· mai multe evenimente
Facebook

Şcoala ardeleană de istorie

Vasile Pârvan și Școala Română din Roma
Vasile Pârvan și Școala Română din Roma

Etichete:




Autor(i):




  • An apariție: 2016
  • ISBN/ISSN: 978-606-8699-28-8
  • Format: 17x24cm
  • Pagini: 372

Preț: 50.00 Lei

Adaugă în coș:         
       

Pentru Școala Română din Roma, Vasile Pârvan a fost nu numai un fondator; el a reprezentat vreme de un lustru sufletul instituției, atât prin spiritul rigid de organizator, de coordonator al muncii de cercetare științifică în direcțiile concordate în cadrul Academiei Române, cât și prin modelul intelectual-filosofic și nu în ultimul rând uman, care la rândul său impresiona prin severitate și responsabilitate. Din destinul instituției în cei cinci ani cât s-a aflat în fruntea ei nu i-a fost nimic străin, de la îndrumarea direcțiilor de investigație științifică a bursierilor, la contactele cu specialiștii italieni și străini aflați la Roma, cu oameni politici ai timpului, cu reprezentanții Bisericii Romane, la organizarea seriilor de conferințe și a excursiilor de studiu unde devenea un apropiat al alunni-lor Școlii, un sfătuitor, dar și un tovarăș de aventură arheologică și până la munca obositoare de a urmări contabilitatea instituției și de a solicita diverselor foruri ale statului fondurile necesare cercetării, efectuării excursiilor de studiu, dotării bibliotecii, publicării revistelor, ridicării noului edificiu.

Veronica Turcuș

* * * 

Veronica Turcuș (n. 1974) este cercetător științific gr. II la Institutul de Istorie „G. Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române.

După terminarea Liceului „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (1992) a urmat cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1992-1997), pe care a absolvit-o ca şefă de promoţie. Studii doctorale la Scuola Normale Superiore din Pisa (1999-2001), unde și-a susținut teza Architettura cisterciense europea (secoli XII-XII) e l’abbazia transilvana di Cârța I-II, obţinând calificativul maxim (publicată la Roma în 2006, 329 p. + 214 p.).

A efectuat stagii îndelungate în arhivele și bibliotecile din Italia (Roma, Florența, Pisa, Milano, Veneția, Napoli) şi Franţa (Paris, Auxerre).

Bursieră a Accademia Nazionale dei Lincei – Italia (2008-2013).

Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române pe anul 2000 pentru contribuția științifică la ediția jubiliară a Bibliei lui Samuil Micu (1795), apărută la Tipografia Vaticana, Roma, 2000 (2630 p.).

Comentarii: 0