Facebook










· mai multe evenimente
Facebook

Şcoala ardeleană de istorie

Școala Ardeleană
Școala Ardeleană
  • An apariție: 2019
  • ISBN/ISSN: 978-606-797-366-2
  • Format: 14,5x20,5cm
  • Pagini: 182

Preț: 35.00 Lei

Adaugă în coș:         
       

Volum dedicat Centenarului Marii Uniri

Imagine coperta I: grupul statuar Școala Ardeleană, operă a sculptorului Romulus Ladea, dezvelit la Cluj în data de 30 iunie 1973

Latiniştii erau chinuiți de cugetul foarte lucid că trebuiau în răstimpul unei vieți să ridice un popor, rămas cu secole în urmă, la înălțimea unui „veac prea luminat”. Ei se simt chemați să împlinească năvalnic, ca la începuturi de lume, pornind de la nimic, ceea ce istoria neglijase vreme de o mie de ani. (Lucian Blaga)

* * *

Făclia aprinsă la Blaj acum 200 de ani n-a mai putut fi stinsă de atunci – şi nici nu se va mai stinge vreodată. Episcopul Inochentie Micu n-a trecut-o numai în mâinile vrednicului său urmaş, Petru Pavel Aron; el a încredinţat-o sutelor şi miilor de tineri ardeleni care au învăţat de atunci în Şcoalele Blajului. Odată trezită conştiinţa latinităţii noastre, nimeni şi nimic n-a mai putut-o nimici; de generaţii, ea face parte din însăşi conştiinţa noastră de români. Limba, literatura şi cultura românească modernă poartă pecetea făurită la Blaj – cu câte lacrimi, cu cât sânge şi cu cât geniu, o ştie numai istoricul care şi-a închinat viaţa cercetând această epocă eroică. Asemenea creaţii spirituale n-au moarte, căci ele s-au identificat cu însuşi geniul neamului care le-a dat naştere. (Mircea Eliade)

* * *

Inspirându-se din ideile Iluminismului european, reprezentanții Școlii Ardelene – depozitară a unui cumul de dimensiuni iluminist-umaniste – au militat pentru egalitate și libertate, pentru suveranitatea și emanciparea poporului, în baza ideii de drept național și de contract social, prin domeniile lor de interes: istoric, filologic, cultural, universitar și academic.
Școala Ardeleană este un arc viu peste timp de-a lungul generaţiilor care, prin întemeietorii, corifeii și continuatorii ei și prin doctrina ei fundamentală, a realizat sincronizarea și modernizarea vieții sociale românești la nivelul națiunilor europene și a contribuit efectiv la înfăptuirea unității culturale și politice a poporului român într-un stat european apărător al tuturor cuceririlor culturii și civilizației europene. (Pr. prof. univ. dr. Ioan M. Bota)

* * *

Ioan M. Bota a văzut lumina zilei la 16 ianuarie 1920, în comuna Rona de Jos, județul Maramureș, iar școala primară a urmat-o în satul natal. În 1942 a obținut diploma de învățător la Școala Normală din București. După absolvirea Școlii Militare de Ofițeri de Infanterie de la Câmpulung-Muscel, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a comandat un pluton de mitraliere în zona Pașcani-Iași, astăzi fiind veteran de război, general de brigadă cu o stea (rtr). În perioada 24 august 1944-21 iulie 1945 a fost internat în lagărul de concentrare 74/II Oranki din URSS. Lagărul 74/II Oranki (Nijni Novgorod) din URSS era situat la 422 km nord-vest de Moscova, aproape de Cercul Polar. Apoi, întorcându-se în patrie, se încadrează ca locotenent major la Regimentul Pitești.
La Pitești, comisarul Walter Roman, tatăl lui Petre Roman, șeful politic al Armatei Române, îl face ofițer politic din comandant activ. Pentru a nu servi politica comunistă, contrară convingerilor sale creștine, demisionează din armată, primind aprobarea Comandantului Politic, dar i s-a făcut „fișă” de urmărire de către Securitate. Răspunzând chemării Domnului, demisionează din cariera militară și se  înscrie cu mare greutate la Academia Teologică Română Unită din Blaj, unde a obținut licența în teologie în 1948. Pentru predicile ținute în biserica catolică din Satu Mare, în locul Părintelui protopop dr. Ioan Dragomir, a fost arestat la 22 iulie 1948 de către Securitatea din Satu Mare, care l-a bătut până la leșin și l-a aruncat într-o celulă pe scânduri, unde a stat zece zile cu un pahar de apă și o bucată de pâine, apoi l-a mutat la etajul III al închisorii din Satu Mare, singur într-o celulă. După o lună, i-au dat însoțitor pe Nagy Jenő, de 74 de ani, un maghiar arestat pentru că a insultat Armata Roșie. Jenő baci nu știa o boabă de limba română, iar Ioan Bota nu știa o boabă de limba maghiară, dar, pentru a-l ajuta pe colegul maghiar, pentru că era bolnav cronic de diabet, în cele cinci luni trăite împreună în închisoare, a învățat binișor limba maghiară.
Eliberat la 25 noiembrie 1949, lucrează ca zilier la Atelierele „16 Februarie” din Cluj și reușește să-și continue studiile, începute în paralel cu cele teologice, la Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj, pe care o absolvă în 1952. A fost numit, în 1955, profesor de filosofie la Liceul „Titu Maiorescu” din Aiud și, pentru a nu preda filosofia comunistă, nu s-a prezentat la post. Deoarece a urmat cursurile de limba rusă conduse de profesoara Maria Ungureanu și le-a absolvit, a fost numit profesor de limba rusă la Școala Generală din satul Cara, comuna Cojocna, unde s-a înființat prima gospodărie colectivă din regiunea Cluj. Bineînțeles că prof. Ioan Bota a fost urmărit îndeaproape de mai mulți agenți secreți și chiar de către unii țărani colectiviști, deveniți informatori ai Securității și ai Miliției. După patru ani de profesorat la Cara, a fost numit în 1955 profesor de limba română și rusă în comuna Florești din regiunea Cluj. Paralel a urmat cursurile Facultății de Filosofie București, mutat de la Universitatea din Cluj, apoi cursurile cu semi-frecvență pentru limba română și la Universitatea din Cluj, pe care după cinci ani le-a terminat cu bine. S-a înscris și a urmat, prin promovarea examenului de admitere, cursuri postuniversitare de patru ani și a promovat examenul de doctorat în istorie la Universitatea din București în anul 1977. Continuând pregătirea teologică în clandestinitate, este hirotonit diacon la data de 14 septembrie 1988, iar la 8 noiembrie 1988 este ridicat la treapta preoției de către PS. Alexandru Todea, la locuința sa din Reghin.
Devotat cauzei Bisericii, preotul Ioan și-a început activitatea preoțească în clandestinitate și apoi a continuat cu multă demnitate, în timpul libertății Bisericii, fiind încadrat în corpul profesoral la catedrele Institutelor Teologice din Oradea și Cluj-Napoca, îndeplinind totodată și funcția de administrator parohial în diferite parohii din Eparhia de Cluj-Gherla (parohia Huedin și parohia Iris din Cluj-Napoca). În anul 2003, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea i-a acordat titlul de Prelat papal, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la întemeierea Eparhiei de Cluj-Gherla, iar apoi, în 2015, primește cea mai înaltă distincție eparhială, Crucea și Diploma „Sfântul Iosif”, pentru contribuția deosebită adusă învățământului teologic și pentru misiunea pastorală desfășurată.
Astăzi aproape centenar, ajuns la o frumoasă vârstă la care alți clerici își trăiesc perioada pensionării în liniște și pace, preotul Ioan, încă „tânăr sufletește” și animat de „neîmbătrânita dorință” de a lucra în via Domnului, chiar dacă sănătatea nu îi mai permite să păstorească și să transmită credincioșilor Cuvântul lui Dumnezeu în diferite parohii, rămâne la fel de perseverent în vestirea Cuvântului divin, prima funcțiune a misiunii preoțești, pe care o împlinea cu râvnă și în anii pastorației. Astfel, distinsul prelat ne oferă modelul adevăratei vocații preoțești, ce nu poate „ieși la pensie” și își dedică întreaga viață slujirii lui Hristos și Bisericii Sale, Catolice.
La acestea se adaugă inspirate idei creatoare din vasta bibliografie liturgică, patristică sau istorică a unor volume de referință care îi aparțin din 35 de cărți publicate (Începuturile culturii scrise în limba română, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, Istoria Românilor, din cele mai vechi timpuri până astăzi. Adevăruri nespuse până acum, Patrologia etc.) sau din cele peste 700 de articole și studii științifice și de popularizare.

Comentarii: 0