Facebook










· mai multe evenimente
Facebook

Şcoala ardeleană de artă

Sensuri giratorii
Sensuri giratorii

Autor(i):




  • An apariție: 2015
  • ISBN/ISSN: 978-606-8699-14-1
  • Format: 22x22cm
  • Pagini: 104

Preț: 48.16 Lei

Adaugă în coș:         
       

Manual ilustrat de moravuri scriitoriceşti   

(de Alex Goldiş

 

Surprinzătoare şi nu prea decizia lui Octavian Bour de a dedica un volum de caricaturi temei scrisului şi a scriitorului. Surprinzătoare, întrucât, în calitate de grafician şi de caricaturist, autorul s-a ferit până acum de cuvinte ca dracu’ de tămâie. Volumul de debut în caricatură al autorului, intitulat chiar Fără cuvinte (1970), denota, mai mult decât o convenţie evergreen a genului, o vocaţie încăpăţânată: aceea de a nu se folosi în ruptul capului de text, ci de a paria totul pe imagine. Chiar dacă nu le face nici acum cea mai mică concesie, Octavian Bour se întoarce asupra lumii cuvintelor, despre care are câte ceva de spus (pardon, de ilustrat). Gest firesc, spuneam, pe de altă parte, întrucât Octavian Bour se află în preajma literaturii şi – ceea ce-i şi mai grav pentru el! – a scriitorilor de câteva decenii bune. În calitate de redactor al revistei Steaua, graficianul a ilustrat, dar mai ales a văzut extrem de multe, astfel încât aş spune că nimic din ceea ce-i scriitoricesc şi scriitoriceşte posibil nu i-a rămas străin.
De aici, cele două dimensiuni principale ale cărţii: pe de o parte, sub aerul neserios, ea e o meditaţie cât se poate de gravă cu privire la rolul scrisului într-o societate care începe să fie dominată tot mai mult de imagine (în ipostaza ei agresivă, televizorul), când nu de-a dreptul de forţa brută a realităţii puţin reflexive – al cărei simbol e, de fiecare dată, la Octavian Bour, mingea de fotbal. De regăsit, aici, multe caricaturi-reflecţii asupra scrisului, din care interesante sunt cele despre deficienţa de real a scriitorilor – care nu văd sau nu aud realitatea de cărţi, figurate când ca lentile deformatoare, când în ipostaza de căşti ce acoperă etanş urechile. Caricatura mea preferată din seria aşa-zicând gravă e cea în care scriitorului i se deformează, pe măsură ce scrie, trăsăturile feţei: o meditaţie profundă cu privire la pierderea identităţii prin scris (des-figurare).
Pe celălalt versant (deşi în lumea imaginilor lui Bour apele nu sunt despărţite atât de clar) stau, cum altfel, imaginile parodice, concepute în stilul ironic, mucalit şi niţel mizantrop cu care ne-a obişnuit autorul. Căci cartea de faţă e atât o reflecţie în caricatură asupra scrisului în general, cât mai ales – şi aici, într-adevăr, autorul excelează – un manual ilustrat de moravuri scriitoriceşti. Niciuna dintre iluziile şi bolile auctoriale nu e scăpată din vedere de caricaturist şi din acest punct de vedere colecţia de faţă se poate constitui într-un adevărat album de teatrologie scriitoricească. Personaje extrem de vii, toate ridicate la puterea tipologiei, populează cartea lui Octavian Bour, de la scriitorul activist (cel al cărui capăt de creion se termină într-o secure) sau cel complet inadaptat, cu capul în/din litere, până la mediocrul care-şi forează craniul cu un tirbuşon, grafomanul care epuizează colile ca pe sulurile de hârtie igienică sau cupidul ce pune fiecare bucăţică de text la puşculiţă. Caricaturistul parodiază teme majore ale instituţiei literare, umanizându-le – aducându-le, adică, aproape de imaginaţia concretă. Rezultă de aici o serie de imagini de impact, care denotă o creativitate elastică, însă cât se poate de directă, permanent pusă pe şotii. Cele două teme care pun imaginaţia caricaturistului în stare de incandescenţă ironică (de nu sardonică de-a binelea) se referă la inutilitatea scrisului (hârtia igienică în prelungirea colii, coşul de gunoi ca recipient al biroului sau scrisul ca urinare sunt simbolurile cele mai expresive ale acestei poziţii) şi la incontinenţa scriitorului care-şi pune în mişcare organul predilect (creionul, desigur!) cu telecomanda sau sub forma unor spermatozoizi – când, de fapt, sugerează altă caricatură, ar trebui să folosească mai adesea prezervativul. Nici bovarismul scriitorului nu e cruţat de Octavian Bour; dimpotrivă, crenvurştul se priveşte în carte ca într-o oglindă, admirându-şi imaginea de porc. Semn că râsul hohotitor şi umorul negru ies câteodată la suprafaţă şi bruiază atitudinea cel mai adesea înţelegător-umană la adresa metehnelor scriitoriceşti de ieri şi de azi.
Nu mai „traduc” imaginile pe care Octavian Bour le-a vrut tranşante şi de impact, căci cartea presupune şi o polemică implicită la adresa contorsiunilor discursive ale scriitorilor. Mă rezum doar la a remarca faptul că reuşita ei primă constă în economia absolută a mijloacelor: pornind de la câteva simboluri extrem de restrânse ca număr (creionul, Auctorele, masa de scris, coala de hârtie, mingea de fotbal, TV-ul), Octavian Bour reuşeşte să compună o lume completă a scrisului şi a scriitorului, cu întreaga gamă de sentimente şi de atitudini care decurg de aici. Raportul invers dintre zgârcenia mijloacelor şi complexitatea conţinutului e, ca de obicei, când vorbim de o artă a simplităţii şi a brevilocvenţei, în favoarea caricaturistului însuşi.

Roundabouts

 

An illustrated handbook of writers’ mores   

(by Alex Goldiş

 

Octavian Bour’s decision to dedicate a cartoon book to the writing and writer theme is surprising and yet not much. Surprising, since as a graphic artist and cartoonist the author recoiled from words like the devil does from incense. His debut cartoon volume, actually titled No Words (1970), denoted, more than an evergreen genre convention, a stubborn vocation: that of making absolutely no use of text, but gambling it all on the image. While not making the smallest concessions even now, Octavian Bour turns upon the world of words, of which he got some things to say (pardon, to draw). A natural gesture on the other hand, as I said, as Octavian Bour is around literature and – all the worse for him – writers for several decades now. As an editor of Steaua magazine, the sketch artist drew and above all saw a whole lot, so I would say that nothing that is writingly and writerly possible is left alien to him.
Hence the two main dimensions of the book: on one side, underneath its jocular guise, it is as grave a meditation as any in regard to the role of writing in a society that begins to be more and more dominated by image (in its aggressive stance, television), if not by downright brute force of the less reflexive reality – whose symbol is, anytime to Octavian Bour, the soccer ball. Here can be found many cartoons-reflections upon writing, of which are interesting those about the realness deficiency of writers – which do not see or hear reality because of books, figured at times as deforming lenses or headphones that cover the ears tightly. My favourite cartoon from the grave – so to speak – series is the one in which, during writing, the facial traits of the writer get deformed: a profound meditation regarding identity loss through writing (des-figuration).
On the other slope (although in Bour’s image world waters are not that clearly parted) stand, how else, the parodic pictures, conceived in the ironic, waggish and a little misanthropic style to which the author accustomed us. For this book is both a cartoon reflection on writing in general and foremost – this is where the author truly excels – an illustrated handbook of writers’ mores. None of the auctorial illusions and diseases are left by the cartoonist out of sight and from this perspective the current collection may be fashioned as a true album of writerly theatrology. Extremely lively characters, all raised to typology power, inhabit Octavian Bour’s book, from the activist writer (whose pencil ends In an axe shape) or the complete misfit, head in/from letters, up to the middling one that probes his skull with a corkscrew, the writ maniac that depletes his paper sheets like toilet paper rolls or the cupid that puts any little piece of text in the piggybank. The cartoonist lampoons major themes of the literary institution, humanizing them – that is, bringing them close to actual imagination. The result is a series of impactful images, denoting an elastic and yet fairly direct creativity, ever up to pranks. The two themes that set the cartoonist’s imagination into a state of ironic (if not downright sardonic) incandescence refer to the uselessness of writing (toilet paper as an extension of the sheet, the garbage can as office recipient or writing as urination are the most expressive symbols of this stance) and the incontinence of the writer that sets in motion his predilect organ (the pencil, of course!) with the remote control or in spermatozoid shape – while, as another cartoon suggests, he should use the condom more often. Nor is the writer’s bovarism spared by Octavian Bour; the sausage is instead watching itself in the book like in a mirror, admiring its piggish image. A sign that roaring laughter and black humor surface sometimes and muddle the mostly humane-understanding attitude towards the writerly shortcomings of yesteryears and present days.
I am not “translating” further the pictures that Octavian Bour wished to be trenchant and impactful, for the book also assumes an implicit polemic towards the writers’ discursive contortions. I’ll stick to remark that its prime achievement consists in the absolute economy of means starting from a few symbols, extremely limited in their number (the pencil, the Auctor, the writing table, the paper sheet, the soccer ball, the TV). Octavian Bour thus succeeds to compose a complete world of writing and the writer, with the full scale of feelings and attitudes thereby arising. The inverse ratio between scarcity of means and complexity of content is, as usual when talking of an art of simplicity and brief eloquence, favouring the cartoonist himself.

Comentarii: 0