Pe copertă: Florin Creangă, Crâșma lui Mongolu (desen în peniță, 1983)
Proiect editorial realizat sub egida Fundației Transilvania Leaders
Această carte nu e o istorie a literaturii ori una a artelor plastice, nici măcar o încercare. E o bucată de suflet și o suită de oglinzi, în care s-au închegat fugoase chipuri de scriitori și pictori, de magiștri și discipoli, de comilitoni, de care el, sufletul, dar și peana s-au răsfățat răsfățându-i, așa cum ei toți l-au răsfățat cu arta lor și, cei ai timpului acesta, cu prietenia.
Ea n-a fost scrisă anume, ci s-a scris în curgerea anilor, în care îți este sortit să ai atâtea de făcut. Iar ei, cei pe care-i iubești și-i admiri, ar fi putut fi mai mulți, ba chiar mult mai mulți, dar scriitorul e și el om și nu doar ,,subt vremi”, cum zice cronicarul, ci și sub mâna timpului! Cu toții ne vom reuni într-o zi în Cafeneaua îngerilor, precum altădată Adrian Popescu, eu însumi, Florin Creangă, Petru Poantă, Ilie Călian și ceilalți din penumbra imaginii de pe copertă în subterana Arcadie clujeană, vegheați de silueta de fum a lui Mongolu. (Horia Bădescu)
HORIA BĂDESCU (n. 24 februarie 1943 la Aref pe Argeș) este poet, prozator și eseist, doctor în litere, jurnalist și diplomat; laureat al Premiului de poezie al Uniunii Scriitorilor și al mai multor premii ale Filialei Cluj a acesteia, al câtorva importante festivaluri internaționale, al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1991) și al Premiului European de poezie francofonă „Léopold Sédar Senghor” (2004); membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor Francezi, membru al Maison Internationale de la Poésie de Bruxelles și al CIRET, membru de onoare al Academiei Francofone și al Uniunii Poeților Francofoni. A publicat peste treizeci de volume de poezie, eseuri și romane, apărute în România, Franța, Belgia, Bulgaria, Macedonia, Spania, Vietnam. Membru fondator al grupării Echinox și al Societății Culturale și Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Comandor al Ordinului național român Meritul Cultural și cavaler al Ordinului național francez Les Palmes académiques. Printre cele mai recente volume: O noapte cât o mie de nopți (roman, Limes, 2011), Cărțile viețuirii (poeme, Eikon, 2013), Roulette russe (poeme, Ed. L’Herbe qui tremble, 2015), Zborul gâștei sălbatice (roman, ed. a II-a, Școala Ardeleană, 2015), Le poème va pieds nus (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2016), Decameronice (poeme, Școala Ardeleană, 2017), Doar din pământul patriei (eseuri, Școala Ardeleană, 2018), Joia patimilor (roman, ed. a IV-a, Școala Ardeleană, 2018), Căderea din Rai (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), Poduri și vămi (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), O sută și una de poezii (poezie, Editura Academiei Române, 2020), Dinaintea ta merge tăcerea (poezie, Școala Ardeleană, 2021), Între Scila și Caribda, încotro? (eseuri, Școala Ardeleană, 2022), E toamnă nebun de frumoasă la Cluj. Poeme alese și rostite de autor (ediție revăzută și adăugită, Școala Ardeleană, 2022), Rana ascunsă a fiecărei zile (poeme, Școala Ardeleană, 2023), Proba oglinzii (eseuri, Școala Ardeleană, 2024).
Cuprins
CAFENEAUA ÎNGERILOR
Anatomia criticului (Ioan Adam)
Parada măștilor (Grigore Alexandrescu)
„Puterile cuvântului le știu” (Valeriu Anania)
Cântec despre Enkidu (A. E. Baconsky)
Contimporan cu Dumnezeu (Lucian Blaga)
Memoria unei clipe (Ana Blandiana)
Orion (Geo Bogza)
Mobi (Mariana Bojan)
„Tot în Ardeal, tot în Ardeal” (Ion Brad)
Muntele (Petre Bucșa)
Bloc notes (Augustin Buzura)
„Crima lui Caragiale” (I. L. Caragiale)
Sub streașina amurgului (Ilie Călian)
Ilustrată din Place Pigalle (Alexandru Căprariu)
Cerchiștii (Cercul Literar de la Sibiu)
Călărețul de fum (Radu Ciobanu)
Amurgul arheilor (Theodor Codreanu)
Cum mai rămase-n urmă Cetățuia! (Cornel Cotuțiu)
Gloria Constantini (Constantin Cubleșan)
Arheolog al transcendentului și al istoriei (Mihail Diaconescu)
Lacrima ironiei bufone (Leonid Dimov)
Recviem pentru un poet (Văsălie Dohotar)
Oglinzile timpului (Echinox)
Sindromul Grama (Mihai Eminescu)
Galoanele bunei-cuviințe (Victor Felea)
Un rostandian (Dinu Flămând)
Noapte bună, mon général! (Laurențiu Fulga)
Patriarhul (Gala Galaction)
Remember (Tașcu Gheorghiu)
Dincolo de cortină (Mircea Ghițulescu)
Clopotul (Octavian Goga)
Totem (Romulus Guga)
De firea moldovanului (Ioan Holban)
Cărturarul și provincia (Vasile Igna)
Gramatica celestă (Negoiță Irimie)
Cortul singurătății (Magda Isanos)
Leul în iarnă (Eugen Jebeleanu)
Baladă pentru Don Quijote (Alexandru Macedonski)
Epistolă către tărâmul umbrei (Virgil Mazilescu)
Scrisoare către Teohar (Teohar Mihadaș)
Bruno (Ion Mircea)
Alarhos (Nicolae Mocanu)
Marcellus (Marcel Mureșeanu)
Lotrul (Fănuș Neagu)
Scrisoare către un prieten (Basarab Nicolescu)
Doctor Faust (Mircea Opriță)
Boierul de Desești (Gheorghe Pârja)
Să mai dai samă, Doamnă! (Irina Petraș)
Tușe pentru un portret (Ioana Em. Petrescu)
Învățând cum se moare (Liviu Petrescu)
Petru (Petru Poantă)
Rug și flacără (Ioan-Aurel Pop)
Diminețile unui băiat cuminte (Ion Pop)
Un om al datoriei (Mircea Popa)
Monseniorul de Umbria (Adrian Popescu)
Noapte bună, mărite prinț! (D. R. Popescu)
Un om de la Hamangia (Marin Preda)
Un mare timid (Nicolae Prelipceanu)
Despre Adam cel căzut din Rai în Logoslavia (Adam Puslojić)
Anatomia imaginarului (Adrian Dinu Rachieru)
Neascunsa trudă (Ilie Rad)
Ermitul (Teofil Răchițeanu)
Fascinația bibliotecii (Aurel Sasu)
Monahismul mirării (Vasile Sav)
Neguțătorul de povești (Tudor Dumitru Savu)
Criticul mântuit (Eugen Simion)
Îngerul Nichita (Nichita Stănescu)
Sfântul de la Rohia (Nicolae Steinhardt)
Deplin întru ale sale (Octavian Șchiau)
Cenușa aurie a timpului (Ion C. Ștefan)
Sigiliul tăcerii (Viorel Știrbu)
Surâsul lui Petronius (Cornel Udrea)
De amiciția (Laurențiu Ulici)
Caseta Micului Mogul (Eugen Uricaru)
Un bulgăre de humă (Dorel Vișan)
Dreapta magistratură a timpului (Ion Vlad)
Romulus cel Mare (Romulus Vulpescu)
Portret de critic (Alexandru Zotta)
OCHIUL ICONARULUI
Orizontul minunii (Școala de la Nicula)
Ut poesis pictura (Nicolae Adam)
Sentimentul duratei (Ileana Balotă, Gabriela Manole-Adoc)
Căutați omul (Tudor Banuș)
Fugit irreparabile tempus (Mihai Barbu)
Corespondențe (Manuela Botiș)
Nici mai mult, dar nici mai puțin! (Teodor Botiș)
Sublima sublimare (Laurențiu Buda)
„Să se facă Lumină!” (Margareta Catrinu)
Blestemul mâinii (Marcel Chirnoagă)
Fascinanta aventură a timpului (Dan Constantinescu)
Cu penelul lui Dumnezeu (Vasile Gheorghiță)
Fratele grâu (Marcel Lupșe)
Un dialog al singurătății (Nicolae Maniu)
Uluitorul univers al corporalității (Florin Maxa)
Fabuloasa poetică a măștii (Alexandru Mociran)
Armonie și contrapunct (Lazăr Morcan)
Bucuria luminii (Viorel Nimigeanu)
Iluminatul Don Quijote (Dragoș Pătrașcu)
Tragicul fascinant al culorii (Călin Pojar)
Regele Mag (Vasile Pop)
Visul materiei (Doru Stoica)
Mirajul venețian (Liviu Vlad)