· mai multe evenimente
Facebook

Longseller

Caverne de tăcere
Caverne de tăcere

Etichete:




Autor(i):




Traducător(i):




  • An apariție: 2018
  • ISBN/ISSN: 978-606-797-124-8
  • Format: 13x20cm
  • Pagini: 94

Preț: 25.00 Lei

Adaugă în coș:         
       

Traducere de Alice Valeria Micu; Prefață de Imelda Chinţa

Carte recomandată de Revista Sinteza

Poemul Cea mai bună cerneală a fost scris cu sângele autorului, folosind o aşchie de lemn, în aprilie 1981, în celula sa din închisoarea Combinado del Este din Havana:

Mi-au luat totul
condeiele
creioanele
cerneala
pentru că nu voiau
să scriu
şi m-au scufundat
în această celulă de pedeapsă
dar nici aşa nu mi-au înecat răzvrătirea.
Mi-au luat totul –
pentru că îmi rămânea oricum surâsul
şi orgoliul de-a mă simţi un om liber
şi în inima mea o grădină
etern înflorită.
Mi-au luat totul
condeiele,
creioanele
dar mi-a rămas cerneala vieţii
– propriul meu sânge –
şi cu acesta scriu totuşi versuri.

* * *

Chiar dacă trupul meu se afla în puşcărie şi era torturat, sufletul meu era liber şi înflorit. Gardienii mi-au luat totul, dar nu mi-au putut răpi conştiinţa, nici credinţa.
Chiar şi atunci când nu aveam nimic, absolut fiecare deţineam cheia către conştiinţa noastră, cheia castelului personal. În semn de respect pentru asta, fiecare din noi se gândea că, deşi cei mai mulţi nu aveam pe pământ un castel, nici măcar o casă, eram, fiecare din noi, mai bogaţi decât un rege ori o regină. (Armando Valladares)

* * *

Ingeniozitatea acestui spirit comba­tant nu cunoaşte limite. Confiscându‑i‑se creionul şi hârtia, reuşeşte să salveze de la percheziţie o lamă de ras cu care taie din scaunul său cu rotile o bucăţică de lemn pe care o ascute. Făcându‑şi o tăietură în deget şi storcând picături de sânge, obţine astfel peniţă şi cerneală. Poemul se naşte dintr‑o hemografie a suferinţei, izvorât din propriul trup, învingând încă o dată un sistem incoerent care nu a reuşit să reducă individul la tăcere. (Imelda Chinţa)

* * *

Armando Valladares (n. 30 mai 1937) este pictor, poet şi scriitor, dar cel mai important amănunt biografic este acela de a fi petrecut 22 de ani în închisorile politice ale lui Fidel Castro, căruia îi supravieţuieşte.
Ca funcţionar al Guvernului Revoluţionar, s-a opus controlului exercitat de puterea grupărilor marxiste, iar refuzul de a afişa pe biroul personal un semn cu menţiunea Eu sunt cu Fidel i-a adus un proces în urma căruia, în mai puţin de două săptămâni, a fost acuzat de terorism şi condamnat la treizeci de ani de închisoare. Toate încercările autorităţilor de a-l reabilita politic au avut drept rezultat doar menţinerea convingerilor sale, în ciuda represaliilor brutale la care a fost supus.
„Pentru mine au însemnat 8000 de zile de foame, de bătăi sistematice, de muncă grea, de încarcerare solitară şi singurătate, 8000 de zile de luptă pentru a dovedi că sunt o fiinţă umană, 8000 de zile în care să dovedesc triumful spiritului asupra epuizării şi fricii, 8000 de zile de verificare a convingerilor mele religioase, a credinţei mele, zile în care am luptat cu ura atee a celor care m-au închis şi pe care încercau să mi-o insufle cu fiecare împunsătură de baionetă, zile în care am luptat pentru ca ura să nu înflorească în inima mea, 8000 de zile de luptă ca să nu devin ca şi ei.”
Valladares este unul din supravieţuitorii lagărelor de muncă forţată din Isla de Pinos; acolo a asistat la uciderea multor tovarăşi de suferinţă. A făcut de mai multe ori greva foamei, ultima dată în 1974, timp de 46 de zile, ceea ce i-a cauzat o pielonefrită şi ţintuirea într-un scaun cu rotile pentru mai mulţi ani. Atunci a scris prima sa carte, Din scaunul meu cu rotile, în 1976, carte pe care a strecurat-o pe furiş din închisoare şi care a fost publicată în mai multe limbi. Această carte a făcut posibil ca situaţia sa să fie cunoscută de Amnesty International, care l-a declarat prizonier al conştiinţei. Forumul pentru Libertate din Suedia şi Franţa i-au acordat titlul de membru de onoare şi, în 1980, premiul Libertatea. În acelaşi an apărea volumul Inima cu care trăiesc, un volum de poeme și scrisori, cu mărturii şocante.
Mai multe guverne au intervenit pentru eliberarea sa, iar în 1981, la solicitarea Comitetului Valladares din Franţa, François Mitterrand a obţinut eliberarea poetului. După eliberare, Armando Valladares luptă pentru tovarăşii de suferinţă încarceraţi, fiind primul fost condamnat care a denunţat la ONU violarea drepturilor omului în Cuba lui Fidel Castro. Împreună cu Vladimir Bukovski fondează la Paris Rezistenţa Internaţională pentru a lupta împotriva violării drepturilor omului sub diverse dictaturi, atât de stânga, cât şi de dreapta.
În 1985 publică volumul de memorii Împotriva oricăror speranţe: Un jurnal al vieţii în Gulagul lui Castro.
În 1983 apare volumul de poezii Caverne de tăcere, iar în 1988, volumul Inima unui poet.

 

Comentarii: 0