Prefață de Mircea Popa. Cu un text însoțitor de Vasile Sebastian Dâncu.

Ediţia digitală reproduce întocmai ediţia tipărită în 2010, apărută la editurile Eikon și Comunicare.ro.
Carte recomandată de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Lucrarea semnată de Tiberiu Fărcaș e, înainte de toate, un act de curaj. Este oglinda nesulemenită pe care el o pune în fața confraților și publicului cititor, oglindă din care toată lumea se poate vedea așa cum a fost și cum este, dacă nu chiar, pe alocuri, schimonosită. În al doilea rând, ea își propune din capul locului să fie o istorie subiectivă, deoarece autorul nu intenționează să taie în carne vie, să critice și să spânzure, ci, mai degrabă, să ofere repere pentru fapte și distanțe pentru evenimente. În al treilea rând, conștient că lumea noastră este o civilizație a imaginii, autorul a mizat din plin pe ilustrații, oferind astfel o istorie accentuat votivă, conformă cu gustul general în materie. (MIRCEA POPA)

Presa scrisă clujeană a avut momentele ei de strălucire şi de cădere. În fiecare zi a celor două decenii de libertate vreo sută şi ceva de oameni se înghesuiau prin redacţii, ei fiind primii care au visat să facă dreptate, să construiască democraţia, să devină celebri sau să câştige o pâine mai albă. Pentru visele lor unii poartă azi papion, alţii au primit chiar cătuşe, unii au rămas în redacţii fără să primească prea multe în schimb. Tiberiu Fărcaş a simţit gustul plumbului în salivă, mirosul cernelii şi al celulozei din hârtia proaspăt tăiată şi a văzut multe răsărituri de soare întorcându-se spre casă de la redacţie. De aceea nu acceptă moartea ziarelor şi, atunci când a simţit că trebuie să fugă de această mare iubire, a hotărât să lase ceva în schimb. S-a luat de piept cu Timpul, ucigaşul clipei cea repede a fiecărui număr de ziar, recuperând ziare îngălbenite, momente şi oamenii lor. Demersul său monumental este obiectiv, emoţional, idolatru, ironic, trist sau comprehensiv. Lucrarea sa excepţională ne demonstrează însă fără echivoc: ziarele mor, ziariştii îmbătrânesc sau dispar, dar ziaristica rămâne. (Vasile Sebastian Dâncu)