Imagine copertă: [ventre] Jean-Baptiste Mouton, [Plague]

O carte hibridă, alcătuită dintr-un jurnal sec, minimalist de obicei (chiar dacă interioritatea e secționată în xyz bucățele) și versuri directe, cotidiene – fie amoros-melancolice, fie epico-cinice (un duș scoțian liric, de fapt). Gabriel Bota și-a asumat un experiment: vrea să fie un bărbat în carne și oase, firesc în masculinitatea sa verbală, dar în același timp tandru și delicat (adică măcar relativ romantic). El se definește prin opoziții demonstrative, prin antiteze în dispoziția psihologică și intenționează o platformă intermediară, o pasarelă tranzitorie. „Sfat ascetic: dacă nu-ți convine viața, ia un laxativ!” scrie autorul acestei cărți cu structură dedublată. Dar aceeași voce masculină rostește următoarele cuvinte: „Să nu-ți fie teamă de cei care te iubesc, decât de tine însuți atunci când iubești.” Între cele două rostiri opuse, cartea hibridă se scrie ca o încercare de comuniune între ceea ce suntem dorind să fim, ceea ce suntem fără să vrem să fim și ceea ce ar putea intui ori vedea ceilalți în noi. (Ruxandra Cesereanu)

 * * *

De același autor:

– nu mă numesc Eu! – 2012 – Editura Eikon

– sushi – 2015 – Editura Școala Ardeleană