Proiect editorial apărut sub egida Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, pentru Festivalul Internațional „Lucian Blaga” Sebeș – Lancrăm, Ediția a XLV-a, 23–25 mai 2025

Această lucrare este o continuare a volumului: Cristian Stamatoiu, Configurarea reflexului antropologic al spectacolului (Curs al istoriei teatrului prin mentalul colectiv contiguu), Cluj-Napoca
Postfață de George Banu
Ilustrația copertelor I-IV: Shakespeare by „Shakespeare”, artdesign de Maria-Lia Stamatoiu

Postfață de George Banu,

care, în momentul redactării ei (2015) pentru întregul nostru demers critic în mai multe volume, era Profesor de studii teatrale la Sorbona – Paris și Președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru. Și, cu atât mai mult, astăzi, după regretabila sa dispariție din 2023, aserțiunile acestea se profilează a fi la fel de viabile, precum atunci când celebrul critic ne-a făcut onoarea de a ni le dedica.

Pascal scria: „E mult mai frumos să știi ceva despre tot, decât să știi totul despre ceva: această universalitate e cea mai frumoasă”. În Occident atracția pentru perspectiva panoramică a dispărut în favoarea privirii microscopice și a examinării detaliului. Cărțile lui Mircea Eliade n-au fost ele criticate mai ales în numele acestui proces intentat unui vechi spirit de „enciclopedist” de către agresiva armată a „specialiștilor”? Deși educat în Romania, această deschidere nu îmi e personal familiară, dar îi resimt necesitatea formatoare și admit valoarea pedagogică. Privirea panoramică revelă relieful geografic al unui domeniu, cea microscopică, secretele sale geologice. Tinerii debutanți câștigă explorând larg, cercetătorii obstinați reducându-și extinderea viziunii. Aceasta-i alternativa. Cristian Stamatoiu îndrăznește să propună o perspectivă vertiginoasă asupra teatrului. Un asemenea curaj, azi rar, unic, merita salutat. El se constituie în ghid și ne invită la o călătorie pe care nu o mai îndrăzneam și care, sper, nu-și va rătăci cititorii. Să îndrăznim să-i urmăm pariul!

Profil de autor

Cristian Stamatoiu (cristian.stamatoiu@uat.ro)

Membru UNITER, titular al cursului de Istorie a teatrului la Universitatea de Arte din Tîrgu Mureș și fost titular al lectoratului de Limbă și civilizaţie română la Universitatea din Strasbourg (Franţa), a abordat în română și franceză o eseistică dezvoltată cu mijloacele antropologiei culturale și ale stilisticii funcţionale.

După ce a urmărit prelungirea structurilor locuirii înspre cele ale mentalului creativ (Cariul din „limba de lemn”. Eseu asupra liricii soresciene – 1995), s‑a afirmat ca și „caragialeolog” în continuarea „școlii critice” a lui V. Fanache. Titluri de carte, precum: I. L. Caragiale și patologiile mass‑media (1999), „Caragialumea” – matrice și prefigurare (2003), cât și o pleiadă de articole publicate în ţară și străinătate, au evidenţiat original actualitatea operei lui I. L. Caragiale. Demersul critic a vizat tipologizarea exprimărilor deficitare care animă personajele lui Caragiale, urmată de reidentificarea aceleiași tipologii în fluxurile mediatice de astăzi, demonstrându‑se așadar că salturile tehnologice din ultimul secol nu au condus și la ameliorarea caracterului uman, ba dimpotrivă: „Lanțul slăbiciunilor” comunicaționale în lumea lui Caragiale și în cea de azi” (2015). În acest context autorul a lansat și un concept critic ce surprinde consubstanţialitatea întregului univers caragialian, dar și complicitatea sa cu orice realitate care cultivă selecţia negativă a valorilor: „Caragialumea”.

Preocuparea sa constantă pentru abordările holistice și transdisciplinare se concretizează și prin această a doua parte a unei inedite istorii antropologice a teatrului însoțind inițial structurile mentale colective contigue (Configurarea reflexului antropologic al spectacolului, 2022), și, apoi acum, pe cele discontigue și izolante.

În paralel, autorul publică tot în 2015 și un volum de studii bilingv (în română și franceză, cu o anexă în engleză), referitor la degenerescenţa unor expresii de provenienţă franceză în limbajul unor personaje autohtone de comedie: Etimologii populare „francoafone” în dramaturgia românească („Filiera” cazurilor: V. Alecsandri, I. L. Caragiale și extensia spre E. Ionescu) / Des fausses étymologies « franco-aphones » dans la dramaturgie roumaine (« La filière » des cas de : V. Alecsandri, I. L. Caragiale et l’extension vers E. Ionesco).

De asemenea, participarea sa constantă la colocviile Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș a fost concretizată prin editarea în documentele manifestărilor a unor comunicări tot multilingve referitoare la complexitatea operei blagiene.

După decenii de critică și istorie teatrală, autorul s-a hotărât să treacă și de cealaltă parte a „baricadei scenice”, publicându-și în 2021 dramaturgia antologată în volumul Trilogia dramatică 2+1.   

Cuprins

Așezare în (con)texte

STRUCTURILE MENTALE COLECTIVE D I S C O N T I G U E

1. Încă și încă o graniță permeabilă

1.1. Un avangardist pentru toate epocile – Alfred Jarry

1.1.1. Pregătirea de artilerie în vederea înscăunării pe scenă a lui Ubu Rex

1.1.2. „Ubuada”: o tipologie absurdizată a tiraniei recurente

1.1.3. Dicționarul lui Ubu pentru „traducerea” în realitate a „descreierisirii”

1.2. Luigi Pirandello și traversarea târzie a deșertului dintre tradiţie și modernitate

1.2.1. Șase personaje în căutarea unui autor de... asasinate

2. Afirmarea structurilor mentale d i s c o n t i g u e  ale modernităţii: „-ismele” secolului al XX-lea

2.1. Marinetti și „futurismul”: articularea prin manifeste a unei lumi în dezarticulare

2.1.1. Eliberarea cuvintelor prin aservirea omului interșanjabil

2.2. Dada – un „căluț de lemn” nărăvaș sau „o idee fixă”?

2.2.1. Buna organizare elvețiană a dezorganizării

2.2.2. „Dada East” printr-o Vest-falie puternic ideologizată

2.2.3. Dada se dă în spectacol(e) în Franța și Germania

2.2.4. Dadaismul, caz de export-import cultural din și în România

2.3. Dessous-urile estetice ale suprarealismului

2.4. Tablou comparativ neînrămat între poematica dadaistă și cea suprarealistă

2.5. Abstracționismul, însoțitorul subversiv al deasupra-realului

3. Cinematografia și diseminarea în masă a structurilor mentale d i s c o n t i g u e ale absurdului

3.1. De la dadaistul „Cinéma Pur” spre „impuritățile” suprarealiste

3.2. Cinema „surréaliste”: Dalí & amicii

3.3. Insule flotante pe Marea absurdului

3.3.1. Max by Charlot

3.3.2. Un adevărat „Buster”: Joseph Frank Keaton

3.3.3. Laurel & Hardy / Stan și Bran, sau invers

3.4. Primele arhipelaguri din Marea absurdului

3.4.1. „Marxologia” apud Chico, Harpo și Groucho vs. marxism

3.5. Continentul desenului animat de simțul absurdului (de la Walt Disney spre „Chuck” Jones)

4. „Filiera franceză” a absurdului

4.1. Absurditatea mai întâi biografică: Antonin Artaud

4.2. Eugen Ionescu → Eugène Ionesco, simultan cu: „Învățătoarea blondă” → „Cântăreața cheală”

4.2.1. Ionescul

4.3. Un Beckett continental

4.4. Pleiada absurzilor bine temperaţi

4.4.1. Jean Genet și gena absurdului sans-gêne

4.4.2. Arthur Adamov între schițe și… sketch-uri

5. Schimbarea reactivității teatrale

5.1. Reducerea artelor la propagandă

5.2. Când Autorul nu-și mai aparține

5.3. Incendiatorii pompieristici

STRUCTURILE MENTALE COLECTIVE I Z O L A N T E

1. Coliziunea lumilor totuși paralele

2. Voluntarismul teatral al unor postmoderni involuntari

2.1. Spectacolul teatrului cenzurat de-o parte și de alta a „Cortinei de Fier”

2.1.1. Stilizări de bunăvoie din Baraca abundenței: „spațiul gol”

2.1.2. Stilizări impuse de Baraca penuriei: „teatrul sărac”

2.2. „Vânătoarea de vrăjitoare” sub „Făclia Libertății”

2.2.1. Living Theatre și evadarea Off-Broadway

2.3. Dizidențe la viețuirea lui Living Theatre: Off-Off-Broadway

2.3.1. Open Theatre și estetica deschiderilor sale

2.3.2. Un anume ecologism estetic: The Environmental Theatre

2.3.3. Teatru ca La MaMa Ellen acasă

2.3.4. De la cafeneaua dosnică a lui Joe Cino încolo

2.3.5. Teatrul experimental de capelă

2.3.6. Bread and Puppet înainte de… Muppets

2.4. Off-Off-Broadway, dar până unde?

2.4.1. „Ándale! Ándale! Arriba! Arriba!”: El Teatro Campesino

2.4.2. Și The Free Southern Theater „a avut un vis”

2.4.3. The Golden (Gate’s) San Francisco Mime Troupe

2.4.4. Alte provincii americane ale Teatrului liber

3. Teoretizarea tardivă și manipulatoare a postmodernismului

3.1. Preistoria modernă a postmodernismului

3.2. Dialoguri transatlantice în clivaj

3.3. Rezultanta ideologică a monologurilor de „critifiction”

3.4. Complicități între postmodernism și artele postmodernității

4. O postmodernitate contemporană în fine cu ea însăși: „Teatrul postdramatic”

4.1. Centre marginale de iradiere ale postmodernității teatrale

4.1.1. Avangardismul fusion al postmodernismului american

4.1.2. Noul-nou teatru al Prea Învechitului Continent

4.1.3. Convergențe postdramatice anglo-americane chiar și dincolo de secolul al XX-lea

4.1.4. Când Eugen Ionescu face cu ochiul, Matei Vișniec clipește complice

4.1.5. Un caz suspectabil de forțare a postmodernității

5. Calea teatrului față cu tehnologia A.(z)I. într-o proiecție distopică

5.1. În oglindirea retrovizoare a vehiculului cultural

5.2. Teatrul privit prin Head-Up Display

5.3. Actorul umanoid și interferența sa cu un partener artificial: cyborg e-protezat/robot autonom

5.4. Spectacolul teatral virtualizat pentru receptarea extrasenzorială

5.5. Critica exercitată de grile activate prin softuri

5.6. „«Înainte, drum îngust» (Citat de pe un semn de circulație)”

Postfață de George Banu

Profil de autor

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ