Facebook










· mai multe evenimente
Facebook

Seria de autor Ioan-Aurel Pop

„Din mâinile valahilor schismatici...”. Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII‑XIV)
„Din mâinile valahilor schismatici...”. Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII‑XIV)
  • An apariție: 2017
  • ISBN/ISSN: 978-606-797-116-3
  • Format: 16x23cm
  • Pagini: 530

Preț: 69.90 Lei

Adaugă în coș:         
       

Ediția a II‑a revăzută, adăugită și ilustrată
Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Academiei Române - Centrul de Studii Transilvane și recomandat de Revista SINTEZA

 

Românii au fost la putere în Transilvania secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea, alături de nobili, de saşi şi de secui, dar tot atunci a început şi s-a produs treptat, dar implacabil, îndepărtarea lor ca grup distinct de la conducere. Mai întâi, ei erau de credinţă „grecească” şi – conform mentalităţii timpului – nu mai puteau fi la putere într-un stat de credinţă „latină”, campion al misionarismului catolic, într-un stat care se revendica drept „apostolic” şi „marianic” (protejat de Fecioara Maria), având menirea declarată să lupte pe toate căile, inclusiv cu armele, contra „păgânilor, a ereticilor şi a schismaticilor”.
S‑a văzut repede că aceşti români cuprinşi în Transilvania şi în Ungaria prelungeau masa poporului lor situat spre sud şi spre est, că erau nesiguri în fidelitatea lor faţă de rege şi coroană, că întreţineau, la început mai mult inconştient şi intuitiv, legături cu fraţii lor de peste munţi, de care îi legau atâtea caracteristici comune, inclusiv vechi formaţiuni politice care „încălecau” Carpaţii.
Încrederea autorităţilor oficiale ale Transilvaniei şi Ungariei în români a început să scadă, pe măsură ce sporea suspiciunea românilor faţă de aceste autorităţi. Era tot mai clar că, în stăpânirea solidă şi în exploatarea Transilvaniei, autorităţile nu se puteau baza prea serios pe români. Mult mai de încredere pentru rege şi apropiaţii săi erau nobilii (cei făcuţi nobili de către suveran), saşii, secuii etc., adică acele grupuri de oameni – majoritatea colonişti, veniţi mai de departe sau mai de‑aproape – dăruite cu pământuri şi apoi cu largi privilegii. (Ioan-Aurel Pop)

* * *

Cuprins

Introducere

1. Cum ar putea fi înţeles mecanismul puterii în Evul Mediu

2. O precizare: de ce au românii şi ţara (ţările) lor două nume

2.1. Dualitatea numelor de vlah și român în context istoric general

2.2. Rumân și român; conștiința romanității românilor în Evul Mediu

2.3. Atestări ale etnonimului român/ rumân (secolele XII-XVI)

2.4. Țările românilor: Vlahii (Valachiae) sau Țări Românești (Romaniae)

2.5. Atestări ale denumirii de limbă română

2.6. Credința ortodoxă – religia valahă sau română

2.7. Alte sensuri și utilizări ale numelui etnic al românilor

2.8. Vechimea numelui de Țara Românească; legătura sa cu numele de România

3. Cadrul istoric general

3.1. Europa Sud-Estică în secolele XIII-XIV

3.2. Între grandoare și decadență: Ungaria în ultimul secol arpadian și în noul secol angevin

4. Ceilalți și puterea: etnii şi confesiuni în Ungaria şi Transilvania medievală (până în secolul al XIV-lea)

4.1. Preliminarii

4.2. Ungurii din jurul anului 900

4.3. Tradiţia scrisă despre structura etnică a Panoniei şi a Transilvaniei în perioada premaghiară. Locul românilor în acest context

4.4. Formele apariției românilor în izvoare până în secolul al XIV-lea

4.5. Noi grupuri de populaţie venite în Ungaria arpadiană (secolele XII-XIII)

4.6. Imaginea generală a etniilor din Ungaria în secolele IX-XIV

4.7. „Creştini”, „schismatici”, evrei, islamici şi alţi „păgâni”: confesiunile din Ungaria până la începutul secolului al XIV-lea

4.8. „Cât a fost de credincios şi de recunoscător Domnului”: politica religioasă a lui Ludovic I şi rezultatele sale

4.9. Concluzii

5. „Stăpâni de o mie de ani”: imaginea vechimii românilor după documente oficiale

6. Cruciada a IV-a (1203-1204) sau metoda occidentală de eradicare a „schismei”

6.1. Programul Sfântului Scaun de refacere a unităţii bisericeşti

6.2. Percepţia actului de la 1204 în mentalitatea publică bizantină

6.3. Politica lui Inocenţiu al III-lea (şi a succesorilor săi): punerea bisericii Răsăritului sub egida bisericii romane

6.4. De ce trebuia eradicată „schisma” (în viziunea lui Inocenţiu al III-lea)

6.5. „Nu li se permite mădularelor bisericii romane să nu se supună obiceiului ei”: căi de urmat şi obstacole în legătură cu supunerea Răsăritului

6.6. Politica religioasă din regiunile estice dominate de cruciaţii „latini”

6.7. Politica apuseană în alte state din Commonwealth-ul bizantin

6.8. Politica Romei privind biserica şi populaţia răsăriteană din Regatul Ungariei

6.9. Concluzii

7. Elita românilor din Transilvania şi vecinătate în secolele X-XIII – proprietari, luptători şi conducători politici

7.1. Proprietari români deposedaţi în secolul al XIII-lea

7.2. Militari români în secolul al XIII-lea

7.3. Lideri politici români în „ţările” lor (secolul al XIII-lea)

7.4. De ce sunt consemnaţi în scris atâţia români după 1200?

8. Feudalism transilvan (ungar) sau organizare sui-generis?

9. Pământul şi puterea: mecanismul stăpânirii oficiale a moşiilor în Regatul Ungariei

10. Cnezii şi statutul lor de conducători şi stăpâni în lumea românească

10.1. Forma numelui de cnez

10.2. „Kenezul era în secolele precedente proprietar independent şi cap al poporului supus jurisdicţiunii sale”

10.3. Semnificația stăpânirii cneziale

10.4. Supuşii cnezilor sau oamenii de rând din sate

10.5. Conştiinţa de stăpâni a românilor (cnezilor) şi manifestările ei

10.6. „Fapte bărbăteşti de credinţă”: calitatea de luptători (militari) a cnezilor

10.7. „Să fie judecat după legea românilor”: atribuțiile judecătorești ale cnezilor

10.8. „Pentru iertarea greşelilor cnezului Balea”: cnezii ca patroni ai bisericilor răsăritene

10.9. Cnezii români şi organizaţiile lor politice: districtele (ţările) româneşti

11. „În adevăratele, dreptele şi vechile lor hotare”: temeiurile stăpânirii cnezilor şi a nobililor români

12. „Libertăţi, folosinţe, slujbe şi îndatoriri” ale cnezilor şi ale satelor cneziale

13. Lipsirea de putere: cnezi deposedaţi şi sate româneşti supuse

14. Cum au trăit românii cu ungurii, cu saşii şi cu secuii în Evul Mediu

14.1. Diferenţele etnice

14.2. Românii şi secuii

14.3. Enclave străine şi reacţii contra lor

14.4. Români, cumani, unguri şi saşi

15. „Oaspeţii noştri credincioşi”: imaginea veneticilor sau a străinilor în Transilvania şi Ungaria

16. Români plecaţi, români veniţi sau mobilitatea medievală limitată

17. Imaginea ţărilor române în conştiinţa ungară şi impactul ei asupra statutului românilor transilvani

17.1. „Ţara noastră de peste munţi”: planul politic şi militar ungar privind ţările române

17.2. Disputa pentru Ţara Haţegului dintre voievozii români şi regii ungari în secolul al XIII-lea

17.3. Formarea Marelui Voievodat al Ţării Româneşti şi raporturile sale cu Regatul Ungariei

17.4. „Cursa mişelească” a lui Basarab (1330) şi ecourile sale documentare ungare

17.5. „Relele năravuri” româneşti: alte „rebeliuni” şi „necredinţe” reflectate în memoria colectivă

18. „Cum îi zic românii, în vorbirea poporului”: onomastică şi toponimie românească

19. Românii faţă de biserica apuseană şi biserica apuseană faţă de români

19.1. „Într-o ţară fără lege şi ordine”: criza credinţei şi a bisericii apusene în Ungaria la finele secolului al XIII-lea

19.2. „Mai mult de a treia parte a ţării era pătrunsă de obiceiul cel sfânt” sau proporţia catolicilor din Ungaria

19.3 „Starea nenorocită şi decăzută a pomenitei Ţări a Ungariei”: criza de la începutul secolului al XIV-lea

19.4. Între moarte şi convertire: absolviri de păcate pentru vechii „creştini” şi dijme grele pentru noii convertiţi

19.5. „Marea trupă de români”: reacţii ale „schismaticilor” în secolul al XIV-lea

19.6. „Lăţirea credinţei celei drepte”: succese pe calea convertirii românilor (până la 1366)

19.7. Călătoria împăratului Ioan al V-lea la Buda (1365-1366) – prilej de unire religioasă ori de adâncire a dezbinării?

19.8. Noi „schismatici” aduşi „pe calea adevărului” – sporirea acţiunii catolice după 1366

19.9. „Cruciade” contra „ereticilor şi schismaticilor încăpăţânaţi”

20. De la acceptare la excludere: românii şi adunările de stări ale Transilvaniei din secolele XIII-XIV

20.1. „Pentru reformarea situaţiei locuitorilor”: Adunarea Generală a Transilvaniei din 1291

20.2. „Toţi prelaţii, baronii, nobilii, secuii, saşii, românii”, adunaţi la Turda în 1355

20.3. Privilegiul regal solemn de la 1366: „contra răufăcătorilor de orice naţiune, anume români”

21. Urmările excluderii „schismaticilor”, a „cnezilor” şi a „valahilor” dintre stări în Evul Mediu

Încheiere

Demnitari (slujitori) români sau de origine română din Transilvania și Ungaria (în secolele XIII-XIV)

Cronologie esenţială

Bibliografie

Index

* * *

Ioan-Aurel Pop este un istoric român, profesor universitar și membru al Academiei Române. Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, a condus şi Institutul Cultural Român din New York (S.U.A.), precum și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia). Din martie 2012, este Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 2015, este președintele Comitetului Național al Istoricilor din România și reprezentantul României în Comitetul Internațional de Științe Istorice. Membru în diverse academii și organizații științifice naționale și internaționale, visiting professor al unor universităţi din S.U.A., Franţa şi Italia, acad. prof. Ioan-Aurel Pop este, de asemenea, autor a peste cincizeci (50) de cărți, tratate și manuale, și a peste trei sute (300) de studii și articole, publicate la edituri de prestigiu și în periodice din peste 20 de țări din Europa, America și Asia. Temele predilecte de cercetare fac parte din domeniul istoriei medievale și moderne timpurii: instituții ale Transilvaniei, relații între Țările Române, națiunea medievală, raporturi româno-maghiare, paleografia latină și limba latină ca limbă a izvoarelor.

 

 

„From the hands of schismatic Wallachians… ”. Romanians and power in the medieval Kingdom of Hungary (13th-14th centuries)

 

Second edition revised, expanded and illustrated
An editorial project dedicated to the Great Union Centenary, published under the aegis of the Romanian Academy – Center for Transylvanian Studies and recommended by SINTEZA magazine.

 

Romanians were in power In Transylvania during the 13th and 14th centuries, alongside  Hungarian nobility, Saxons and Szeklers, but at the same time their removal from leadership as a distinct group began and unfolded gradually, but relentlessly. First of all, they were of “Greek" faith  and – according to mentalities of the time – could no longer be in power in a state of “latin” faith, champion of Catholic missionary work, a state that claimed itself as “apostolic” and “marianic” (protected by the Virgin Mary), having stated for itself a calling to fight by all means, including  weaponry, against “pagans, heretics and schismatics”.
It became quickly apparent that these Romanians comprised in Transylvania and Hungary were extending the mass of their people situated southwards and eastwards, were of uncertain loyalty to king and crown, were entertaining – at first unconsciously and Intuitively – liaisons with their brethren across the mountains, being linked to them by so many common features, including old political formations that were “straddling” the Carpathians.
The trust in Romanians of the official authorities of Transylvania and Hungary began to wane as Romanians’ own suspicions about these authorities increased. It was more and more clear that in their solid dominance and exploitation of Transylvania authorities could not seriously rely on Romanians. Far more trustworthy for the king and his close aides were the nobles (ennobled by the sovereign), Saxons, Szeklers, etc., namely those groups of people – mostly colonists, arrived from farther or closer quarters – that were gifted lands and then broad privileges. (Ioan-Aurel Pop)

Comentarii: 0