Facebook










· mai multe evenimente
Facebook

Școala ardeleană de teatrologie

Carena în cer. Naraţiunea actorului din perspectivă regizorală
Carena în cer. Naraţiunea actorului din perspectivă regizorală
  • An apariție: 2015
  • ISBN/ISSN: 978-606-8699-96-7
  • Format: 13x20cm
  • Pagini: 256

Preț: 24.08 Lei

Adaugă în coș:         
       

Volum editat împreună cu Editura Eikon

 

Autorul dramatic, credem noi, pare a fi, întotdeauna, înainte de toate, un poet. Ceea ce creează poetul-autor nu sunt doar poezii, ci revelații asupra cuvintelor pe care le spunem, îngrijindu-se nu doar de sensul lor utilitar, ci, mai ales, preocupându-se de cuvintele din cuvinte. Poetul, prin tocmai imediatețea vorbirii sale, devine cel mai de temut adversar al unui ideolog.
Traversarea unei scene goale, dacă nu este integrată în interrelaționările narative ale actorului, nu poate genera apariția senzației de teatralitate. Pentru ca traversarea unei scene să sugereze teatralitate, ea trebuie să fie îndeplinită doar în funcție de contextul narativ. Altfel rămâne o simplă constatare informațională și nu devine incident de remarcat.
Tăcerile pinteriene se alcătuiesc ca un conflict între tăcerea în care imaginăm povești alegorice și tăcerea ca actualizare a actului, între tăcerea inițială a imaginației, anterioară cuvântării și tăcerea posterioară cuvântării, o tăcere a revelației. Textele pinteriene pornesc din prejudecăți, se izbesc de prezentul unei prezențe umane actualizate și inabilitează orice prezicere despre viitor. Tăcerea nu mai rămâne o spaimă a lipsei de cuvinte, iar cuvintele nu mai rămân suspendate în plăcere. Tăcerea fără cuvântul dinainte și de după este un sfârșit, iar cuvintele fără tăcerile dintre ele sunt de nerostit. La Pinter tăcerea nu se rostuiește ca liniște. Liniștea se dovedește ca fiind violența supremă, curmarea. Violent nu poate fi universul lui a fi, ci acela al nefiirii. Ale intervenției nefiirii în ființare. (Radu Teampău)

* * *

„Memorabil rămâne spectacolul din 1992 în sala studio de la etaj (atunci) a Naționalului clujean cu Îngrijitorul în regia lui Radu David [Teampău] și în interpretarea tinerilor Diana Cozma, Adrian Matioc și Eugen Titu. Problematica piesei lui Harold Pinter a fost excelent pusă în valoare atunci”. (Adrian Țion, Un Nobel întârziat în Tribuna nr. 76; 1-15 nov. 2005)

 * * *

Radu Teampău (n. 3 iunie 1970, Turda) este absolvent al Facultății de Litere, Secția Teatru a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, specialitatea regie de teatru (1996). Obține diploma de master în Filosofia Culturii și Artele Spectacolului (2006) și diploma de doctor în Teatru și Artele Spectacolului cu teza Narațiunea regizorală (2015). Este regizor și cadru universitar al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Colaborează, ca regizor, la mai multe teatre din țară: Teatrul Național Cluj, Teatrul Puck Cluj, Teatrul „Elvira Godeanu” Tg. Jiu, Teatrul Municipal Turda, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Csiki Gergely” Timișoara, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu; participă la festivaluri și workshopuri naționale și internaționale de teatru; realizează spectacole în cadrul teatrului independent. Cărți publicate: Logolatria (proză scurtă), Ed. Dacia (2003); Taifasuri mileziene (piese de teatru – 2007) și Teatru (piese de teatru – 2010), Editura Casa Cărții de Știință; E-mail-uri teatrale (eseu), Editura Eikon/Școala Ardeleană (2014).

The Boat Hull up in the Skies. The actor’s story from the director’s perspective

 

A volume published together with Eikon Publishing House

 

The playwright is, we believe, first and foremost a poet. What the author-poet creates is not just poetry, but revelations about the words we utter. He does so by paying attention, not only to their utilitarian meaning, but, especially to the words within the words. It is because of the immediacy of his words that the poet becomes the most formidable adversary of any ideologist.
The act of crossing an empty stage, if it is not integrated in the actor’s narrative interrelationships, it cannot generate the theatrical effect. In order for the act of crossing the stage to suggest theatricality, it must be performed only in relation to a narrative context, otherwise it is no more than a mere informational input and cannot become a remarkable incident. (Radu Teampău)

Comentarii: 0