Prefață de Vasile Sebastian Dâncu
Foto copertă: Andrea Piacquadio (www.piacquadio.com)
Colecția Biblioteca SINTEZA este coordonată de Vasile Sebastian Dâncu.
Prin întreaga sa cercetare, autorul acestui volum a descoperit, în spatele constructului social numit „autenticitate”, un întreg sistem de valori sociale: originalitate, adevăr, încredere și sinceritate, urmărite constat de indivizi și de colectivități, autenticitatea clădindu-se pe judecăți de valoare construite aprioric. A descoperit că nevoia de autenticitate se formează pe fondul acțiunii actorilor sociali care dezvoltă un soi de contrareacție la fals și falsificare și față de orice alte anti-valori construite prin termeni conotați negativ în încercarea restabilirii unei ordini date mai degrabă de un set de valori dezirabile social decât de un context anterior, greu de plasat cu exactitate într-un moment istoric bine definit.
Antonio Amuza arată, pe întreg parcursul acestui volum, că, în România, nevoia de autenticitate există și că aceasta reprezintă un manifest împotriva diluării esențelor din care sunt construite valorile față de care românii și-au arătat apartenența de-a lungul timpului. Este momentul ca aceste valori să se reconstruiască social, într-o epocă dominată de belșug și de un spațiu din ce în ce mai îngust de diferențiere și de promisiune instantanee.
Cred că ne aflăm în faţa unei lucrări excepționale pentru domeniul sociologiei, o lucrare care se află la nivelul cel mai înalt al cercetării domeniului. Avem cu toții nevoie de cercetare autentică, de cercetători asemeni lui Antonio Amuza, dornici să facă diferența, care simt nevoia calității, în fața aspectului, nevoia utilului, în fața ambalajului, a adevărului, în fața spectacolului.
În cazul lui Antonio Amuza putem vorbi, cu certitudine, de un reprezentant al noii generații de cercetători pentru care căutarea autenticului este un modus vivendi. (Vasile Sebastian Dâncu)
* * *
Ceea ce inițial am considerat un manifest latent al românilor copleșiți de prejudecăți, stereotipuri și lipsă de autenticitate, a devenit, în ultimii 10 ani, o căutare continuă a firescului din culisele vieții sociale. Într-o lume a dezbinărilor, a taberelor, a triburilor și a comunităților conflictuale, te întrebi ce ne aduce împreună când totul ne desparte? Lucrarea de față a imaginat un răspuns, dar nu sub formă de ipoteză, ci mai degrabă sub forma unui construct care a luat naștere prin interacțiunile și interviurile de profunzime pe care le-am moderat, prin discuțiile cu studenții, dar și prin analiza a numeroase studii de caz în încercarea de a găsi soluții pentru probleme încă neridicate. (Antonio Amuza)
* * *
Cuprins
Cine mai are nevoie de autenticitate? (Prefață de Vasile Sebastian Dâncu)
INTRODUCERE
Primul secret: Autenticitatea nu este un răspuns, este o întrebare
Al doilea secret: Incertitudinile trebuie vânate continuu
OPINIA PUBLICĂ
Al treilea secret: Opinia publică e busola autenticității
Al patrulea secret: Nevoia de autentic se opune globalismului
Al cincilea secret: Anti‐prejudecata determină autenticitatea
ROLUL AUTENTICITĂȚII
Al șaselea secret: Nevoia de autentic se cultivă
Al șaptelea secret: Nevoia de autentic se culege
În cifre
În vorbe
Al optulea secret: Autenticul ridică opinia la rang de manifest
Autenticitatea în relaționare
Autenticitatea în consum și publicitate
Autenticitatea în politică
Al nouălea secret: Autenticitatea se găsește dincolo de simboluri
SECRETUL ZECE: NU MAI SUNT SAU SUNT NUMAI SECRETE
Mulțumiri
Referințe
Anexe
* * *
ANTONIO AMUZA s-a născut la 13 aprilie 1989, la București. Este sociolog, profesor, antreprenor și consultant în comunicare. Studii: licențiat în sociologie, Universitatea din București (2011); master în Sociologia consumului (2013); licențiat în drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” (2014); doctor în sociologie, Universitatea din București (2016), titlu obținut cu lucrarea Sociologia autenticității. Predă cursurile de Cercetare sociologică avansată, Strategii de comunicare publică și marketing electoral și Sociologia valorilor, la Facultatea de Sociologie a Universității din București. A înființat MAD Intelligence, un hub de cercetare a opiniei publice, folosind tehnici de analiză big data și web scraping. Este absolvent și licențiat al cursurilor de Planificare Strategică coordonate de HCI, în Statele Unite ale Americii (Miami, 2019; 2021). Este colaborator al Revistei Sinteza, unde a publicat peste 20 de articole de analiză și interpretare a fenomenelor sociale din România și Europa.