240 DE ANI DE LA MARTIRIUL LUI HORIA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN

Omagiu editorial apărut sub egida Fundației Transilvania Leaders

Aducem mulțumiri Domnului Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, pentru susținerea acestui proiect cultural.

Ilustrații de Ion Vlasiu

Comentarii critice de Ion Pop și Ion Bogdan Lefter

Ba nu, n-a fost nimic în zadar

Nici vechea moarte, nici care-o să vină

Căci luminează un fel de joacă de jar

În căuș de inimă, pe jumătate plină.

Între poet și patrie relaţia este totală. Revoluţia lui Horia a fost un țipăt împotriva nedreptății. Îndrăgostit de oamenii și priveliștile din Apuseni, am întocmit o povestire în versuri. Mă încumet a o sorti publicării convins că jertfa înțeleptului din Albac n-a fost și nu poate fi zădarnică. (LEONID DIMOV)
 

Citită după cincizeci de ani de la apariție, dar scrisă, cum se știe, cu alte două decenii mai devreme, cartea „litaniilor pentru Horia” își păstrează în mare măsură forța evocatoare. Încă tânărul Dimov din acei ani se afla în raza de influență a lui Arghezi și Ion Barbu, dar avea deja un condei exersat, o forță de evocare epico-lirică concretizată într-o „povestire în versuri” care este mult mai mult decât atât. Registrul stilistic în care-și compune poemele apare deja diversificat, paleta coloristică a figurației umane și de decor natural însuflețește imagini adesea memorabile, în discursul descriptiv, de intensă colorație al pastelului, marcat de un lirism grav, cu epura înscenărilor epice pregnante și proiecțiile onirice care anunță atmosfera dominantă și cea mai caracteristică la autorul Cărții de vise. Se afirmă de pe atunci, foarte convingător, și dexteritatea artizanatului verbal a celui care, nefiind moț, cum mărturisește, a reușit să-și însușească graiul foarte bogat și în sugestii al moților și mocanilor ardeleni, căruia i-a dat, arghezian vorbind, frumuseți și prețuri noi. (ION POP)
 

O interesantă decizie editorială: republicarea Litaniilor pentru Horia la 240 de ani de la înăbușirea Răscoalei țăranilor români ardeleni din 1784 și de la martiriul celor trei lideri, primii doi, ziși Horia/Horea (numele real: Vasile Ursu Nicula) și Cloșca (Ion Oargă) – executați pe 28 februarie 1785, după ce al treilea, Crișan (Gheorghe Golda/Giurgiu), se sinu­cisese cu două săptămâni înainte, în detenție, pe 13 februarie. Interesantă și – într-un fel – surprinzătoare, căci nu e vorba despre o scriere strictamente „celebrativă”. Sigur că „litaniile” evocă figura iconică a Răscoalei, însă într-o culegere foarte specială de versuri scrise în cursul unui stagiu de documentare al unui student... biolog! În prima parte a anilor 1950, când obligația universitară l-a dus tocmai în zona Munților Apuseni. Junele autor nu era încă scriitor pe-atunci, iar cartea a rămas un experiment izolat în cariera sa, cu o publicare – de altfel – mult întârziată. (ION BOGDAN LEFTER)

LEONID DIMOV (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia – d. 5 decembrie 1987, București) a fost poet, eseist și traducător român. A fondat onirismul literar împreună cu Dumitru Țepeneag. A urmat studii universitare în filosofie, biologie, drept, teologie și matematică, fără a obține licența în niciunul dintre domenii. A fost redactor al revistei România literară.

Volume publicate: Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1966; 7 poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968; Pe malul Stixului, Editura Tineretului, București, 1968; Carte de vise, Editura pentru Literatură, București, 1969; Semne cerești. Rondeluri, Editura Cartea Românească, București, 1970; Eleusis, Editura Cartea Românească, București, 1970 (ilustrații de Florin Pucă); Deschideri, Editura Cartea Românească, București, 1972; A.B.C., antologie, Editura Cartea Românească, București, 1973; Amintiri, Editura Cartea Românească, București, 1973 (coautori: Mircea Ivănescu și Florin Pucă); La capăt, Editura Eminescu, București, 1974; Litanii pentru Horia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975; Dialectica vârstelor, Editura Cartea Românească, București, 1977; Tinerețe fără bătrânețe. Basm (după Petre Ispirescu și nu prea), Editura Albatros, București, 1978; Spectacol, Editura Cartea Românească, București, 1979 (ilustrații de Florin Pucă); Texte, antologie, prefață de Mircea Iorgulescu, Colecția „Cele mai frumoase poezii”, Editura Albatros, București, 1980; Veșnica reîntoarcere, Editura Cartea Românească, București, 1982.

Ediții postume: Carte de vise, antologie, selecție de Marina Dimov, Editura Eminescu, București, 1991; Baia, antologie, selecție de Marina Dimov, Editura Eminescu, București, 1995; Carte de vise, antologie, Editura Litera, Chișinău, 1997; Momentul oniric, antologie de texte de Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag, Editura Cartea Românească, București, 1997; Versuri, ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic și referințe critice de Nicolae Bârna, Editura Gramar, București, 2000; Scrisori de dragoste (1943-1954), corespondență, ediție îngrijită, studiu introductiv, bibliografie, notă asupra ediției și note de Corin Braga, Editura Polirom, Iași, 2003; Pe malul Styxului (I), prefață de Gheorghe Grigurcu, Editura Vinea, București, 2003; Opere, vol. 1, ediție îngrijită și prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2006; Onirismul estetic, antologie de texte teoretice și prefață de Marian Victor Buciu, Editura Curtea Veche, București, 2007; Opera poetică, vol. 1, 2, 3, prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, Pitești, 2010, 2010, 2012; 7 poeme rostite la Radio: 1968-1970, carte + CD, prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Casa Radio, București, 2011; Carte de vise, antologie şi prefaţă de Ion Bogdan Lefter, postfaţă de Gheorghe Grigurcu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2019; Opere, Vol. 1: Poezie, proză, dramaturgie, Vol. 2: Publicistică, interviuri, varia, ediție realizată sub coordonarea lui Ion Bogdan Lefter, text ales și stabilit, note și comentarii, tabel cronologic de Alexandru Dumitriu, Andreea Teliban, Ion Bogdan Lefter, studiu introductiv de Ion Bogdan Lefter, Editura Știința, Chișinău, 2023.

Premii și distincții: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducere (1979); Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru poezie (1968, 1977, 1982).

ION VLASIU (n. 6 mai 1908, Lechința, Mureș – d. 18 decembrie 1997, București) a fost sculptor, pictor și scriitor român. A studiat la Școala de Arte Frumoase din Cluj, în clasa lui Romulus Ladea, fără a-și obține însă licența. A fost profesor la Academia de Arte Frumoase din Timișoara (1938) și redactor-șef al revistei Arta (1966-1969).

A avut numeroase expoziții personale și colective în țară (Târgu Mureș, Cluj-Napoca, București, Timișoara) și în străinătate (Paris, Varșovia, Atena, Veneția). Lucrările sale se găsesc în muzee, instituții culturale și parcuri din România: Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, București, Galați, Oradea, Suceava, Craiova, Sighișoara, Ploiești, Blaj.

Printre temele favorite se numără personalități istorice și literare, maternitatea, familia și viața rurală.

A fost distins cu Premiul Academiei Române (1939) pen-tru romanul autobiografic Am plecat din sat, Premiul „Anastase Simu” (1942) și cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1993).