Loading...

PATRU „Z”

PATRU „Z”

PATRU „Z”

Colecții: Școala ardeleană de poezie

Etichete:




  • An apariție: 2025
  • ISBN 978-630-314-345-3
  • Format: 13x20
  • Pagini: 110

Preț: 50.00 Lei

Adaugă în coș:

SUPORT COMANDA ONLINE

Tel: +40728084804

Luni – Vineri 9.00 – 16.00

Livrare in 1-2 zile lucratoare

Din templul meu toți sfinții au plecat

Și n-au rămas decât pereții goi,

Măcinați de grindină și ploi,

De parcă cineva l-a blestemat.

Aurel Gr. Zegreanu

 

M-a prins ca-n joc vârtejul omenirii

De când ea este un furnicar sub stele,

Și-atâta cât va dăinui sub ele

Ei sieși roabă și nemărginirii.

Emil Gr. Zegreanu

 

Doamne, tălmăcește-mi visul

În care te ascunzi.

Mă copleșește frica de abisul

Hulit de-atâția muribunzi.

Octavian Gr. Zegreanu

 

Când, într-un final trecut,

Rătăcirea mea va lua sfârșit,

Aducându-mi aminte de primul început,

Voi întreba unde am greșit.

Iustinian Gr. Zegreanu
 

Am dorit să scriu această carte ca o împlinire a sufletului meu, adunând într-un singur loc pe toți cei patru Zegreni care au scris poezie – o continuare absolut firească a cărții publicate de tatăl meu, Trei „Z”, și în semn de respect față de înaintașii mei. (Iustinian Gr. Zegreanu)

 

Date despre autori

Aurel Gr.  Zegreanu (n. 31 mai 1905, Ocna Dej, județul Cluj – d. 1 iulie 1979, Cluj-Napoca) a fost judecător, președinte al Tribunalului Cluj, procuror-șef al județului Arad, primar al ora­șului Dej între anii 1937–1938 și președinte al Comitetului interimar al județului Someș. Totodată a fost scriitor, poet, publicist, membru al Asociației Scriitorilor din Transilvania (preșe­dinte: Prof. Victor Papilian). Ca elev al Liceului „Petru Maior” din Gherla, alături de Emil Giurgiuca, P. V. Hanea și Ion Budai, a fost redactor al revistei Scânteia și, în același timp, președinte al Comitetului Societății de Cultură „Ion Creangă”. Debutul literar l-a avut la vârsta de 18 ani în revista Cosânzeana din Cluj. A colaborat la Anuarul Liceului și la revista Someșul din Dej. Primele sale publicații literare au fost semnate cu pseudo­nimul I. V. Cătană. A absolvit Facultatea de Drept a Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj-Napoca, obținând titlul de doctor în Științe Juridice și Științe de Stat. În guvernarea Goga–Cuza (1937–1938), până la instaurarea dictaturii regale, a fost primar al orașului Dej și președinte al Comitetului interimar al județului Someș (fostul județ Solnoc-Dăbâca). A participat la cel de-al Doilea Război Mondial, în grad de locotenent, apoi de căpitan, în cadrul Diviziei 20 Infanterie („Stalingrad”). A fost decorat pentru luptele de la Stalingrad și Cotul Donului cu: Medalia „Cruciada împotriva comunismului”; Ordinul „Vulturul German”, în grad de cavaler; Ordinul „Steaua României”, clasa a V-a, cu panglică de Virtute Militară. După război a lucrat ca judecător, fiind șef al Tribunalului Cluj și ulterior șef al Tribunalului Dej. A fost membru al Asociației Scriitorilor Români din Ardeal, condusă de Prof. Dr. Victor Papilian. Între anii 1944–1945 a fost legitimat ca ziarist publicist la publicațiile din Arad: Tribuna Română, Libertatea Poporului, Patriotul. A fost, de asemenea, membru al Sindicatului Liber al Presei Române din Oradea și Banat. A publicat volumele de poezii Cruci de lemn, Editura revistei Familia, Oradea, 1939; Întoarcerea timpului risipitor (selecție, prefață și schiță biobibliografică de Valentin Tașcu), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989; Pe cerul vârstelor, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006.


Emil Gr. Zegreanu (n. 1 martie 1913, Ocna Dej, județul Cluj – d. 2 aprilie 1987, București) a fost medic primar neurolog, doctor în Științe Medicale, scriitor și membru al Uniunii Scriitorilor din România. A urmat cursurile Liceului „Andrei Mureșanu” din Dej, apoi pe cele ale Facultății de Medicină „Regele Ferdinand I” din Cluj. Pentru o perioadă a fost cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, printre primii asistenți universitari ai Catedrei de Anatomie Umană, condusă de Prof. Univ. Dr. Victor Papilian. A trăit atmosfera de emulație intelectuală a capitalei Ardealului, frecventând cenaclul literar condus de același Victor Papilian. Debutul literar l-a avut în revista Hyperion din Cluj, după care a colaborat cu numeroase reviste și publicații prestigioase din țară. A fost director de spital în București, membru al Societății Scriitorilor din Ardeal și al Uniunii Scriitorilor din România. A colaborat, între altele, cu revistele: Adevărul literar și artistic, Luceafărul, Familia, Viața ilustrată, Cronica, Gândirea. A publicat volumele de poezie: Către țara ochilor mei, cu prefață de Victor Papilian, Editura Asociației Scriitorilor din Ardeal, 1938; Murmură tăcerile, Editura pentru Literatură și Artă Publică, 1940; Nopți ardelene, Editura pentru Literatură și Artă Publică 1942; Dar de nuntă, Editura Cartea Românească, 1946; Sonete, cu prefață de Tudor Arghezi, Editura Cartea Românească, 1946; Amfore de lut, Editura Cartea Românească, 1965; Lăsați vulturii să zboare, Editura Litera, București, 1970; Asemenea lucrurilor, Editura pentru Literatură, București, 1977.

 

Octavian Gr. Zegreanu (n. 17 octombrie 1938, Dej, județul Cluj – d. 30 ianuarie 2004, Cluj-Napoca) a fost biolog, toxicolog, poet și scriitor român. A absolvit Facultatea de Biologie a Universității „Babeș–Bolyai” din Cluj-Napoca (1962), devenind diplomat universitar în biologie. Ulterior a obținut licența în Drept și titlul de doctor în Științe la aceeași universitate. A fost specialist toxicolog principal, gradul III, și a lucrat ca șef al Laboratorului Central din cadrul Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, Octavian Gr. Zegreanu și-a făcut debutul literar în volumul colectiv Alfa 87 (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987). A colaborat de-a lungul carierei cu numeroase publicații, între care: Steaua, Tribuna, Apostrof, Utunk, Transilvania, Echinox, Napoca Universitară, Korunk, Jurnalul (Caransebeș), Uj Élet (Târgu Mureș), Puntea, Socrate, Lectura, Unu (Oradea), Angustia (Sfântu Gheorghe), Făclia, Igazság, Tribuna Ardealului, Tribuna Transilvaniei, Ecoul (Bistrița), Informația (Cluj-Napoca), Actualitatea Clujeană, Bucurii efemere (Târgu Mureș), Orfeu (Târgu Mureș), Noesis, Glasul (Huedin), Minerva (Bistrița), Astra Dejeană (Dej), Viața Medicală (București), Agora, Amurg Sentimental (București), Curierul Primăriei (Cluj-Napoca), Adevărul de Cluj, Inițiativa Particulară, Tribuna Afacerilor, Cuvântul Liber (Târgu Mureș), Poștașul (Slatina). A publicat volumele: Amfore stelare, cu prefață de Valentin Tașcu și postfață de Petru Poantă, Editura Ciprian, Cluj-Napoca, 1991; Iubește clipa de față, cu prefață de Marin Oprea, Editura Argus, Cluj-Napoca, 1994; Trei „Z”, cu prefață de Vasile Lechințan, Editura Carpatica, Cluj-Napoca (volum bilingv român–maghiar), 1996; Pe scara unui gând, cu prefață de Constantin Cubleşan, Editura Gloria, Cluj-Napoca, 2000; Veghea unui vis, Editura Napoca Star, 2006. Pe lângă publica­țiile proprii, a coordonat volumele: Iuliu Hațieganu – Din istoria medicinei, cu prefață de G. N. Ionescu, Tipografia I.M.F., Cluj-Napoca, 1985; Omagiu Victor Papilian – culegere de evocări, comentarii, mărturisiri, comunicări, Tipografia I.M.F., Cluj-Napoca, cu prefață de G. N. Ionescu, 1988; Imagini, cu prefață de Cornel Udrea Editura și Tipografia U.M.F., Cluj-Napoca, 1990; Și pentru noi, cu prefață de Radu Crețu, Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 1995; Într-o vreme, cu prefață de C. D. Zeletin, Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 1995; Pe undeva, cu prefață de Crișan Mircioiu, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1997; Pe masa de lucru, cu prefață de Călin Manilici, Editura Motiv, Cluj-Napoca, 2000; Epigrame medicale românești, cu prefață de Florea Marin, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2000; Clujeni ai secolului XX, cu prefață de Tiberiu Iancu, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2000; Din arhivele unui cenaclu, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002.

 

Iustinian Gr. Zegreanu (n. 16 martie 1970, Cluj-Napoca) este medic primar de medicină de familie, medic specialist neurolog, doctor în Științe Medicale, asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, poet și scriitor. Este președintele Cenaclului Cadrelor Medicale „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (1996), este membru în Consiliul de Conducere al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România și membru al Ligii Scriitorilor din Cluj-Napoca. Debutul literar l-a avut în revista Steaua din Cluj-Napoca (1997). A colaborat la numeroase reviste literare și periodice, printre care: Steaua, Tribuna, Apostrof, Noesis, Glasul (Huedin), Minerva (Bistrița), Astra Dejeană (Dej), Viața Medicală (București), Agora literară, Amurg Sentimental (București), Curierul Primăriei, Adevărul de Cluj, Făclia, Inițiativa Particulară, Tribuna Afacerilor, Magazinul Pompierilor, Știrea, Mesagerul Transilvan, Monitorul de Cluj, Temperatura Adolescenței (Iași), Gazeta Reghinului (Reghin), Cuvântul Liber (Târgu-Mureș), Poștașul (Slatina). Volumele sale de poezii publicate sunt: Popas în necunoscut, cu prefață de Dan Damaschin, Editura Culturală Forum, Cluj-Napoca, 1998; Pornind de la un gest, cu prefață de Petru Poantă, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002; Cuvinte nerostite, cu prefață de Mircea Popa, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004; Ascultând căderile de stele, prefață de Onufrie Vințeler, postfață de Dan Damaschin, Editura Zenit, Cluj-Napoca, 2006; Chemarea în paradis, cu prefață de Vasile Lechințan, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2010; Anotimpurile vieții, Editura Avalon, 2016. Volumele de proză publicate sunt: Între iubire, viață și destin, cu prefață de Laura Ionescu și postfață de Nicoleta Creț, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2005; Cu ușile larg închise, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2018; Mic tratat de deflorare intelectuală, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2019; Roșu pufos, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2024. Pe lângă publicații, acesta a coordonat volumele: Chemarea amintirii, cu prefață de Alexandru Trifan, Editura Pro Vita, Cluj-Napoca, 2004; Sub curcubeul stelelor de acasă, Editura Pro Vita, Cluj-Napoca, 2006; Izvorâtorii de speranțe, Editura Pro Vita, Cluj-Napoca, 2008; Ceara stinselor tăceri, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2010.