· mai multe evenimente
Facebook

Şcoala ardeleană de istorie

Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni și basarabeni în război. 1914-1916
Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni și basarabeni în război. 1914-1916

Autor(i):




  • An apariție: 2016
  • ISBN/ISSN: 978‐606‐8770‐46‐8
  • Format: 16x23cm
  • Pagini: 290

Preț: 50.00 Lei

Adaugă în coș:         
       

Imagine coperta I: Carte poștală italiană, Primul Război Mondial, detaliu
Surse imagini: Arhivele Naționale, Serviciul Județean Cluj, Fond Colecția Primul Război Mondial; Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj‐Napoca; revista Răsboiul popoarelor. Cronica evenimentelor anului de sânge 1914 redactată de Ion Gorun.

 

Profesorul Liviu Maior – istoricul prin excelență al Transilvaniei moderne – încheie cu această carte „saga” sa închinată secolului românesc al naționalităților, portretizat în acvaforte pentru anii 1848-1918. Cu abordări mereu incitante, pe tema vag cunoscută anterior a Habsburgilor și românilor, istoricul încoronează ciclul acestei „comedii umane” răsăritene cu „povestea” adevărată a mai mult de jumătate dintre românii de-atunci (ardeleni, bucovineni, basarabeni), participanți fără voie la un „Mare Război” cu doi ani mai lung decât al românilor din Regat și sacrificați pentru țări și scopuri (oficiale) străine lor. Istoricul iluminează astfel o pagină din trecutul nostru care explică magistral cum s-a ajuns la „ora astrală” din 1918, adică în ce fel s-a făurit România Întregită. Cartea arată clar ceea ce cărțile noastre de învățătură spun de secole, că nimic important nu se poate obține fără sacrificii, dar și ceea ce nu prea spun cărțile de-acum, că românii din afara micului Regat au construit, în măsură considerabilă, România Mare. Descins din viața erudită și luptătoare a polihistorilor Școlii Ardelene, profesorul Liviu Maior scrie epopeea facerii României moderne, cu metodele consacrate ale „meseriei de istoric”, proiectând istoria românilor în universalitate.

Ioan-Aurel Pop

* * *

În 1914, liderii statelor europene trăiau într-o iluzie – aceea că războiul modern devenise atât de distrugător, încât niciun beligerant nu putea fi victorios. Costul acestei iluzii a fost enorm, după cum demonstrează și profesorul Liviu Maior, exemplificând cu istoria populațiilor din Bucovina, Basarabia și Transilvania. Ca și veritabilii istorici care scriu cu pasiune și responsabilitate, istoricul Liviu Maior îndeamnă cititorii, dar mai ales pe liderii contemporani să învețe din lecțiile conflagrațiilor mondiale ale sec. al XX-lea cum se construiește cooperarea diversităților, solidaritatea umană și speranța în rațiunea OMULUI.

Vasile Pușcaș

* * *

Profesorul și istoricul Liviu Maior a contribuit plenar în ultimele decenii la reformarea istoriografiei românești și racordarea acesteia la dezbaterea de idei precum și la marile teme ale istoriografiei contemporane universale. La lucrările anterioare ale Domniei Sale despre raporturile românilor cu ungurii în Revoluția de la 1848, despre relațiile Habsburgilor cu românii și loialitatea dinastică a acestora din urmă, despre marile personalități ale istoriei moderne și contemporane (Avram Iancu, Alexandru Vaida Voevod), despre rolul societății civile românești din Transilvania la consolidarea identității naționale și construirea unui comportament democratic etc. se adaugă prezenta carte, o premieră în istoriografia românească referitoare la Marele Război. Sunt abordate teme ocultate până acum în România, sunt puși să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat în acei ani de la mari anonimi la formatorii de opinie și personalitățile care au marcat evoluția evenimentelor.

Ioan Bolovan

* * *

Liviu Maior s‐a născut pe 2 octombrie 1940 în Beclean, judeţul Bistriţa‐Năsăud. A devenit doctor în istorie (1974) al Universității „Babeș‐Bolyai”, iar din anul 1990 a fost profesor universitar titular și conducător de doctorate la Facultatea de Istorie și Filosofie în cadrul aceleiași universități. A reînfiinţat Centrul pentru Studii Transilvane (care a funcţionat iniţial în perioada 1942‐1948), al cărui director a şi devenit în 1991, organizând activitatea acestei instituţii ştiinţifice după principii moderne. În 1996 s‐a transferat la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Între 1992 şi 1996 a fost ministrul Educaţiei și a exercitat funcția de președinte al Comisiei Naționale UNESCO, în 1994 a fost vicepreședinte al Conferinței Mondiale UNESCO, precum și vicepreședinte al Conferinței Europene a Miniștrilor Educației de la Madrid. Între anii 1996 și 2000 a fost ales senator în Parlamentul României, pentru ca între 2003 şi 2005 să servească drept ambasador plenipotenţiar în Canada. Membru al Comisiei de Istorie a Relaţiilor Internaţionale, din cadrul Comitetului Internaţional de Studii Istorice, a lucrat ca profesor asociat în Statele Unite ale Americii, efectuând vizite de documentare şi specializare în ţări ca Belgia, Franţa, Anglia, Italia, Germania, Austria şi Ungaria. Interesat de istoria modernă a României, a acordat o atenţie deosebită mişcării pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni din a doua jumătate a secolului al XIX‐lea, publicând o serie de cărţi fundamentale despre Revoluţia de la 1848, crearea Partidului Naţional Român din Transilvania, organizarea şi ideologia acestuia, relaţiile dintre români şi habsburgi etc. l‐au fost acordate numeroase distincţii academice pentru activitatea de cercetare ştiinţifică, inclusiv premiul Academiei Române în 1993, iar în anii 2007 și 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităților „Petru Maior” din Târgu Mureș și, respectiv, „Lucian Blaga” din Sibiu.

Comentarii: 0