Postfață de Victor Cubleșan

Ilustrații de Flavius Lucăcel

Roman publicat în Franța, Ungaria, Cehia și Serbia. În curs de traducere și publicare în limba engleză în Canada

Pe coperta I: Compoziție cu detaliu dintr-o lucrare a artistului Flavius Lucăcel  și singura fotografie a mameibătrâne realizată de Radu Țuculescu.

Aducem mulțumiri Domnului Adrian Crivii pentru susținerea acestui demers editorial.

Carte apărută cu sprijinul Darian DRS
 

Prin performanțele sale, Radu Țuculescu se alătură plutonului fruntaș al generației sale. (Radu G. Țeposu)

Excepțional prozator, Radu Țuculescu e o prezență impunătoare în literatura română actuală, un scriitor european. Povestirile mameibătrâne este o extraordinară recuperare a unui spațiu și a unei lumi multiculturale româno-maghiare din Transilvania, mixaj de ruralitate frustă și urbanitate livrescă, de trecut tradițional și ironie contemporană, de pastă epică și experimentalism formal. Acest roman este o capodoperă, una dintre cărțile mari ale literaturii române de după 1990 și dintotdeauna. (Ion Bogdan Lefter)

Poate că despre Povestirile mameibătrâne s-ar putea spune că este un fals roman polițist, un fals roman de dragoste, un fals roman social sau un fals roman cu cheie. Cu siguranță însă este un foarte viu roman al măruntului semnificativ care construiește viața satului românesc. La fel ca orice carte remarcabilă, Povestirile mameibătrâne nu a îmbătrânit deloc. Se așază, cu naturalețe, pe primul raft al literaturii noastre contemporane, unde și-a găsit deja locul. (Victor Cubleșan)

Imposibil de țintuit într-o formulă oarecare, Radu Țuculescu se lasă greu sedus de programe sau rețete în vogă. Chiar atunci când aparent o face, nu cedează niciodată definitiv, continuând să se miște, neliniștit, între opțiuni divergente... făcând echilibristică pe lama fină de cuțit între normal și anormal, grav și hilar, patetic și zeflemitor, real și fantastic, umorul negru și cel bonom... (Monica Spiridon)

Acest roman este o combinație originală de realism magic „transilvan” și metaficțiune rurală foarte fin lucrată, un adevărat regal fabulatoriu plin de umor, mister, suspense și poezie. Din tot acest amestec de real și fantasmatic, de magie fabulatorie și „reportaj”, de halucinație și falsă memorie, de livresc și oralitate „tradițională”, prozatorul reușește să creeze o lume vie, cu personaje pe care nu le uiți, o narațiune din a cărei lectură te trezești ca dintr-un vis colorat intens. Cartea este, realmente, extraordinară. (Paul Cernat)
 

Cred că m-am născut cu pana de gâscă în mână... De atunci până azi, inspirația mea vine din frumusețile și mizeriile lumii... Eu nu am făcut parte, poate „din fericire”, cum spunea bunul meu prieten Petru Poantă, cel care m-a şi încurajat să scriu, din niciun fel de cercuri literare. Eu am fost violonist. M-au cooptat ’80-iştii, iar pe câțiva dintre ei îi iubesc şi îmi sunt foarte apropiați şi vorbim, dar, în esență, sunt un singuratic. Dar cred că asta este un câștig, pentru că eu nu scriu într-un anumit șablon, nu urmăresc un curent anume, scriu așa cum simt. Ascult muzică clasică, jazz și, în special, blues. Ore-n șir. De fapt, așa scriu, pe aceste fonduri muzicale. Sunt aproape „posedat” când scriu, intru în transă. Am mereu carnețele de diferite mărimi prin geantă și, dacă mă opresc la o cafea ori un pahar de vin, notez în ele replici ori idei. Se întâmplă să mă întâlnesc cu prieteni pe stradă și... să nu-i observ. Cei care mă cunosc, nu se supără... Eu scriu absolut tot, mai întâi, cu mâna! Cu pixul, unul negru! Scriu doar pe pagina dreaptă, stânga rămâne pentru corecturi. Scriu greu, dar am în sânge, ca să zic așa, studiul la... vioară. Scrisul este cea mai bună armă împotriva uitării. Nu am teme predilecte. Nu mă repet în romanele mele. Temele se nasc din întâmplările mele, din poveștile pe care le ascult în diverse medii, din notițele mele, din ceea ce mă surprinde, mă emoționează, mă șochează. Simt că aș lua-o încă o dată de la început. Visul meu din copilărie este să fac ocolul Pământului. Sunt obsedat de apă, de mare, de ocean, de corăbii. Doresc cititori pentru toți scriitorii, ca să nu simțim că scriem degeaba. (Radu Țuculescu)

Satul Petra (Petrinzel) este cel mai straniu, mai fantastic, mai încărcat de mister, de alcool şi de... sex loc pe care l-am cunoscut prin bunica soției, adică mamabătrână din romanul Povestirile mameibătrâne. Ea e de „vină” că s-a născut acest roman, că s-a născut un ținut de poveste care înseamnă o altă Transilvanie decât cea prea mult știută, de deal-vale, deal-vale... Alte mitologii, alte sensuri ale vieții, altă viziune asupra dragostei şi a morții, asupra relațiilor dintre bărbat şi femeie, o altă raportare la diavol şi la Dumnezeu... N-am inventat aproape niciun personaj (în afară de Margolili, dar a existat şi pentru ea un model), iar întâmplările sunt, în marea lor majoritate, reale... (Radu Țuculescu)

Fragment din carte:

La început a existat un Om. Imaginația acestui Om a creat alți oameni care, la rândul lor, având imaginație, au creat alți oameni... Mereu alunec, de câte ori mă aflu în satul mameibătrâne, pe pârtia invizibilă care face slalom printre realitate și fantezie. Ținutul fanteziei este bântuit de realitate și, invers, fără măsuri clare, precise. E un amestec doar în aparență haotic. Din realitate se naște fantezia, dar și fantezia prinde consistență în realitate. (...) Mamabătrână privește prin clădirea zbârcită de timp, ca printr-o sticlă fumurie. Undeva departe, într-alte zile, afumate și ele. Dita tace. Nu mă uit în oglinda retrovizoare să văd dacă mai există. Persoana ei înseamnă, acum, cel mult un spectator. Dar persoana mea, ce naiba înseamnă!? Dita aici a copilărit, satul acesta a fost și i-a rămas cel mai frumos vis. Eu exist pentru acest ținut de câțiva ani. Din când în când, o vizitez pe mamabătrână ca să-mi povestească. Sunt un străin, un intrus. Sunt un hoț de povești!
 

Portretul scriitorului Radu Țuculescu (n. 1 ianuarie 1949, Târgu Mureș – d. 25 martie 2025, Sighet). Este unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, reprezentant al generației ’80 a postmodernismului literar românesc. Desfășoară o activitate culturală dinamică și diversă pe durata unei jumătăți de secol, dovedindu-se un creator cu multe talente. Este prozator, regizor și dramaturg, piesele sale, devenite spectacole de teatru, fiind chiar mai cunoscute în alte țări decât în România, un publicist creativ și inovator, dar și un excelent traducător de limbă germană.

Provine dintr-o familie de intelectuali: tatăl – medicul Dumitru Țuculescu, unchiul – pictorul Ion Țuculescu. Primul și cel mai important contact cu literatura l-a avut grație bibliotecii tatălui său. Citea cu nesaț încă din primele clase; adesea și noaptea, sub pătură, la lumina lanternei. Nu avea televizor, doar un radio nemțesc și un pick-up la care asculta plăci cu muzică simfonică. În paralel, studia și vioara, ceea ce era și firesc, pentru că trăia în Reghin, „Orașul Viorilor”! Se juca compunând piese pentru vioară, sonate și chiar muzică de cameră. În clasa a IV-a – aflăm din mărturisirile sale –, a scris primul... „roman”, Aventurile vasului Elba, pe care autorul îl păstrează și acum. Este un caiet cu multe pagini scrise cu creionul, o poveste despre pirați, bandiți, corăbii, insule necunoscute, un subiect care îl pasiona, pentru că, la acea vârstă, citea tot felul de cărți de aventuri, biografiile navigatorilor și oamenilor de știință celebri (Magellan, Thor Heyerdahl) și romane despre expediții la Polul Nord, în Himalaya sau Africa. Cu trecerea timpului, a descoperit și marile literaturi ale lumii: rusă, franceză, engleză, latino-americană. Din vacanțele anilor de liceu, petrecute acasă la Reghin, la marginea pădurii, se întorcea la Cluj cu „tolba” plină de cărți. De atunci până astăzi, dacă trec câteva zile fără să citească, autorul mărturisește că devine „neliniștit, irascibil și nesuferit”, leacul și drogul fiindu-i, de bună seamă... cărțile. O influență majoră asupra formării sale ca scriitor a avut-o mama sa, Maria, despre care scriitorul povestește că era „o fascinantă povestitoare care îmbina (mai mult sau mai puțin voit) extraordinar umorul cu dramatismul, cu poezia”.

Urmează cursul primar și gimnaziul în limba germană la Reghin și la Târgu Mureș, apoi, la Cluj, va studia ca elev al Liceului de Muzică. A absolvit Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secția vioară (1968–1972), instrument pe care l-a studiat aproape două decenii.

A debutat cu un grupaj de poezii la vârsta de 16 ani, în revista Steaua. După acest episod, jură să nu mai scrie versuri niciodată, dar nu abandonează poezia, rămânând în universul ei și traducând sute de poezii, scriind despre poeți și volumele lor, realizând, timp de cinci ani, documentare TV dedicate poeților și, nu în ultimul rând, integrând în fiecare roman al său pagini întregi de proză poetică. Despre relația sa specială cu poezia, Radu Țuculescu mărturisește că este „una de... amanți ideali care nu se plictisesc niciodată unul de celălalt”.

După terminarea facultății, lucrează ca redactor la Radio Cluj. În activitatea sa de jurnalist, a realizat documentare și reportaje de televiziune în țări de pe trei continente: Italia, Franța, Spania, Portugalia, Belgia, Austria, Canada, Cipru, Africa, Tunisia, Egipt. După desființarea Studioului de Radio Cluj, din ordinul lui Ceaușescu, profesează ca violonist la Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca. În anul 1990, este unul dintre cei care pun bazele Televiziunii Române din Cluj, unde avea să lucreze timp de alte două decenii ca redactor și realizator de emisiuni, între 1990 și 1996 fiind șeful secției muzical-culturale.

Conduce Cercul de Teatru și Pantomimă „Atelier”, montând piese scrise de autori clasici și contemporani, chiar și o dramatizare după Gabriel García Márquez, precum și creații proprii. După celebrele „Teze din iulie” (6 iulie 1971), prin care începea așa-zisa „mini-revoluție culturală” a lui Ceaușescu, teatrul său a fost interzis. După 1990 și-a continuat activitatea teatrală, participând la mai multe festivaluri naționale și internaționale din Franța, Italia, Rusia, Maroc, Canada, Ungaria, Germania, Cipru, Olanda, Cehia, Polonia, Turcia. Primul volum de teatru l-a publicat abia după anul 2000. În prezent, figurează cu spectacole în repertoriul permanent al Teatrului „Orfeus” din Praga și al Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

Debutul editorial are loc în anul 1978, cu volumul de proză scurtă (nuvele și povestiri), intitulat Portocale și cascadori, foarte bine primit în lumea literară. Câțiva ani mai târziu, apare și primul său roman, Vânzătorul de aripi. De atunci, are o activitate literară prolifică, scriind și publicând la mari edituri zeci de romane, volume de povestiri, piese de teatru, jurnale de călătorie, cronici dramatice. Romanele sale au căpătat universalitate, fiind traduse în Germania, Austria, Franța, Italia, Israel, Cehia, Serbia și Ungaria, iar teatrul, în cehă, italiană, maghiară, engleză, franceză, ebraică. A susținut seria de conferințe „Transilvania în romanele lui Radu Țuculescu” la Praga, Torino, Paris, Haifa, Viena, Budapesta, Basel, Calabria.

A inițiat Colecția „Scriitori elvețieni de expresie germană” a Bibliotecii revistei Familia din Oradea, în cadrul căreia a tradus peste zece volume de versuri şi cinci de proză. A realizat prima antologie de proză scurtă contemporană elvețiană de expresie germană din România.

Este prezent în paginile revistelor literare Echinox, Amfiteatru, Napoca universitară, Tribuna (în care susține din 2003 rubrica „Ex abrupto”, intitulată din 2007 „Scrisori către președinte”), Vatra, Orizont, Cinema etc.

A locuit și a creat perioade îndelungate în mai multe orașe celebre din lume. Cel mai apropiat de suflet îi este Basel (Elveția), pe care îl consideră a doua sa patrie. Îi cunoaște toate cotloanele, obișnuia să scrie în Atelierul scriitorilor, care se afla într-o mansardă deasupra Rinului, a umblat pe urmele lui Erasmus din Rotterdam, Paracelsus, Karl Jaspers, ale baziliscului, monstrul născut aici, și ale alchimiștilor, pentru că Basel este considerat centrul alchimiștilor din lume. A beneficiat de mai multe burse de creație literară la Paris, Berna, Basel, Viena, Praga.

Este prezent în numeroase istorii ale literaturii române (coordonator: Acad. Prof. Dr. Eugen Simion, Dicționarul General al Literaturii Române, vol. VII, apărut sub egida Academiei Române la Editura Univers Enciclopedic, 2009; Clujeni ai Secolului 20. Dicționar esențial, Casa Cărții de Știință, 2000; coordonator: Ion Bogdan Lefter, Scriitori români din anii ’80–’90. Dicționar bibliografic, vol. III (P-Z), Editura Paralela 45, 2001; coordonator: Ion Pop, Dicționar analitic de opere literare românești, vol. IV (Q-Z), Casa Cărții de Știință, 2003; Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, Editura Paralela 45, 2006; coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicționarul scriitorilor români, Editura Fundației Culturale Române, 1995–2000; Marius Miheț, Radu Țuculescu (caiet de seminar: opera și biografia), Editura Universității din Oradea, 2012; Învățământul Jurnalistic Clujean – Dicționarul jurnaliștilor clujeni, revista Catedrei de Jurnalism a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca; N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu, București, 1987; Monologul polifonic, Cluj, 1991; Radu G. Țeposu, Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, Editura Cartea Românească, 1993; Ion Simuț, Critica de tranziție, Editura Dacia, 1996; Adrian Oțoiu, Trafic de frontieră. Proza generației ’80, Editura Paralela 45, 2000; Irina Petraș, Literatura română contemporană, Ideea Europeană, 2008; Ioan Holban, Proza română contemporană, Editura TipoMoldova, 2008) și din străinătate (Kindlers Literatur Lexikon, Stuttgart/Weimar, Verlag J.B. Metzler, 2009).

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru fondator ASPRO (Asociația Scriitorilor Profesioniști din România) și al Societății Oamenilor de Cultură și Știință din Bihor.

În decursul carierei sale, a fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale pentru roman, teatru și filme de televiziune. Dintre acestea, amintim: Premiul special pentru pantomimă și dramaturgie (1972); Premiul Cartea Anului acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, pentru volumele Ora păianjenului (1984), Cuptorul cu microunde (1995), Stalin, cu sapa-nainte (2009); Premiul Saeculum pentru romanul Vânzătorul de aripi (1982, acordat de Nicolae Steinhardt); Premiul special pentru filmul de televiziune „Transilvania în... Spania” (Mediawave, Ungaria, Gyor, 1994); Premiul special de proză (Salonul internațional de carte de la Oradea, 1996); Premiul pentru traducere (Saloanele „Liviu Rebreanu”, 1996); Premiul ,,Radu Enescu” (2002); Premiul „Liviu Rebreanu” pentru Proză acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj pentru romanul Mierla neagră (2016); Premiul „Romanul Mileniului III” în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania pentru romanul Măcelăria Kennedy (2017) etc.

OPERA: Romane: Vânzătorul de aripi (Editura Dacia, 1982); Ora păianjenului (Editura Albatros, 1984); Degetele lui Marsias (Editura Dacia, 1985); Umbra penei de gâscă (Editura Dacia, 1991); Povestirile mameibătrâne (Editura Cartea Românească, 2006); Stalin, cu sapa-nainte (Editura Cartea Românească, 2009); Femeile insomniacului (Editura Cartea Românească, 2012); Mierla neagră (Editura Cartea Românească, 2015); Măcelăria Kennedy (Editura Polirom, 2017); Femeia de marțipan (Editura Polirom, 2020); Crima de pe podul Garibaldi (Editura Polirom, 2022); Mierla neagră (reeditare, Editura pentru Artă și Literatură, 2024).

Proză scurtă (nuvele, povestiri, memorialistică, cronici dramatice): Portocale şi cascadori (Editura Dacia, 1978); Grădina suspendată (Editura Albatros, 1981); Portrete în mișcare (Editura Albatros, 1986); Cuptorul cu microunde (Editura Dacia, 1995); Uscătoria de partid (Editura Cogito, 1997); Aventuri în anticameră (jurnale, Editura Paralela 45, 2001); Teatrul transilvan la începutul mileniului III (cronici dramatice, Editura Tribuna, 2004); Românul erectil (Editura Limes, 2010); Scorpionul galben (Editura Charmides, 2011); Uscătoria de partid. Blitz-proze (reeditare, Editura Școala Ardeleană, 2019); La umbra muntelui Tabor (jurnal de călătorie, Editura Galaxia Gutenberg, 2023); Luna gheboasă (Editura pentru Artă și Literatură, 2023).

Teatru: Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta? (Editura Eikon, 2000); Bravul nostru Micșa! (trei piese de teatru) (Editura Școala Ardeleană, 2008); Trei în dormitor. Cinci comedii (Editura Școala Ardeleană, 2021).

Literatură pentru copii: Ina și ariciul Pit. Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului, vol. 1-2 (Editura Corint, 2017); Uimitoarele aventuri ale liliacului Vico în Mirabelia (Editura Polirom Junior, 2022).

Traduceri: numeroase volume din literatura elvețiană de limbă germană şi din literatura austriacă contemporană (poezie şi proză scurtă).

În decursul timpului, opera sa a captat atenția cititorilor și a numeroși critici literari, iar în presa națională și internațională au apărut ecouri pozitive despre volumele sale. Mediul online și revistele literare stochează zeci de interviuri acordate de scriitorul Radu Țuculescu jurnaliștilor culturali din țară și străinătate cu prilejul organizării de evenimente culturale și târguri de carte. (Biografie realizată de Alina Hucai)
 

Portretul artistului-ilustrator Flavius Lucăcel (n. 26 august 1968, Aluniș, județul Sălaj; în prezent, trăiește și creează în Cluj-Napoca). Este un artist complet: pictor, poet și dramaturg. A scris piese de teatru publicate în română, engleză, franceză și maghiară, multe dintre acestea fiind premiate și/sau puse în scenă ca spectacole de teatru ori spectacole-lectură. A publicat volumele de teatru: Trilogia spațiului închis (2006); Marţianul Telemah (Piesa Anului 2008/Clubul Dramaturgilor București); Ceai de fluturi/Butterfly Tea (2009); Tutungeria/The Tobacconist’s (2010); Corporația/The Corporation (2024) etc. În 2009, a primit Premiul „Radu Stanca” pentru Teatru acordat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj. A fost nominalizat la Premiul UNITER pentru Cea mai bună Piesă a anului 2015 (Singurătatea pietrelor).

De aproape trei decenii, este o prezență constantă în viața artistică publică prin organizarea a numeroase expoziții personale și colective atât în țară, cât și în străinătate. Lucrările sale, compoziții originale în care artistul îmbină pictura cu broderiile, mătasea, dantela, fragmente de ștergare, covoare și țesături vechi înnobilate cu limbajul sacru al motivelor și simbolurilor etnografice ancestrale, sunt o invitație la călătorie prin privire, prin lumina ochilor, în lumea aproape apusă a satului tradițional românesc din Țara Silvaniei și, în general, din Transilvania. Nimic nu pare și nici nu este întâmplător în lucrările sale. Totul are un rost. De la cromatica aleasă și modalitatea de reconstrucție a universului rural până la ineditele rame pe care le folosește pentru lucrările sale. Toate spun o poveste și fac parte din poveste susținându-se reciproc. Ramele sunt făcute din lemn de la butoaiele de vin dogite ori chiar de la bătrânele ferestre ale locuințelor tradiționale ardelene. Salvate cu grijă și responsabilitate de pe calea ireversibilă a degradării naturale și a dezinteresului epocii moderne aflate în căutarea opulenței, ridicate cu tandrețe de sub voalurile uitării, aceste vestigii de autenticitate tradițională românească sunt recuperate emoțional și estetic prin artă. De asemenea, lucrările sale, devenite ilustrații, bucură ochii cititorilor mai multor cărți de beletristică.

Manifestul artistic al lui Flavius Lucăcel este, simultan, un semnal de alarmă, un îndemn la aprecierea propriei identități și un act concret de protejare a patrimoniului material și nematerial românesc. Unitar, cu o amprentă artistică personală, universul acestui artist cu o voce specială este construit din emergența a două forțe energetice centripe: pe de o parte, nostalgia și duioșia pentru lumea satului românesc așa cum a fost el odinioară, iar pe de altă parte, bucuria de a trăi, vitalitatea și o neostoită sete de renaștere specifice psihologiei oamenilor care au trăit cândva demult pe aceste locuri. Mesajul transmis este cel mai revigorant îndemn motivațional pe care îl putem lua cu noi oriunde în această lume: în fond, dintotdeauna, nimic nu se pierde, totul se transformă la un alt nivel, cu un alt scop și cu un nou sens dat de curgerea timpului.

A primit Premiul „Artistul Inovator al anului 2022” la Summitul de afaceri franco-român de la Paris, în cadrul căruia revista Interview Francophone a acordat premii de excelență care își propun să remarce cariere și acțiuni admirabile pentru colaborarea franco-română și internațională.

Universul artistului Flavius Lucăcel poate fi vizionat și pe pagina www.facebook.com/flavius.lucacel

(Biografie realizată de Alina Hucai)

Cuprins

Partea întâi

Fragmentarium

Partea a doua

Călătoria

Partea a treia

Moartea mameibătrâne

Nunta

Epilog

Postfață de Victor Cubleșan

Portretul scriitorului Radu Țuculescu

Fragmente critice: Ion Bogdan Lefter, Irina Petraș, Radu G. Țeposu, Ion Simuț, Monica Spiridon, Paul Cernat, Ovidiu Pecican, Marius Miheț, Constantina Raveca Buleu, Gabriela Gherghișor, Kocsis Francisko, Ștefan Manasia, Cristina Balinte, Bianca Cernat, Tudorel Urian, Alain Yvri, Jan M. Teller, Robert Bak, Hlavacska András, Benko Gitta, Nathalie-Market Marcel, John Paul, Markéta Pop

Portretul artistului-ilustrator Flavius Lucăcel