Facebook










· mai multe evenimente
Facebook

Școala ardeleană de poezie

Bilanț al pierderilor
Bilanț al pierderilor

Etichete:




Autor(i):




  • An apariție: 2022
  • ISBN/ISSN: 978-606-797-773-8
  • Format: 13x20
  • Pagini: 132

Preț: 30.00 Lei

Adaugă în coș:         
       

Ediție revăzută și adăugită

Cuvânt-înainte de Adrian Popescu

Pe copertă: Nicolae Tonitza, Plajă la Mangalia

 

Mihai Banciu este un poet discret, fără apariții fulminante. Notații fugare care bat mai adânc decât se vede, poeme scurte ambiționând să surprindă în puține cuvinte un multum recomandat de antici sau pur și simplu peisaje însuflețite. De data aceasta, poemele sale fac un bilanț al câștigurilor, dar nu vă grăbiți să reduceți acest cuvânt la sensul său mercantil de azi, pentru că există și alte câștiguri, în viața unui poet mai ales, decât acelea din mintea și inima bancherilor. Dacă lumea aceasta e pierdută în lăcomia de bani și bunuri materiale, lăcomia lui Mihai Banciu e, totuși, alta. (Nicolae Prelipceanu)

* * *

Poetul este un foarte posibil căutător al poeziei viitorului. În ciuda faptului că este un contemplativ, un „subțire”, un „dificil” (și ca scriitură), șochează. În contextul sensibilității noastre de acum, globura macedonskiană care se prelinge prin țesuturile poeziei sale poate conta ca o eventuală transfuzie în vederea scoaterii poeziei contemporane din această revoltă ventrilocă, în definitiv, o deznădejde definitivă. (Constant Călinescu)

* * *

Lumea poemelor lui Mihai Banciu se alcătuiește din geometrii precise, din ritmuri acordate cu finețe și flexibilitate ideii poetice, menținându-se permanent departe de lumea-obiect. Coordonata sa fundamentală nu este liniarul Chronos, ci timpul ciclic al lumilor construite de om. Muzica onticului, a platonicienelor și pitagoreicelor sfere lasă loc timpului din limbajul muzical, măsurat de metronom. Gestul fundamental al poeziei lui Mihai Banciu este translația, astfel încât cititorul poate să recunoască figura supusă unui exercițiu de reînscriere, cât și distanța specifică, tratamentul coroziv al arhetipului și semnificativa răsturnare de perspectivă. (Maria-Ana Tupan)

* * *

Când vine în lume, pruncul poartă, în ranița-i neprihănită, toate potențele cu care l-a dăruit Dumnezeu. Potențe pe care, mai apoi, bătute de alizeele petrecerii, le pierde, una câte una, la fiece încruntare a sorții. Ce rămâne? În afara unor mirări și interogații, poate doar câteva esențe corozive, asemenea trasoarelor care brăzdează, străpungându-l, cerul înstelat...

 

Versurile caută, cu umilință, să înregistreze „bilanțul pierderilor” suferite pe câmpul de bătălie al existenței. E un Jurnal de bord sumar, ca atare cu totul incomplet, ce consemnează unele din morțile întâmplate. Le mulțumesc tuturor celor care vor avea curiozitatea, temeritatea și răbdarea să îl răsfoiască! (Mihai Banciu)

* * *

MIHAI BANCIU (pseudonim: Mihail B. Constantin) s-a născut la 23 decembrie 1948 în comuna Piatra, județul Teleorman. Părinții: Traian, preot, și Teresa, casnică, originari din Mărginimea Sibiului (Sibiel, respectiv Rășinari). Urmează școala primară și prima parte a liceului în comuna natală; din anul 1965 frecventează cursurile Liceului „George Barițiu” din Cluj-Napoca și ale Facultății de Filologie, secția Română-Italiană, din același oraș. Din toamna anului 1967 se transferă la Universitatea din București, Facultatea de Limbi romanice, clasice și orientale, secția Italiană-Română, pe care o absolvă în anul 1971 cu o teză despre lirica poetului italian Camillo Sbarbaro.
În perioada 1971-1992 lucrează, mai întâi ca bibliotecar, apoi ca redactor, la Biblioteca Centrală de Stat din București, devenită ulterior Biblioteca Națională a României. Între 1992 și 2016 este angajat la Ministerul Afacerilor Externe, desfășurându-și activitatea atât în Centrala Ministerului, cât și la misiunile diplomatice ale României de la Veneția (Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistă „Nicolae Iorga”), Ambasada României în Republica Italiană, Malta și San Marino, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta, încheindu-și activitatea cu gradul diplomatic de ministru plenipotențiar. S-a numărat printre diplomații români care au procedat la redeschiderea, după aproape jumătate de secol, a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistă  „Nicolae Iorga” și a Ambasadei pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta. A fost decorat de președintele Italiei cu ordinul „Steaua Italiei” în grad de Cavaler și de Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta cu Ordinul „Pro Merito Melitensi” în grad de Comandor.
Debutează literar în anul 1969 cu traduceri în revista România literară și cu versuri originale în revista Amfiteatru. În decursul timpului colaborează, cu versuri originale și cu traduceri, la principalele reviste literare din România (Amfiteatru, Ateneu, Astra, Convorbiri literare, Cronica, Echinox, Luceafărul, Orizont, Ramuri, România literară, Secolul 20, Steaua, Transilvania, Viața Românească ș.a.). Are, de asemenea, colaborări la mai multe antologii sau volume colective,  precum și la Radio România.
A fost prezent cu selecții de versuri originale în „Caietul debutanților” al Editurii Albatros (cicluri personale în edițiile 1978 și 1979). A semnat volumele de versuri Bilanț al pierderilor (București, Fundația Luceafărul, 1995) și  Il dovere della malinconia. Poemi italici (Roma, Empiria, 2017).
Traduce în limba română volume de autori italieni, dintre care menționăm: Ugo Attardi, Moștenitorul sălbatic, Ed. Univers, 1975 (și Cuvânt înainte); Cesare Brandi, Teoria generală a criticii, Ed. Univers, 1985 (în colaborare cu Victor Ieronim Stoichiță); Luigi Pirandello, Nuvele pentru un an, Ed. Univers, 1989 (și Cuvânt înainte); Salvatore Quasimodo, Versuri, Ed. Univers, 1992 (și Selecție și Tabel cronologic); Franco Cajani, Cavaler în timp (versuri), Edizioni GR, 1992; Giovanni Papini, Chipuri de oameni. Povestiri, Ed. Corint, 1995 (și Tabel cronologic); Renato Minore, Rimbaud, Fundația Luceafărul, 1997; Andrea Riccardi, Sant’Egidio, Roma și lumea. Convorbiri cu Jean-Dominique Durand și Regis Ladous (în colaborare cu Mircea Vasilescu), Ed. Fundației Culturale Române, 1998; Susanna Tamaro, Anima Mundi (și Note), Ed. Univers, 2003; Roberto Pazzi, Evanghelia lui Iuda (și Note, Cuvânt înainte și Repere bio-bibliografice), Ed. Corint, 2004; Giovanni Papini, Povestiri stranii (și Note, Repere bio-bibliografice și Postfață), Ed. Humanitas Fiction, 2013; Luigi Pirandello, Nuvele pentru un an (în colaborare cu Florin Chirițescu), Ed. Humanitas, 2017; Italo Svevo, Povestiri  (și Note, Postfață și Repere bio-bibliografice), Ed. Humanitas Fiction, 2020; Simona Lo Iacono, Albatrosul (și Note și Postfață), Ed. Humanitas Fiction, 2021.
A tradus în italiană volumul de versuri Ricordi dall’esilio de Denisa Comănescu (în colaborare cu românistul Bruno Mazzoni), precum și versuri ale mai multor poeți români în revista internațională Poeti e Poesia din Roma.
Scriitorii Ugo Attardi, Cesare Brandi, Franco Cajani, Andrea Riccardi, Roberto Pazzi și Simona Lo Iacono au fost traduși pentru prima dată în România de Mihai Banciu. În periodice a publicat traduceri din scrierile lui Dino Buzzati, Italo Calvino, Benedetto Croce, Umberto Eco, Roberto Gagno, Ruggero Jacobbi, Pier Paolo Pasolini, Camillo Sbarbaro, precum și ale unor poeți venețieni contemporani.
Dintre distincțiile conferite pentru versurile originale apărute în România amintim: Premiul „România literară” la Festivalul „Lucian Blaga” (Sebeș-Alba, 1981); laureat al Festivalului „Mihail Sadoveanu” (Piatra Neamț, 1982); Premiul „Convorbiri literare” la Festivalul „George Coșbuc” (Bistrița-Năsăud, 1984).
Pentru versurile în limba italiană i-au fost acordate mai multe distincții în Italia: menţiune specială la Concursul Internaţional „Giorgio La Pira” (Poggibonsi, 1991), premiul „Best foreign author” la cea de-a IV-a ediție a Premiului  Internațional pentru Poezie inedită „Le Occasioni” (Alassio, 2021) și „Primo classificato ex aequo” la cea de-a V-a ediție a Premiului Internațional „Città di Firenze” (Florența, 2021) – ultimele două distincții pentru volumul de versuri Il dovere della malinconia; diplomă de merit la ediția a III-a a Premiului Academic Internațional de Poezie și Artă contemporană „Apollo Dionisiaco” (Roma, 2021) și la cea de-a XI-a ediție a Premiului Literar Internațional Montefiore (Montefiore Conca, 2021).
Contribuții non-literare (selectiv): Ionel Gal (coord.), Independența României. Documente (Bibliografie adnotată), București, Ed. Academiei, 1977, vol. 1-3 (lucrare colectivă); Romania e Santa Sede. Venticinque anni di rapporti diplomatici (1990-2015), Roma/Vatican, Libreria Editrice Vaticana, 2015 (în colaborare cu Bogdan Tătaru-Cazaban); Romania e il Sovrano Ordine di Malta. 25 anni dal ripristino dei rapporti diplomatici (1991-2016), Roma, Palombi Editore, 2016 (în colaborare cu Bogdan Tătaru-Cazaban); Voci della fede. Riflessioni sul Concilio Vaticano II, Roma/Vatican, Libreria Editrice Vaticana, 2016 (în colaborare cu Bogdan Tătaru-Cazaban și Vasile-Gabriel Buboi).
Referințe (selectiv): Stan V. Cristea, Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni, Alexandria, Editura Rocriss, 2005; Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni, Chișinău, Tipografia Centrală, 2019. Despre Mihai Banciu au mai scris Sanda Anghelescu, Constant Călinescu, Sultana Craia, Ștefan Aug. Doinaș, Dan Grigorescu, Smaranda Bratu Elian, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Maria-Ana Tupan.
Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

 

Comentarii: 0