Facebook










· mai multe evenimente
Facebook

Literatură universală

Batum. Piesă în 4 acte
Batum. Piesă în 4 acte
  • An apariție: 2015
  • ISBN/ISSN: 978-606-8770-47-5
  • Format: 16x16cm
  • Pagini: 328

Preț: 30.00 Lei

Adaugă în coș:         
       

Traducere, note şi studiu introductiv de Nicolae Bosbiciu
Volum editat împreună cu Editura Eikon

 

„După ce toate scrierile mele au fost interzise, printre cetăţenii cărora le eram cunoscut ca scriitor au început să se audă voci care-mi dădeau unul şi acelaşi sfat:
Să scriu «o piesă comunistă» ([…]) şi, în afară de asta, să mă adresez Guvernului U.R.S.S. cu o scrisoare de pocăinţă care să conţină renunţarea la opiniile mele anterioare, exprimate în textele literare, şi asigurarea că de acum voi munci ca un scriitor-poputcik, devotat ideii comunismului.
Scopul: să mă salvez de hăituială, sărăcie, şi, în final, de pieirea iminentă.
Acest sfat nu l-am ascultat. Mă îndoiesc că aş fi izbutit să apar în faţa Guvernului U.R.S.S. într-o lumină favorabilă alcătuind o scrisoare mincinoasă, care ar fi însemnat un salt politic murdar şi totodată naiv. Iar încercări de a scrie o piesă comunistă n-am făcut, ştiind bine că o astfel de piesă nu mi-ar fi ieşit.
Dorinţa fermă de a-mi curma chinurile ca scriitor mă determină să mă adresez Guvernului U.R.S.S. cu o scrisoare sinceră.” (Mihail Bulgakov, scrisoare din 28 martie 1930, adresată Guvernului U.R.S.S. şi lui Stalin)

* * *

Obsesia pentru Stalin se menţine în continuarea investigaţiei referitoare la relaţia artist-suveran politic din celelalte două piese despre Molière şi Puşkin, urmate de tribulaţiile pe această temă din romanul Maestrul şi Margareta. Bulgakov realizează că revoluţia este întotdeauna şi teatru, prin urmare, a scrie despre Stalin însemna să arăţi ceea ce nu fusese niciodată dezvăluit, secretul care se ascunde dincolo de persona „zeului atotputernic”, în orizontul îndepărtat al adolescenţei, tăinuit, ascuns cu grijă, apoi mitizat după confiscarea de către dictator a memoriei colective. Greşeala lui Bulgakov a constat în faptul de a căuta documente, altele decât cele oficiale, despre perioada adolescenţei dictatorului, care, fireşte, au fost ascunse în negura misterului de care acesta şi-a înconjurat, de altfel, întreaga viaţă şi activitate în cadrul partidului. Stăpânul misteriosului „Ordin al Purtătorilor de Săbii” nu dorea ca scriitorul să stea de vorbă cu martorii oculari ai evenimentelor de la Batum, ci prefera să-i facă să dispară pe Koba şi Soso, de descoperirea cărora se ferea deplin. Acolo, în trecutul acela se aflau lucruri pe care, mai târziu, când devenise zeul tutelar, Stalin nu le dorea să fie ştiute, pentru că acestea constituiau vulnerabilităţile sale, ceea ce se afla dincolo de statuia omului de oţel. (Nicolae Bosbiciu)

* * *

Faptul că – la apogeul Marii Terori staliniste – Mihail Bulgakov nu moare de foame sau nu e împușcat și el în gulag se datorează ciudatei simpatii pe care Stalin o arată față de acest oponent recunoscut al regimului sovietic. În schimb, scriitorului, nu i se publică nimic, după cum spectacolele cu piesele sale sunt interzise pe loc. I se permite doar să supraviețuiască. Cât încă? Nu întâmplător, în dramatizarea pe care el o face romanului lui Cervantes, Cavalerul Albei Luni (sub a cărui vizieră apare brusc Stalin) îl amenință pe Don Quijote (adică pe Bulgakov) că răbdarea i-a ajuns la capăt și că îi cere să se recunoască învins. Or, tocmai acestui învins avertizat, Teatrul de Artă din Moscova îi comandă o piesă ce urma să fie jucată în decembrie 1939, celebrându-l pe dictatorul sexagenar. Cântărind posibilele riscuri și avantaje, Bulgakov scrie Batum, dramă despre tinerețea revoluționară a lui „Soso” (adică „plăpândul”, cum își alintă maică-sa fiul, pe care îl visa viitor episcop!). Piesa e acceptată și de teatrul moscovit, și de cenzură, încep preparativele montării ei. Dar de la Kremlin cade, ca un trăsnet, verdictul: Stalin nu e de acord ca piesa să ajungă pe scenă. Dovadă, probabil, că Soso – fost elev de școală parohială și copil de cor bisericesc, fost seminarist, căruia, în clandestinitatea lui revoluționară, i se spusese și „Preotul” – intuise că în replicile echivoc-religioase din ultimele două tablouri ale piesei se ascunde ceva necurat. Or, întotdeauna, la Bulgakov, ambiguitatea mistică a limbajului și a imaginii semnalează prezența „demonului blestemat” în lume.
Alcătuind și un amplu dosar documentar-analitic, poetul Nicolae Bosbiciu a avut curajul să traducă piesa aceasta atât de controversată până azi, întregind, în exegeza românească, fizionomia uman-vulnerabilă a marelui scriitor rus. (Ion Vartic)

Batum. A play in 4 acts

 

Translation, notes and introductory study by Nicolae Bosbiciu
A volume published together with Eikon Publishing House

 

The fact that – at the height of the Great Stalinist Purge – Mikhail Bulgakov neither dies of starvation, nor is he not shot in the gulag as so many were is due to the curious “soft spot” Stalin has for this known opponent of the Soviet regime. Still, the writer cannot get anything published and his plays and their performance is banned on the spot. He is only allowed to survive. But for how long? It is not by accident that, in his adaptation of Cervantes’ novel, The Knight of the White Moon (behind whose visor Stalin suddenly appears) threatens Don Quixote (i.e. Bulgakov) saying that his patience has reached its limit and demands from him the acknowledgement of his defeat. Or, it is precisely from this defeated and warned man that the Art Theatre in Moscow commissions a play that was to be performed in December 1939, to celebrate the dictator’s 60th anniversary. Weighing the possible risks and advantages, Bulgakov writes Batum, a drama about the revolutionary youth of “Soso” (meaning “the delicate”, as the mother used to coddle the son she dreamed to see become a bishop!). The play is accepted and the theatre, under the Moscow censure, begins to prepare its staging. But the verdict from Kremlin is abrupt: Stalin does not want the play to be performed. A possible proof that Soso – a former student at the parochial school and, in his childhood, a member of the church choir, as well as a former seminarian who, as a clandestine revolutionary, was referred to as “the Priest” – had intuited that behind the equivocal religious lines in the last two scenes there was something not quite right. Or, in Bulgakov, the mystical ambiguity of the language and of the image invariably signals the presence of the “cursed demon” in the world.
In addition to the creation of an ample analytic documentary study, the poet Nicolae Bosbiciu had the courage to translate this play, that is so controversial even today, thus giving Romanian exegesis a more complete portrait of the human-vulnerable side of the great Russian author. (Ion Vartic)

Comentarii: 0