Loading...

Vin râmele (nuvele) - eBook

Vin râmele (nuvele) - eBook

Vin râmele (nuvele) - eBook

Colecții: Școala ardeleană de proză

Etichete:



Autor(i):



  • An apariție: 2022
  • ISBN 978-606-797-891-9
  • Format: 13x20
  • Pagini: 290

Preț: 28.00 Lei

Adaugă în coș:
       

Ediție revizuită, cu un cuvânt-înainte al autorului

Prefață de Magdalena Popescu Bedrosian. Postfață de Lauren­țiu Ulici

Carte apărută sub egida Asociației Școala Ardeleană de Editare și Promovare a Cărții

Pe copertă: Nicolae Maniu, Mișcarea materiei (1985)

 

Că de actuală, e actuală rău, deși acțiunea se petrece între 1945 și 1965, pe vremea comunismului sovietic și rudimentar. Se pare că râmele vin la noi ori de câte ori ceva merge prost. (MIHAI TATULICI)

* * *

Primul personaj principal al volumului de nuvele, intitulat cu obstinație Vin râmele, este însuși sistemul. Sistemul văzut, conspectat și trăit la nivelul articulațiilor celor mai fi ne și mai ascunse, în încrengătura de capilare minuscule, periferice chiar, care alcătuiesc visceralitatea joasă, bazală. În jungla aceea trebuia și putea fi prins omul de rând, omul comun. Locurile acțiunii nu sunt spectaculoase, dimpotrivă; sistemul exista și pretindea oriunde complicități oneroase, respectarea protocolului, facerea de concesii și compromisuri, pentru a-l obliga pe omul comun la intrarea în rânduri. (MAGDALENA POPESCU BEDROSIAN)

* * *

Virusul prozei s-a arătat mai tare decât… Decât ce? Decât cel al gazetăriei? Nici vorbă, pentru că în vremea din urmă, Mihai Tatulici e unul din cei mai „audiați” oameni ai Televiziunii. Decât propria lui neîncredere în propriu-i scris literar? Nici asta, pentru că, de fapt, el n-a încetat niciodată să scrie proză, a încetat doar să publice, și nu din propria voință (a se citi prefața la această carte). Decât virusul, atât cel autohton, al lui lasă-mă să te las, al lui fi e ce-o fi etc.? Asta da, asta poate să fi e adevărat, mai ales că autorul acestor povestiri e un bucovinean hâtru peste care s-a așezat temeinic un Mitică sudic (nimic peiorativ în asta!), chemător la contemplație prin comentariu, iar nu la înfăptuire. Și poate că înfrângerea de acum a prozatorului în fața criticului de odinioară este, ea însăși, transformabilă în victorie. Dacă e sau nu așa, va decide cititorul. (LAURENȚIU ULICI)

* * *

După 40 de ani

Am scris aceste nuvele în zece ani, între 1971 și 1981. Vreo patru ani au stat la Editura Cartea Românească, dar nu s-au putut publica. În 1993 mi le-a tipărit Max Bănuș, în 100.000 de exemplare. S-au vândut toate pentru că eram autorul emisiunii Veniți cu noi pe programul doi.
Nuvelele recompun copilăria mea în Bucovina, primii ani ca ziarist de presă scrisă și apoi ca realizator de emisiuni la televiziune.
Eram tânăr și credeam că lumea e a mea. Între timp, lumea mea e la apus, și o alta se naște. Locul imaginării și al fanteziei a fost luat de tehnologie, oamenii citesc tot mai puțin pentru că alte îndeletniciri le ocupă mai tot timpul.
Recitind ce am scris de la 30 la 40 de ani, am senzația că lumea mea de atunci e mult mai frumoasă. Cu siguranță, mă înșel. Dar vă propun, prin această reeditare, să încercați și voi. Nu de alta, dar nu există viitor care să nu fie influențat de trecut.
                              MIHAI TATULICI
                              3 iulie 2021, la 73 de ani

* * *

— Vin râmele!
Ca la o comandă, am ieșit cu toții pe culoar. Și am încremenit. Prin ușile deschise ale claselor, pe toată suprafața mozaicului, zeci, sute de râme, mai mici, mai roșii, mai lungi și mai groase, negre, se târau încet spre cancelaria noastră. Scârba ne-a paralizat orice inițiativă, și, până am găsit femeia de serviciu, care dormea sub scara de la etajul I, până am făcut rost de mături, râmele – marea majoritate – au apucat să intre în cancelarie. Nu știu ce le-a atras: mirosul de cafea, fumul de țigară, răcoarea din această parte a clădirii, nu știu. Nici măcar nu-mi trece prin cap altă explicație decât atracția lor magnetică pentru cadrele didactice, atracție care, iată, se confirmă. Chiar dacă o să spuneți că sunt nebun, eu rămân la această judecată.
N-a mai întrebat nimeni cum au apărut râmele pe lista de pe tablă. La 12 a venit camionul și a încărcat tot ce trebuia încărcat. Școala noastră a ieșit prima pe sector la această acțiune. Felicitările primarului au venit prea târziu pentru Eusebio: contrar oricărui diagnostic, a murit în spital, exact la ora la care râmele năvăleau în cancelaria noastră. Eu sunt acum director educativ. Și din ziua aceea, ori de câte ori intru în cancelarie, aud strigătul elevului de serviciu, un puști dintr-a VIII-a:
— Vin râmele!
(MIHAI TATULICI)

* * *

MIHAI TATULICI s‑a născut în 3 iulie 1948, în Frătăuții Vechi, județul Suceava. Absolvent al Facultății de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1971). A debutat în presă ca elev, în 1966, în ziarul Zori noi din Suceava. În studenție este redactor și redactor‑șef al revistei Alma mater a Universității ieșene. După absolvire este redactor la Viața studențească. În anii ’80 este redactor la TVR, unde, în primii ani de după 1989, devine o celebritate a micului ecran ca realizator al emisiunii Veniți cu noi pe programul doi. A pus bazele postului Tele 7 abc, de unde se retrage pentru a se muta la Pro TV. În 1996 fondează Clubul Român de Presă. În anii ’80 a colaborat ca scenarist cu Studioul de film documentar „Alexandru Sahia”. Este coscenarist, alături de Aristide Butunoiu, al lungmetrajului de ficțiune Salutări de la Agigea (1984, r. Cornel Diaconu). Între 1990 și 1992 a realizat, împreună cu Virgil Tatomir, serialul de televiziune Revoluția română în direct (20 de episoade).
Cele mai cunoscute emisiuni de televiziune ale autorului: Chestiunea zilei; Deșteaptă-te, române; Audiență națională; Operațiunea Pro-NATO; Zece pentru România.
A publicat: Ceața și obișnuința, roman, 1971; Salvatorul, roman, 1979; Ceainicul de argint, nuvele, 1980; Revoluția română în direct, carte-document, 1990; Vin rîmele, nuvele, 1993; Nemuritorii. Interviuri filmate și nedifuzate, 2000; Cadrele, roman, 2003; Români simpatici, nuvele, 2003; Zece pentru România, carte-document, 2005, 2006; Am mișcat oameni, carte-document, 2009; Singur între două veacuri, memorii (vol. I), 2014; Plăcerea de a trăi și de a găti. 33 de rețete încercate pentru prieteni, 2014; Distrugătorul „Speranța” sau povestea unui marinar deștept și cu noroc, roman, vol. I, 2014; Distrugătorul „Speranța” sau povestea unui marinar ajuns președinte, roman, vol. II, 2016; Tezaurul gastronomiei românești. Borșuri și ciorbe, 2016; ediție revăzută, 3 volume, 2017; Am un interes personal: România, analiză socială, 2017; Istoria gastronomiei românești, 2019.