Facebook










· mai multe evenimente
Facebook

Școala ardeleană de teatrologie

Configurarea reflexului antropologic al spectacolului. Curs al istoriei teatrului prin mentalul colectiv contiguu
Configurarea reflexului antropologic al spectacolului. Curs al istoriei teatrului prin mentalul colectiv contiguu
  • An apariție: 2022
  • ISBN/ISSN: 978-606-797-860-5
  • Format: 16x23
  • Pagini: 462

Preț: 99.00 Lei

Adaugă în coș:         
       

Proiect editorial publicat sub egida Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Sebeș și al Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

 

Ediție ne varietur dezvoltând amplu lucrarea anterioară: Cristian Stamatoiu – Istoria antropologică a activării reflexului teatral (O viziune holistică asupra civilizației scenei în interconexiune cu mentalul colectiv continuu), Editurile Eikon și Școala Ardeleană, 2015

Ilustrația copertei I: artdesign de Maria-Lia Stamatoiu, pe baza unei fotografii a autorului surprinzând chipul lui Dionysos de pe un vas de alabastru expus la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș

 

Pascal scria: „e mult mai frumos să știi ceva despre tot, decât să știi totul despre ceva: această universalitate e cea mai frumoasă”. În Occident atracția pentru perspectiva panoramică a dispărut în favoarea privirii microscopice și a examinării detaliului. Cărțile lui Mircea Eliade n-au fost ele criticate mai ales în numele acestui proces intentat unui vechi spirit de „enciclopedist” de către agresiva armată a „specialiștilor”? Deși educat în România, această deschidere nu îmi e personal familiară, dar îi resimt necesitatea formatoare și admit valoarea pedagogică. Privirea panoramică revelă relieful geografic al unui domeniu, cea microscopică, secretele sale geologice. Tinerii debutanți câștigă explorând larg, cercetătorii obstinați reducându-și extinderea viziunii. Aceasta-i alternativa. Cristian Stamatoiu îndrăznește să propună o perspectivă vertiginoasă asupra teatrului. Un asemenea curaj, azi rar, unic, merita salutat. El se constituie în ghid și ne invită la o călătorie pe care nu o mai îndrăzneam și care, sper, nu-și va rătăci cititorii. Să îndrăznim să-i urmăm pariul! (GEORGE BANU, Profesor de studii teatrale la Sorbona – Paris, Președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru)

* * *

Cuprins

O PANORAMARE CU MAI MULTE FOCALIZĂRI

1. Teatrul – o „volumizare” scenică a postlecturii

2. Structurile mentale colective în istoria culturii

2.1. Succesiuni în structurarea mentalului colectiv

2.1.1. Mentalul colectiv c o n t i g u u

2.1.2. Mentalul colectiv d i s c o n t i g u u

2.1.3. Mentalul colectiv i z o l a n t

STRUCTURILE MENTALE COLECTIVE C O N T I G U E

1. Omul semnelor pre-teatrale

1.1. Matricele compozite ale sacrului

1.2. Matricele unificatoare ale sacrului

1.3. Ideologii ale reprezentărilor vizuale în monoteism

2. Miracolul grec și „misteriile” sale

2.1. Despărțirea prin ditirambi a Helladei de vârsta primitivă a canibalismului și omofagiei

2.1.1. Dionysos extra muros

2.1.2. Dionysos intra muros

2.1.3. Eclipsarea lui Dionysos din theatrum

2.1.4. Desprinderea genurilor teatrale din corpusul dionisiac

2.1.5. Spațiul spectacular olimpic

2.2. Arhitecturi teatrale greco-latine

3. Părinții tragediei și amurgul prelung al zeilor

3.1. Eschil – panopticul infracțiunilor homerice

3.2. Sofocle – „complexul oedipian” înainte de… Freud

3.3. Euripide – postistoria zeilor

4. Primele trei „vârste” ale comediei

4.1. Aristofan – subversiunea constructivă a satirei

5. Fastul decăderii în spectacologia latină

5.1. Substratul hellenic al spectacologiei latine

5.1.1. Jocurile romane ale sorții și spectacolul improvizației

5.1.2. Încorsetarea progresivă a unor ludi scaenici prin scenarii scrise

5.1.3. Filiera cultă, a dramaturgilor

6. Teatrul medieval: ruptură și reinventare pentru primul Mileniu creștin

6.1. Amendamente la percepția Evului Mediu european

6.2. Miracolul și „Miracolele” teatrului religios

6.2.1. Drama liturgică

6.2.2. Miracolele

6.2.3. Misterele

6.3. Tranziții scenice pe axa sacru – laic

6.4. De la teatrul profan, la… profanare

7. Orientări și dezorientări… orientale

7.1. Asia de Sud-Est: India și Indonezia

7.2. Extremul Orient: China și Japonia

7.3. Orientul Mijlociu

8. Renașterea și exilul Bizanțului în Occident

8.1. „Rinascimento” și narcisismul inițial benign

8.2. Commedia erudita/grave

8.3. Comédia Cómmediei dell’Arte

8.3.1. Căile europene ale lui Arlecchino

8.4. Euroscepticismul Renașterii elisabetane

8.4.1. Geografii teatrale pe firul istoriei și al râului: Tamisa la Londra în vremea lui Shakespeare

8.5. Shakespeare, „Will”-upon-Avon

8.5.1. Istorii moralizatoare despre o istorie întotdeauna imorală

8.5.2. De la Pasiune la… pasiuni

8.5.3. Domesticirea scorpiei prin… comedie

8.5.4. Testamentul „alb” și cel „negru” de la 1611

8.6. „Shakespear‑opera”

9. Clasicismul și formalizarea perenității

9.1. Barocul, ca pasaj decadent spre… culmile clasicismului

9.2. Textele și contextele apariției clasicismului

9.2.1. Geografii teatrale pe firul istoriei și al râului: Sena la Paris și – via Marly – la Versailles, în vremea lui Molière

9.3. „Arta poetică” a clasicismului

9.4. Pseudoclasicismul marilor tragici francezi

9.4.1. Pierre Corneille – „El Sidi” și dizidența estetică

9.4.2. Jean Racine – forța devastatoare a feminității

9.5. Clasicismul și reconsiderarea comediei: Molière

9.5.1. Condițiile și condiția comediei în clasicism

9.5.2. Cele trei raporturi de proximitate ale comicului cu tragicul în comediografia lui Molière

10. Iluminările științei și umbrele raționalismului

10.1. Teatrul iluminist francez și sincopa Terorii republicane

10.2. Teatrul iluminist italian și exilarea în universalitate a Commediei dell’Arte: Carlo Goldoni

10.3. Complexele de superioritate ale iluminismului german: Aufklärung și Sturm und Drang. J.W. von Goethe

11. Romantismul – uzurpare estetică și geniu creator oniric

12. Mecanismul secesionist al afirmării realismului

12.1. Replica artelor față de sfidările tehnologiei

12.1.1. Reinventarea artelor prin desprinderea de realitate

12.1.2. Reinventarea artelor prin rivalizarea cu realitatea

13. Epicentrul francez al realismului și dezvoltările sale geoculturale

13.1. Filiera protestantă a nordului depresiv

13.2. Filiera ortodoxă a „nostalghiei”

14. Prefigurarea modernismelor de către realism(e)

14.1. Henrik Ibsen – demitizarea conveniențelor burgheze

14.2. N. V. Gogol – mesianismul comediei

14.3. A. P. Cehov și strămodernitatea

14.3.1. Doctorul Cehov și epidemia de „p e s c ă r u ș i r e”

14.3.2. Istoria, după „istoriile” lui Cehov

14.4. Termeni specifici ai realismului în spațiul rus

15. „Rezervația” americană de realism și lipsa de rezervă în ideologizarea realismului european

15.1. Tradiția „neutralismului” american

15.1.1. Eugene Gladstone O’Neill – modelele tragismului antic în Epopeea Westului

15.1.2. Tennessee Williams – desfigurarea în serie a lui „Southern Belle”

15.1.3. Arthur Miller – Moartea unui comis‑voiajor și sfârșitul familiei tradiționale

15.2. Transfigurări ideologizate ale realismului european

16. Frontiera insulară și recesivă a mentalului colectiv c o n t i g u u

16.1. Existențialism și existență franceză

16.1.1. Jean‑Paul Sartre – ipocrizia revoluției pe seama altora

16.1.2. Albert Camus – depersonalizarea revoltei

ANEXĂ

Profil de autor

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ȘI ORIENTATIVĂ

* * *

CRISTIAN STAMATOIU – Membru UNITER, titular al cursului de Istorie a teatrului la Universitatea de Arte din Tîrgu Mureș, în al cărui Senat este membru, director al „Centrului de studii și creații teatrale” al aceleiași universități și fost titular al lectoratului de Limbă și civilizație română la Universitatea din Strasbourg (Franța), a abordat în română și franceză o eseistică dezvoltată cu mijloacele antropologiei culturale și ale stilisticii funcționale.

După ce a urmărit prelungirea structurilor locuirii înspre cele ale mentalului creativ (Cariul din „limba de lemn”. Eseu asupra liricii soresciene – 1995), s‑a afirmat drept „caragialeolog” în continuarea „școlii critice” a lui V. Fanache. Titluri de carte, precum: I.L. Caragiale și patologiile mass‑media (1999), „Caragialumea” – matrice și prefigurare (2003), cât și o pleiadă de articole publicate în țară și străinătate, au evidențiat original actualitatea operei lui I. L. Caragiale. Demersul critic a vizat tipologizarea exprimărilor deficitare care animă personajele lui Caragiale, urmată de reidentificarea aceleiași tipologii în fluxurile mediatice de astăzi, demonstrându‑se așadar că salturile tehnologice din ultimul secol nu au condus și la ameliorarea caracterului uman, ba dimpotrivă: „Lanțul slăbiciunilor” comunicaționale în lumea lui Caragiale și în cea de azi” (2015). În acest context autorul a lansat și un concept critic ce surprinde consubstanțialitatea întregului univers caragialian, dar și complicitatea sa cu orice realitate care cultivă selecția negativă a valorilor: „Caragialumea”.

Preocuparea constantă pentru abordările holistice și transdisciplinare se concretizează și prin această primă parte (la a doua ediție revăzută) a unei inedite istorii antropologice a teatrului ce a însoțit structurile mentale colective contigue, o altă lucrare fiind destinată să urmărească pe aceeași axă structurile mentale colective discontigue și izolante.

În paralel, autorul publică tot în 2015 și un volum de studii bilingv (în română și franceză, cu o anexă în engleză), referitor la degenerescența unor expresii de proveniență franceză în limbajul unor personaje autohtone de comedie: Etimologii populare „francoafone” în dramaturgia românească („Filiera” cazurilor: V. Alecsandri, I. L. Caragiale și extensia spre E. Ionescu) / Des fausses étymologies « franco-aphones » dans la dramaturgie roumaine (« La filière » des cas de: V. Alecsandri, I. L. Caragiale et l’extension vers E. Ionesco).

De asemenea, participarea sa constantă la colocviile Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș-Alba și Lancrăm a fost concretizată prin publicarea în documentele manifestărilor a unor comunicări tot multilingve referitoare la complexitatea operei blagiene.

Comentarii: 0