· mai multe evenimente
Facebook

Evenimente

Lansare Horia Bădescu, miniexpoziție Mariana Bojan și microrecital de muzică barocă

Event Name Lansare Horia Bădescu, miniexpoziție Mariana Bojan și microrecital de muzică barocă
Start 07 septembrie 2017
End 07 septembrie 2017
Description:

Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea volumului „Decameronice” de Horia Bădescu (Ilustrații de Mariana Bojan, Colecția Școala ardeleană de poezie, 2017).

Prezintă criticii Irina Petraș, Mircea Muthu, Aurel Sasu și Vasile George Dâncu, directorul Editurii Şcoala Ardeleană. Moderator: Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Lansarea  se bucură de participarea maestrului Dorel Vișan. Un microrecital de muzică barocă, susţinut de formaţia Duo Chitare: Tudor Gliga și Orosz David de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, şi o miniexpoziţie de grafică, semnată de Mariana Bojan, întregesc evenimentul.

Horia Bădescu s-a născut la 24 februarie 1943 la Aref pe Argeş. Este poet, prozator şi eseist, doctor în litere, jurnalist şi diplomat, laureat al mai multor premii ale Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, al Premiului „Eminescu” al Academiei Române (1991) şi al Premiului European de poezie francofonă „Léopold Sédar Senghor” (2004), membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Scriitorilor Francezi, membru al Maison Internationale de la Poésie de Bruxelles şi al CIRET, membru de onoare al Academiei Francofone şi al Uniunii Poeţilor Francofoni. Este autorul a mai bine de treizeci de volume de poezie, eseuri şi romane, publicate în România, Franţa, Belgia, Bulgaria, Macedonia, Spania, Vietnam. Membru fondator al grupării Echinox şi al Societăţii Culturale şi Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”. Este comandor al Ordinului naţional român Meritul Cultural și cavaler al Ordinului naţional francez Les Palmes académiques. Printre cele mai recente volume de poezie:Pielea îngerului (poeme, Limes, 2007), Miradors de l’abîme (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2008, reeditat în 2013), Vei trăi cât cuvintele tale (poeme, Dacia XXI, 2010),Parler silence (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2010), E toamnă nebun de frumoasă la Cluj (poeme, Eikon, 2011), Cărţile vieţuirii (poeme, Eikon, 2013), Roulette russe(poeme, Ed. L’Herbe qui tremble, 2015), Le poème va pieds nus (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2016).

Vă așteptăm joi, 7 septembrie 2017, începând cu ora 17.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Str. Memorandumului nr. 21).