istituto Per Gli Incontri Culturali Mitteleuropei (ICM) Gorizia, Italia (din 2008); membru corespondent al Academiei Române (2018); membru în Consiliul General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (din 2020); expert-evaluator al proiectelor de cercetare CNCS-UEFISCDI (din 2018); Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (2018) și al Universității din Oradea (2019); membru în Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare (din 2005); membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului (din 2008); președintele Comisiei Județene Cluj pentru atribuirea de nume de străzi și instituții (2004–2008).

Ca urmare a activității științifice de cercetare și a carierei didactice universitare desfășurate, a scris 30 de cărți, în calitate de unic autor și în colaborare, pe care le-a publicat la edituri din România, Franța, Germania, Olanda, Rusia, Cehia, Argentina, Italia etc. Este editor și coordonator a peste 50 de volume, precum și a peste 250 de studii și articole publicate în reviste de specialitate și volume colective apărute în țară și în străinătate (Anglia, Argentina, Austria, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Ungaria).

Participă la viața publicistică științifică națională și internațională și în calitate de redactor-șef al Anuarului Institutului de Istorie „George Barițiu”, Series Historica, senior editor al Revue Roumaine d’Histoire, evaluator și/sau membru în mai multe comitete de redacție: Continuity and Change (Cambridge University Press), Journal of Family History (Sage Publishing, America de Nord–Europa–Asia), Historical Life Course Studies (Leuven, Belgia), Historická demografie (Praga, Cehia), Istoria 20.Veku (Belgrad, Serbia), Transylvanian Review, Revue Roumaine d’Histoire, Romanian Civilization, Romanian Journal of Population Studies, Caiete de Antropologie Istorică, Acta Musei Napocensis: Historia, Crisia, Anuarul Arhivelor Mureșene, Analele Aradului etc.

Drept recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea gândirii istorice și la promovarea identității naționale a primit, în decursul timpului, din partea mai multor instituții și organizații de prestigiu, numeroase diplome, distincții, premii, medalii. A fost decorat de către președintele României cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” prin Decretul prezidențial nr. 1.137/2021 din 26 noiembrie 2021. A obținut Premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române (2002); Premiul pentru Excelență Științifică al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2008 și 2010); Premiul „Profesor Bologna” la Gala Națională a ANOSR (2010); Premiul pentru domeniul Istorie al Journal for the Study of Religions & Ideologies (2011); Medalia Universității „Vasile Goldiș” Arad (2011); Titlul de „Senior al Cetății”, Cluj-Napoca (2013); Diploma „Meritul Academic” (2015); Premiul Fundației „Magazin Istoric” (2016, 2024); Medalia „Crucea Nordului”, acordată de Episcopia Ortodoxă Română a Scandinaviei (2017); Medalia „Crucea Transilvană” acordată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului (2019); Titlul de Cetățean de Onoare al Județului Hunedoara (2025), într-o ceremonie în cadrul căreia aceeași distincție a primit-o și Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. (Portret biografic realizat de Alina Hucai)