Volum apărut la aniversarea a 60 de ani ai autorului

Pe copertă: colaj artistic de Attila Cosovan

Dacă cineva m-ar întreba acum – cineva care nu-l cunoaște, dar a auzit de Ion Mariș – și ar dori detalii, i-aș răspunde scurt: poet, prozator, publicist și un excelent editor (coordonator al Editurii Valea Verde din Sighetu Marmației și inițiator al publicației on-line Salut, Sighet).
Oricând ne-am fi cunoscut, cel care ne-a împrietenit a fost Cuvântul, Poezia (!), căci pentru a scrie poezie, a fi poet este necesar ca acel cineva care se leagă de Cuvânt să fie capabil să atingă și să urce cu curaj acea scară de frânghie, atât de tensionată, care leagă văile și dealurile de orizonturi, de vastitatea cerului și a spațiului, să facă acest lucru fără a se retrage în sau din durere, a fi copleșit de imensitatea a ceea ce vede pentru a urca scara de frânghie, cum puțini o fac; căci fericirea și durerea pe care le simți urcând acea scară invizibilă sunt de neînțeles și poate intolerabile fără protecția cuvântului, a poeziei.
De-a lungul anilor, în varii întâlniri prieteneşti am avut nenumărate prilejuri să-l simt şi să-l descriu ca pe un om al echilibrului și al corectei măsuri, ca pe un prieten adevărat, mereu o prezenţă luminoasă nu numai profesional (inginer „șurubar” la începuturi, „reinventat” după '89 – cum singur o spune – și în alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanță, farmaceutic), mai ales o prezenţă luminoasă în lumea Cuvântului, a Poeziei, a literaturii, publicând poezie și proză în reviste literare și periodice, sfârșind în cele din urmă în a publica (până acum) și câteva volume de autor. […] Poetica lui Ion Mariș nu se bazează pe versuri memorabile (deși acestea există din abundență!). Poemele sunt o „pastă” care induce o stare pe care poetul o numește vesperare. Ion Mariș scrie un tip de poezie despre care, oricât ai vorbi, ai senzația că ai mai fi putut spune ceva, dar te mulțumești să mângâi paginile și să te asiguri că vei mai reveni asupra ei. (Echim Vancea)

* * *

Noi, oamenii, nu suntem doar „simple aglomerări de particule elementare”. În construcția noastră interioară, gaussiană, intră și elemente metafizice, divine. Poezia se insinuează în zona de interogare a divinității și este (sau poate fi!) liantul spiritelor neliniștite cu energia necunoscută a (în)Dumnezeirii, fiind utilă pentru risipirea fricii. Poezia ne desăvârșește căutările, ne direcționează implicit spre Adevărul-Salvator, pe care-l putem – la un moment dat – descoperi. Scriind Poezie, mă apropii, timid, de Creatorul Universului în încercarea de a nu rătăci veșnic pe cărări necunoscute. Prin Poezie mă rog – aproape zilnic – să înțeleg toate mesajele pe care viața mi le transmite fără nicio... asigurare. (Ion Mariș)

* * *

ION MARIȘ s-a născut în 16 mai 1961 (Cuhea, Maramureș). A absolvit Institutul Politehnic Cluj-Napoca – Facultatea de Construcții de Mașini, extinzându-și activitatea și în alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanță, farmaceutic. A activat în diverse cenacluri literare atât ca elev la Sighet (Liceul „Dragoș Vodă”), cât și ca student la Cluj. A publicat poezie și proză în diverse reviste și periodice. Este membru fondator al Clubului Rotary Sighet (2001) și coordonatorul Editurii Valea Verde (Sighetu Marmației). A obținut premiul revistei Convorbiri Literare pentru volumul Ultimul poem (...) la Festivalul Internațional de Poezie Sighetu Marmației, 2020. A publicat volumele: Autostop printre gânduri (2016), Salut, Sighet! (2016), La masă cu președinții (2016), Vesperare – poezie (2017), Ultimul poem (…) – poezie (2019), Ion Bledea – Sculptorul Nordului – album (2019), #CNDV100 – Convorbiri – mărturisiri – interviuri, co-autor (2019).