Prefață de Aurel Sasu

Volumul de față cuprinde interviuri cu: Grigore Culian, Bujor Nedelcovici, Theodor Damian, Constantin Virgil Negoiță, Dinu Flămând, Alexandru Nemoianu, Gabriel Pleșea, Liviu Georgescu, Petru Popescu, Dumitru Ichim, Mirela Roznoveanu, Norman Manea, Mircea Săndulescu și Florin Manolescu.

* * *

Într-o zi, Flavia Topan, ca un Fiu risipitor, a hotărât să-şi iasă din fire şi să plece într-o călătorie. Îşi cunoştea drumul, ţinta şi sorţii de izbândă ai aventurii, gândite ca experienţă spirituală şi ca eroism al regăsirii, într-o perioadă tulbure de viaţă şi de suflet. A pornit în căutarea unor autori de transhumanţă culturală (Mircea Eliade). A unor autori trecuţi dintr-un pământ în altul, dintr-o utopie în alta, dar nu dintr-un cuvânt în altul. A dorit să le cunoască partea de negură şi de lumină a biografiei, a cărţilor şi a rătăcirii lor fericite sau rămase doar în pârga jertfei neprimite.
Aşa s-a născut admirabilul volum cu cele 14 interviuri ale unor importanţi scriitori ai diasporei române din Statele Unite şi din Europa. Nu e un dialog vag-ipocrit şi superficial din seria celor care ne terorizează zilnic vederea şi auzul. Flavia Topan a citit integral opera fiecărui autor în parte şi a gândit întrebările funcţie de disperarea, încântarea uneori, de a fi a omului în competiţia inegală cu istoria, timpul şi memoria acelor rădăcini mai tainice, zicea E. Cioran, decât un zâmbet. Lucru rar în acest fel de comunicare, răspunsurile s-au acomodat sensibilităţii profunde, respectuoase, dar lipsite de prejudecăţi ale unui tânăr intelectual de secol XXI. A rezultat o inefabilă îmbrăţişare de singurătăţi şi un comentariu comun despre insomnia frumosului, mai puţin obişnuită în povestea literelor româneşti.
Fiindcă, oricât de departe („afară”) vom fi unii de alţii, chinul urcării spre sine al fiecăruia se consumă în acelaşi adânc (lăuntru), care ne uimeşte prin vremea fără vremi a durerii, deziluziei şi suferinţei, dar şi prin bucuria, uneori necenzurată, a trăirii în beatitudinea iluziei de-o clipă. Singura trufie (concluzie) a cărţii Flaviei Topan este nevoia nietzsche-ană de mâini care se întind, care ştiu să dăruiască şi să împartă. (Aurel Sasu)