Facebook










· mai multe evenimente
Facebook

Şcoala ardeleană de istorie

Un părinte fondator al României Mari: Alexandru Vaida Voevod
Un părinte fondator al României Mari: Alexandru Vaida Voevod
  • An apariție: 2018
  • ISBN/ISSN: 978‐606‐797‐278‐8
  • Format: 14,5x20,5cm
  • Pagini: 256

Preț: 45.00 Lei

Adaugă în coș:         
       

Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Fundaţiei Transilvania Leaders

 

Naţiunea română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere – după multe suferinţe de veacuri – afirmarea şi valorizarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplină viaţă naţională. (Alexandru Vaida Voeovd)

* * *

Alexandru Vaida Voevod s‑a dedicat mai bine de o jumătate de secol naţiunii sale. Momentul de vârf al carierei lui, după cum singur o mărturisea, au fost anii 1918‑1921, care îl plasează printre făuritorii României Mari. Ceea ce s‑a petrecut înainte sau după această perioadă a fost politică şi speranţă, curaj şi dedicaţie pentru naţiune. Opţiunile sale, unele discutabile, sunt puse în umbră de realizarea, la 1 Decembrie 1918, a unităţii politice româneşti.
Marea tranziţie, având ca punct de plecare România Mare, s‑a conturat, din păcate, mai mult în sfera politicului. În acelaşi timp, este adevărat, a fost scurtă, puţin peste două decenii. Ţara noastră pierde în 1940, rând pe rând, o parte din teritoriile recunoscute de Conferinţa de Pace de la Paris, iar cel de‑al Doilea Război Mondial, cu urmările sale, pune capăt procesului tranziţional democratic. Vaida a fost martorul trecerii românilor de la euforie la dezamăgirea de după 1945.
Personalitatea lui Vaida Voevod, comparabilă cu oricare dintre contemporanii săi cehi, slovaci, sârbi, polonezi etc., se înscrie într‑o galerie a figurilor de factură istorico‑politică generată de complicatele probleme ale Europei Central‑Estice. Ambianţa începutului de secol XX a format un gen aparte de oameni politici, specifici aşa‑numitei Europe de Mijloc. (Liviu Maior)

* * *

Liviu Maior s‐a născut pe 2 octombrie 1940 în Beclean, judeţul Bistriţa‐Năsăud. A devenit doctor în istorie (1974) al Universității Babeș‐Bolyai, iar din anul 1990 a fost profesor universitar titular și conducător de doctorate la Facultatea de Istorie și Filosofie în cadrul aceleiași universități. A reînfiinţat Centrul pentru Studii Transilvane (care a funcţionat iniţial în perioada 1942‐1948), al cărui director a şi devenit în 1991, organizând activitatea acestei instituţii ştiinţifice după principii moderne. În 1996 s‐a transferat prin concurs la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Între 1992 şi 1996 a fost ministrul Educaţiei și a exercitat funcția de președinte al Comisiei Naționale UNESCO. În 1994 a fost vicepreședinte al Conferinței Mondiale UNESCO, precum și vicepreședinte al Conferinței Europene a Miniștrilor Educației de la Madrid. Între anii 1996 și 2003 a fost ales senator în Parlamentul României, pentru ca între 2003 şi 2005 să servească drept ambasador plenipotenţiar în Canada. Membru al Comisiei de Istorie a Relaţiilor Internaţionale, din cadrul Comitetului Internaţional de Studii Istorice, a lucrat ca profesor asociat în Statele Unite ale Americii, efectuând vizite de documentare şi specializare în ţări ca Belgia, Franţa, Anglia, Italia, Germania, Austria şi Ungaria. Interesat de istoria modernă a României, a acordat o atenţie deosebită mişcării pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni din a doua jumătate a secolului al XIX‐lea, publicând o serie de cărţi fundamentale despre Revoluţia de la 1848, crearea Partidului Naţional Român din Transilvania, organizarea şi ideologia acestuia, relaţiile dintre români şi habsburgi etc. I-au fost acordate numeroase distincţii academice pentru activitatea de cercetare ştiinţifică, inclusiv „Meritul Academic” și premiul Academiei Române. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităților „Petru Maior” din Târgu Mureș (2007), „Lucian Blaga” din Sibiu (2008) și „Andrei Șaguna” din Constanța (2011).
A publicat: Avram Iancu (scrisori), 1972; Mișcarea națională românească din Transilvania: 1900‑1914, 1986; Alexandru Vaida Voevod între Belvedere și Versailles (însemnări, memorii, scrisori), 1993; 1848‑1849: români și unguri în revoluție, 1998; Românii în armata habsburgică: soldați și ofițeri uitați, 2004; Habsburgi și români: de la loialitatea dinastică la identitate națională, 2006; Alexandru Vaida Voevod. Putere și defăimare, 2010;  Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni și basarabeni în război. 1914-1916, 2016. A colaborat la mai multe volume colective, printre care: Istoria Transilvaniei, coord. Ioan‑Aurel Pop, Thomas Nägler și Magyari András, 2003‑2008 și tratatul de Istoria Românilor al Academiei Române, vol. VII, tom I, coord. Dan Berindei, 2003; vol. VII, tom II, coord. Gheorghe Platon, 2003.

A founding father of Greater Romania: Alexandru Vaida Voevod

 

An editorial project dedicated to the Great Union Centenary, published under the aegis of the Transilvania Leaders Foundation

 

The Romanian nation that lives in the Austro-Hungarian monarchy awaits and demands – after centuries of many sufferings – the affirmation and valorization of its unyielding and indefeasible rights to a full national life. (Alexandru Vaida Voevod).

* * *

Alexandru Vaida Voevod dedicated himself to his nation for more half of a century. The apex of his career, as he himself confessed, was the period between 1918 and 1921, that places him among the founders of Greater Romania. What had happened before or after this period was just politics and hope, courage and dedication for the nations. His choices, some of them debatable, are overshadowed by the realization of Romanian political unity on December 1st 1918.
The great transition having as its starting point the new Greater Romania, was unfortunately framed mostly in the political arena.  True, at the same time it was rather short, a little over two decades. In 1940 our country loses, one by one, a part of its territories that were recognized by the Paris Peace Conference, and the aftermath of the Second World War brings the democratic transition process to an end. Vaida has witnessed Romanians passing from euphoria to the dismay that followed after 1945.
Vaida Voevod’s personality, matching any of his Czech, Slovakian, Serbian, Polish contemporaries, has its place into a gallery of historical and political figures emerging from the complicated issues of Central-Eastern Europe. The ambient of the beginning of the 20th century shaped a peculiar kind of politicians, typical for the so-called Middle Europe. (Liviu Maior)

Comentarii: 0