Studiul asupra evoluţiei plugului medieval şi premodern din agricultura Ţărilor Române l-am început cu o jumătate de secol în urmă, în contextul unui interes ştiinţific – arheologic şi istoric, etnografic şi muzeografic, folcloric şi lingvistic – sporit atunci cu privire la principala unealtă agricolă din trecutul societăţii omeneşti. În perioada postbelică, asemenea preocupări erau în vădită creştere în cele mai multe ţări europene, încercându-se chiar elaborarea monografiilor istorico-etnografice asupra plugului din regiunile respective. Marile muzee din Centrul şi din Apusul Europei întreţineau dezbaterea prin manifestări ştiinţifice speciale şi găzduiau, în publicaţiile lor periodice, studiile elaborate pe asemenea problematică.
Lucrarea de faţă este dedicată reconstituirii evoluţiei Plugului din Ţările Române şi, indirect, Ţăranului român, care l-a mânuit cu sârguinţă pentru a cultiva pământul, smulgându-i astfel roadele produse în beneficiul Omului, al Societăţii.
Se aduce, astfel, un imn de slavă Plugarului, stăpânul absolut al uneltei agricole studiate aici. (Nicolae Edroiu)

* * *

Cuprins

Prefaţă

Introducere

I. Generalităţi

II. Unelte de prelucrat pământul în Antichitate (de la băţul plantator la aratru)

III. Apariţia plugului. Răspândirea lui în Ţările Române

IV. Evoluţia plugului în Ţările Române în Evul Mediu (sec. X-XVI) şi la începutul epocii moderne (sec. XVII-XVIII)

V. Apariţia plugului de fier – produs manufacturier şi de fabrică

VI. Antroponime şi toponime româneşti derivate din termenul plug

VII. Plugul în tradiţiile populare. Reflectarea lui în folclor şi în artă

Încheiere

Anexe

* * *

NICOLAE EDROIU (n. 7 decembrie 1939, Olteni, jud. Covasna – d. 10 ianuarie 2018, Cluj-Napoca) a fost un istoric român, membru corespondent al Academiei Române din 1999.
A urmat studii liceale la Braşov şi universitare (Facultatea de Istorie, 1958-1963) la Cluj. Şi-a continuat specializarea în bizantinologie şi istorie sud-est europeană la Universitatea din Belgrad (1967) şi în studii europene la Collège d’Europe din Bruges (1970/1971). În 1974 şi-a susţinut teza de doctorat Ecoul european al răscoalei lui Horea (1784). A desfăşurat o bogată activitate didactică: preparator (1963-1966), asistent (1966-1970), lector (1970-1978), conferenţiar (1978-1990), profesor (din 1990) de istoria medie a României, paleografie româno-chirilică, ştiinţele auxiliare ale istoriei în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, al cărei prorector a fost între 1984 şi 1990; din 1998 a fost şi cercetător, iar din 2007, director al Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române. S-a consacrat cu precădere istoriei secolului al XVIII-lea, până în prezent fiind cel mai bun cunoscător al istoriei Răscoalei lui Horea, cercetările sale îndreptându-se mai ales spre descoperirea izvoarelor străine privind acest moment important al istoriei naţionale. Este cunoscut şi ca specialist al ştiinţelor auxiliare ale istoriei: Paleografia româno-chirilică. Sec. XVI-XIX (1995); Ştiinţele auxiliare ale istoriei (1999); Scrierea chirilică românească (2013). Este coordonator şi autor al tratatului Istoria Românilor (vol. VI) (ed. I, 2002; ed. II, 2012), autor al Istoriei Transilvaniei (I, 1997) și a coordonat colecţiile „Bibliotheca Bibliologica” şi „Bibliotheca Historica”. Preşedinte al Filialei Cluj-Napoca a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (din 1995), vicepreşedinte al Comisiei Române de Vexilologie (din 1998) şi preşedinte al părții române în Comisia mixtă de istorie româno-slovacă (din 2001) și în Comisia mixtă de istorie româno-ungară (din 2010) ale Academiei Române. Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (2013). Cetățean de onoare al comunelor Padeș (jud. Gorj) și Vețel (jud. Hunedoara) și al orașului Bruges (Belgia).

The plough in the Romanian Lands (until the 18^th century)

I began researching the evolution of the medieval and premodern plough in the Romanian Lands agriculture a half-century ago, in the context of an increasing scientific interest at the time – archaeological, historical, ethnographic and curatorial, folkloric and linguistic – regarding the foremost agricultural tool from the human society’s past. In the postwar period such pursuits were on a visible rise in most of the European countries, even trying to elaborate historical ethnographic monographies about the plough used in the respective regions. The great museums in Central and Western Europe fueled the debate by special scientific events and hosted in their periodicals the studies elaborated upon this kind of issues. [...] The present work is dedicated to reconstructing the evolution of the Plough in Romanian Lands and, indirectly, the evolution of the Romanian Peasant, that had diligently handled it to cultivate the soil, thus snatching its produce to the benefit of Man, of society.
We bring thus an hymn of praise to the Ploughman, the absolute master of the agricultural tool studied here. (Nicolae Edroiu)