Două lucruri îmi plac la scrisul lui Răzvan Voncu. Mai întâi, pedant-dezinvolta sa situare față în față cu spațiul literaturii. Echilibrul și seriozitatea ardelenească a proiectelor sale, dar și grația cu care dezvăluie, dincolo de (aparent) seaca suprafață a istoriei literaturii, vegetații luxuriante, arhitecturi secrete, labirinturi incitante, licori nebănuite. Deși în stare de focusări abile pe segmente de frază, pe cuvinte, arta detaliului nefiindu-i defel străină, se dovedește preocupat, cu metodă și gesticulații deopotrivă retrospective și prospective, de punerea operei în rând cu ea însăți, dar și cu lumea largă a literaturii. Preocupat de rânduială, adică. Al doilea lucru care îmi place e modul fermecător și dezarmant cu care declară, în textele sale critice îmi place. Semn că el este acolo, că reacția lui nu ignoră magnetismul prim al unui text ori al unei metode de lucru, că astfel face și mai accesibilă documentarea sobră ce urmează, mai personalizat-obiectivă. Scrisul său are incredibile virtuți melodice și picturale care se ivesc din „iubirea lucidă” și „extazul” pe care i le stârnește scrisul românesc din toate epocile. (IRINA PETRAȘ)

Vocea poetului, cândva ascultată și prețuită, astăzi este relegată într-un soi de „Hyde Park” mediatic, în care exprimarea este, firește, permisă, însă într-un cerc închis, în care toți vorbesc deodată și nimeni nu mai ascultă ce se spune. Se pierde, astfel, cred, eu, o parte importantă nu doar a sufletului colectiv, ci și a inteligenței publice, care nu se rezumă numai la rațiunea juridică, economică sau financiară, cum nici viața unei societăți echilibrate nu se rezumă la politică și economie. Vocea poetului e bine să se audă în toate problemele importante, de la cele privind învățământul la cele privind „proiectul de țară” sau unitatea europeană (RĂZVAN VONCU)

 

Cuprins

Argument

I. POEȚI AFIRMAȚI ÎN PERIOADA 1948‐1989

1. „GENERAȚIA PIERDUTĂ”

ETA BOERIU. Poezie și suferință

CORNELIU COPOSU. O altă fațetă a „poeziei închisorilor”

AUREL RĂU. O viață de poet, în 101 poezii alese

ION BRAD. Un tradiționalist modern

2. ȘAIZECIȘTI, OPTZECIȘTI

CEZAR IVĂNESCU. Reîntâlnire cu Don Cezar

CONSTANTIN ABĂLUȚĂ. Solilocviile fostului faber

NORA IUGA. Un lirism jucăuș, ușor întunecat

MONICA PILLAT. Provocarea thanatică

GHEORGHE GRIGURCU. Covorul diafan

DUMITRU MATCOVSCHI. A fi poet român în Basarabia

ION CRISTOFOR. Cotidianul, acest blând canibal

IOANA IERONIM. Frotiurile realității

ION COCORA. O ceață funambulescă

VIRGIL MIHAIU. Melancolia culturii

CĂLIN VLASIE. Între căutarea și pierderea de sine

ANDREI ȚURCANU. Un optzecist atipic

Addenda la Poeți români de azi, I.

NICOLAE PRELIPCEANU. Ironie bine temperată

și pe alocuri chiar duioasă

II. POEȚI AFIRMAȚI DUPĂ 1989

1. „NOUL VAL”

VARUJAN VOSGANIAN. Poezie împotriva curentului

GRIGORE CHIPER. Poezia de porțelan

IOAN PINTEA. Bilanț de etapă

EMIL NICOLAE. Un poet al profunzimilor

DUMITRU CRUDU. Suferință și comuniune

VITALIE RĂILEANU. Un spirit al Septentrionului

MARIA PILCHIN. Dubla oglindire

CRISTIAN MUNTEAN. Dintr‐un exil interior

FLORINA ZAHARIA. Paradoxurile #fragilității

VLAD A. GHEORGHIU. Poezia suplă sau Obsesia purității într‐unfermecător ev impur

2. AFIRMĂRI TÂRZII ȘI/SAU POSTUME

VALENTIN F. MIHĂESCU. Un critic la curtea reginei Poesis

ION VASILE ȘERBAN. Liricul ascuns

GEORGE STANCA. Versiunea amară

ALEXANDRU VLAD. Poetul postum

III. POEȚI ÎN CONFESIUNE

ION NEGOIȚESCU, RADU STANCA. Catacombele Cercului

ANA BLANDIANA. Vocea publică și vocea intimă

MONICA PILLAT. Brătienii: o istorie feminină

ION MUREȘAN. Inteligența bună

LIVIU IOAN STOICIU. Cronicar, insurgent

MIHAIL GĂLĂȚANU. Un alt fel de „jurnal parizian”

IV. POEȚI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

ADAM PUSLOJIĆ. Avangardă și tradiție

MILJURKO VUKADINOVIĆ. Eminescu, „poezit” în românește de un sârb

MARKÓ BÉLA. Poetul în urbea cuvintelor

KARÁCSONYI ZSOLT. Mai mult decât un virtuoz

V. POEZIA ÎN ANTOLOGII

EUGEN LUNGU. Eminescu și poezia „direcției noi”

DANIEL IONIȚĂ. O antologie ridicolă a poeziei românești

NICU CIOBANU, SLAVOMIR GVOZDENOVIĆ. Poeți români din Serbia/Iugoslavia

EUGENIU NISTOR. Poezie română și maghiară din Transilvania

Răzvan Voncu (n. 1969), critic și istoric literar, este conferențiar universitar doctor la Departamentul de Studii Literare al Facultății de Litere, din cadrul Universității din București. Predă istoria literaturii române și balcanologie. Este autorul a 16 cărți, dintre care menționăm: Secvențe literare contemporane (2001, ed. a II‐a – 2010), Orizonturi medievale (2003), Despre Preda (2003), Eseuri critice (2006), Fragmente de noapte (2008), Un deceniu de literatură română (2009), Zece studii literare (2010), Labirintul mărturisirii (2012), O istorie literară a vinului în România (2013), Poeți români de azi, I (2015, ed. a II‐a – 2019), Arhitectura memoriei. Studii de istorie literară clasică și contemporană (2016), Critici români de azi (2020), Scriitori evrei în cultura română (2020), Lectura clasicilor (2021). A colaborat, din 1989 și până în prezent, la majoritatea revistelor literare de prestigiu din țară: Luceafărul, Viața Românească, Tribuna, Apostrof, Contemporanul, Cultura, Caiete critice, Literatorul, Poesis. În prezent, este redactor‐șef al revistei România literară. A primit mai multe premii literare și jurnalistice, între care Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică și istorie literară pe anul 2016, Premiul „Titu Maiorescu” pentru critică literară al Academiei Române (2003) și Premiul Filialei București – Critică, istorie literară și eseu a Uniunii Scriitorilor (2014). A fost tradus în franceză, engleză, italiană, sârbă și macedoneană.