Loading...

Democrația și crizele ei

-25%
Democrația și crizele ei

Democrația și crizele ei

Colecții: Istorie contemporană

  • An apariție: 2021
  • ISBN 978-606-797-787-5
  • Format: 14,8x21
  • Pagini: 150
 Stoc 0 
       

Cu anexe de Ciprian Ionel Alecu

Pe copertă: Muzeele Vaticanului, fragment de zid (fotografie de Brîndușa Pleșca)

Colecția Istorie contemporană este coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș

 

Democrația este cea mai dureroasă rană a politicii românești. Mulți actori implicați în funcționarea ei n-o vor, încă și mai mulți n-o înțeleg, iar pe politicienii români de vârf îi încurcă mai mult decât orice altceva. Mai mult, România nu a fost niciodată în fruntea curentului democratizării, dar a fost, în secolul 20, în fruntea celor mai opresive totalitarisme, atât cel fascist, cât și cel comunist, iar acum este foarte sensibilă la absolut toate derapajele anti-democratice la modă, începând cu conservatorismul sau tradiționalismul, continuând cu suveranismul, populismul și negarea declarată a drepturilor. Ce am vrut să arătăm, în acest context, e că, cu toate cele bune și cele rele ale ei, democrația trebuie să fie respectată mai mult de către toți pentru simplul fapt că e singurul regim politic în care încăpem cu toții, pentru că e pluralistă – și nu maniheistă, parohială sau locală – și, mai ales, pentru că acceptă umanitatea așa cum e, plină de varietate, defecte și imperfecțiuni. Altfel spus, cartea e o apologie pragmatică și critică a democrației într-o țară în care avem nevoie mai mult decât oricând de o oglindă în care să ne vedem așa cum suntem. Iar nivelul democrației este cea mai limpede oglindă în care societatea românească se poate privi... (Vasile Pleșca)

* * *

Cuprins

Argument

De ce democrația?

Democrația liberală

Democrația bolnavă

Mecanisme ale declinului

Pandemia autoritarismului

Finalul sau renașterea

Anexe de Ciprian Ionel Alecu
     Particularități ale evoluției indicelui democrației în România și pe glob. O imagine a declinului

Bibliografie

* * *

Acest volum a fost realizat în cadrul grantului de cercetare „Consolidare democratică versus autocratizare. Evoluția democrației românești din momentul aderării la Uniunea Europeană până în prezent.” Grantul de cercetare a fost realizat în perioada 2019-2021, cu sprijin financiar din Fondul Recurent al Donatorilor, aflat la dispoziția Academiei Române prin Fundația „PATRIMONIU.”

* * *

VASILE PLEȘCA este cercetător științific gradul III la Institutul de Științe Economice și Sociale „Gh. Zane”, Academia Română, Filiala Iași. Are preocupări generale legate de filosofie și epistemologie politică și punctuale legate de teoria democrației și liberalism. Este autorul volumului Liberalismul și democrația în câteva dezbateri contemporane, Institutul European, Iași, 2011. În 2015 a coordonat, împreună cu Ruxandra Ivan, apariția, la Editura PRO Universitaria, București, a volumului: A guverna, a fi guvernat. Ipostaze ale raportului dintre stat și cetățean.