· mai multe evenimente
Facebook

În afara colecţiilor

Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei (ediția a II-a)
Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei (ediția a II-a)

Etichete:




Autor(i):




  • An apariție: 2017
  • ISBN/ISSN: 978-606-797-178-1
  • Format: 14x20cm
  • Pagini: 218

Preț: 35.00 Lei

Adaugă în coș:         
       

Proiect editorial apărut sub egida Fundației „Michael Schmidt”.
Carte recomandată de SINTEZA, revistă de cultură şi gândire strategică.
Ediția I a acestei cărți a fost publicată la aceeași editură în anul 2016.
Cuvânt înainte de Anneli Ute Gabanyi.

 

Germenele acestui volum al Ruxandrei Hurezean se regăsește în articolul publicat în noiembrie 2008, „Trista poveste a ultimilor sași din Transilvania”. Atunci, autoarea i-a luat un interviu unui sas care nu a plecat, deși fiii lui sunt în Germania. Întrebat direct de ce au plecat sașii, acest sas, pe nume Johann Schaas, i-a răspuns cu o fabulă. La sfârșitul fabulei povestite, Johann Schaas îi spune Ruxandrei Hurezean: „Vulpea e istoria, doamnă, istoria care a făcut la ușa sașilor multe dimineți la rând”. Întrebarea naște altă întrebare: de ce nu s-au întors sașii? Peste 300 de comentarii am găsit la acest interviu. Unii au spus că una dintre cele mai mari pierderi pe care a avut-o România a fost plecarea sașilor. Alții au adăugat la sași pe evrei. (Aurora Liiceanu, psiholog și publicist român)

* * *

Naraţiunile „eroilor” Ruxandrei Hurezean sunt deosebit de interesante, dar ceea ce conferă farmecul deosebit al acestei cărţi este felul în care scriitoarea, stăpânind o limbă literară de mare fineţe, reuşeşte să evoce procesele sufleteşti prin care trec atât cei rămaşi acasă în Transilvania, uneori însinguraţi şi deznădăjduiţi, alteori curajoşi şi plini de iniţiativă, cât şi sentimentele celor plecaţi în Germania unde, deseori, nu se simt acceptaţi şi apreciaţi şi unde au greutăţi de integrare considerabile. Sensibilitatea autoarei de a vibra la unison cu suferinţele şi bucuriile celor pe care îi descrie este poate calitatea supremă a acestei cărţi, prima de acest gen nu numai în spaţiul românesc, dar şi în cel de limbă germană. (Anneli Ute Gabanyi)

* * *

Dacă străbați Podișul Transilvaniei, căutând rădăcinile celor care au creat cultura și civilizația acestui ținut, pe nemți nu o să-i mai prea găsești. Unu-doi în câte un sat, păstrați parcă de un plan divin, atâția cât să mai aibă din ce răsări alții, să nu piară neamul lor cu totul. Preotul sas din Roșia obișnuiește să spună că mai are în parohie cinci sași de înmormântat și după el, al 99-lea preot din biserica luterană construită la 1225, se va pune lacăt pe ușă.
Au venit acum 800 de ani pentru că li s-au promis pământuri și libertate, dar istoria care a urmat i-a lovit din toate părțile ca pe un trib al nimănui – nemții rătăcitori. Au ajuns să nu mai știe dacă există cineva care să-i recunoască și pe ei, care să-i revendice. Ai cui erau de fapt?
Şi, la un moment dat, prin anii ’80, statul german a decis să-i recupereze, atunci a început să-i cumpere rând pe rând, ca pe niște vite, de la regimul Ceaușescu. România a vândut Germaniei de Vest în perioada 1980-1989 peste 250.000 de etnici germani.
Când, pe 9 noiembrie, acum 25 de ani, cădea zidul Berlinului, din nou au pornit spre lumea liberă, nu doar nemții din fosta RDG, ci și cei rămași de multă vreme în lagărul comunist, cum erau sașii ce mai rămăseseră în România. La recensământul din 1910, nemţii din România atinseseră numărul de 800.000, în 1930 mai erau 633.488 (4,44% din populația țării), iar după recensământul din 1992 s-a constatat că numărul lor s-a redus la 119.462 (0,52%). La recensământul din primăvara anului 2002, peste 60.000 de locuitori ai României s-au declarat încă de naționalitate germană (sași, șvabi și zipzeri), iar la cel din 2011 doar 27.019 persoane erau recunoscute ca fiind de limbă germană maternă.
Nemții din România au plecat crezând că au un loc al lor, o casă care-i cheamă. Dar la scurt timp au descoperit cât de diferiți deveniseră față de nemții de dincolo. Nici ei nu-i mai recunoșteau.
Le spuneau „români”...
Sper să nu surprindă faptul că în acest volum veți găsi și poveștile a doi șvabi, dar destinele lor sunt atât de asemănătoare cu ale sașilor, încât alăturarea nu face altceva decât să întregească imaginea comunităților de limbă germană din România.
Saşi şi şvabi, povestea lor, spusă de cei care au rămas, dar și de cei care au plecat şi s-au întors, v-o ofer aici, într-o serie de reportaje realizate pe parcursul a zece ani, între 2005-2015, publicate pe siteul Hotnews.ro, în alte câteva publicații și, mai apoi, în revista SINTEZA. (Ruxandra Hurezean, Argument)

* * *

Ruxandra Hurezean a urmat studii de filosofie la Cluj şi a lucrat ca jurnalist la mai multe ziare locale și centrale. A condus echipe redacționale, a scris analize politice, reportaje și comentarii, a enervat multă lume. Are cam 25 de ani de război cu lumea care nu-i place și tot atâția ani de pace cu oamenii buni. I se spune „pescar de oameni”, dintre cei care știu mai mult să dea decât să primească. Are o lipsă cronică de simț mercantil și o căpoșenie care o face unică. Atunci când toată lumea o ia la vale, ea o ia la deal.
A publicat un volum de proză, „Cetatea”, și unul de reportaje „Conspirația oamenilor liberi. Patruzeci de călătorii în căutarea unui drum”. În prezent este senior editor al revistei SINTEZA, revistă de cultură și gândire strategică.

 

Comentarii: 0