· mai multe evenimente
Facebook

Școala ardeleană de teologie

Scara cuvântului. Eseuri omiletice
Scara cuvântului. Eseuri omiletice

Etichete:




Autor(i):




  • An apariție: 2017
  • ISBN/ISSN: 978-606-797-129-3
  • Format: 13x20cm
  • Pagini: 186

Preț: 30.00 Lei

Adaugă în coș:         
       

Cuvânt înainte de Constantin Cubleșan

Imagine coperta I: desen de Mihai Olos

 

Cuvintele Evangheliei sunt adresate întregii făpturi, ele au suscitat interpretări variate și multe dispute privitoare la contextul rostirii și la obiectivul lor. De aceea noi, în meditațiile vesperale (îndeosebi), ne-am oprit asupra lor cu gândul de a aduce spre cei de azi forța lor pedagogic duhovnicească, pentru ca, înțelegându-le, să începem să le întrupăm, iar, întrupându-le, să ajungem la unitatea în cuvânt cu Hristos, ca apoi să trecem la împlinirea lor în viața fiecăruia, adică la actul de unire în acțiune cu El. Această unire aduce tuturor darul asemănării atât în făptură, cât și în ceea ce ne înconjoară, iar asemănarea este revărsare de rai. Raiul se deschide prin Cruce și rămâne mereu o lepădare de sine, adică un dincolo de Cruce, în Înviere.

Pr. Ioan Chirilă

* * *

Scara cuvântului, cartea semnată de pr. Ioan Chirilă, este fără îndoială o demonstrație elevată de incursiune hermeneutică în textul și în duhul Sfintelor Scripturi.

Constantin Cubleșan

* * *

Pr. Prof. univ. Dr. Ioan Chirilă s-a născut la 7 februarie 1962, în Măgoaja, județul Cluj. Este preot, profesor universitar, doctor în teologie și autor a peste 10 volume: Urme pe cer, Ed. Limes, 2016; Fărâme de cer, Ed. Limes, 2014; Sfânta Scriptură – Cuvântul cuvintelor, Ed. Renaşterea, 2010; The Dia-logos between Theology and Science. Meeting through the Word, Ed. Renaşterea, 2009;  Fragmentarium exegetic filonian II, Nomothetica – repere exegetice la Decalog, Ed. Limes, 2003; Fragmentarium exegetic filonian, Ed. Limes, 2002; Fragmentarium exegetic, Ed. Limes, 2001; Qumran şi Mariotis – două sinteze ascetice – locuri ale îmbogăţirii duhovniceşti, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2000; Ecouri în Babel, Ed. Limes, 2000; Mesianism şi Apocalipsă în scrierile de la Qumran, Ed. Arhidiecezana, 1999; Cartea profetului Osea. Breviarum pentru o gnoseologie a Vechiului Testament, Ed. Limes, 1999; Homo – deus, Ed. Dacia, 1997. A publicat un număr de 18 volume coordonate și peste 150 de studii de specialitate. Scrie eseu și poezie, realizator al unor emisiuni radio-tv și colaborator la cele mai reprezentative reviste de cultură din oraș și din țară. A realizat multiple misiuni didactice în străinătate, în Universități din Franța, Belgia, Grecia, Israel, Olanda, Suedia, Finlanda, SUA. A condus granturi naționale și internaționale, creând cooperări internaționale foarte importante pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă și pentru Universitatea „Babeș-Bolyai”.

Comentarii: 0