· mai multe evenimente
Facebook

În afara colecţiilor

Școala Ardeleană. Omagii lirice
Școala Ardeleană. Omagii lirice

Etichete:




Coordonator(i):




  • An apariție: 2014
  • ISBN/ISSN: 978-606-92575-8-6
  • Format: 13x20cm
  • Pagini: 150

Preț: 19.27 Lei

Adaugă în coș:         
       

Şcolile Blajului nu sunt Şcoala Ardeleană, dar confuzia, regretabilă şi frecventă în ultimii ani (chiar în reviste de cultură), nu ne miră, pentru că în liceu nu se mai studiază Şcoala Ardeleană, moment hotărâtor în evoluţia noastră istorică şi culturală. Şcolile Blajului sunt instituţii de învăţământ deschise prin râvna vrednicului ierarh, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron, la 11 octombrie 1754, în vreme ce Şcoala Ardeleană este „o mişcare culturală sau un curent cultural”, generat în bună parte, e adevărat, de Şcolile Blajului, curent cultural pe care l-am putea defini succint ca o mişcare naţională, culturală, ideologică, cu caracter iluminist, care a acţionat pentru emanciparea românilor din Transilvania între anii 1780 şi 1830. Deşi Şcoala Ardeleană este mai cuprinzătoare decât Blajul, e adevărat că „nucleul de foc” al acesteia e Blajul, aşa cum scrie cu memorabile cuvinte Nicolae Iorga:

Aici e pământul sfânt al Blajului […], unde au scris […] acei înainte-mergători […] care au fost blândul călugăr Samuil Micu, asprul muncitor fanatic Gheorghe Şincai şi cumintele alcătuitor de teorii Petru Maior.

Ei sunt principalii reprezentanţi ai Şcolii Ardelene, dacă adăugăm şi pe Ioan Budai-Deleanu, autorul acelui unicat în literatura română, epopeea eroi-comică Ţiganiada. Într-un fel, toată istoria Şcolilor Blajului stă sub semnul metaforic al Şcolii Ardelene şi, în această accepţie, autorul notiţei din Unirea n-a greşit. Pentru că înainte de Şcoala Ardeleană propriu-zisă, din perioada 1780-1830, cu reprezentanţii pomeniţi (Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior), putem vorbi de precursorii Şcolii Ardelene (Inochentie Micu Klein, Petru Pavel Aron, Grigore Maior, Gherontie Cotorea ş.a.), generaţia paşoptistă constituind, într-o admirabilă continuitate de idei şi idealuri, a doua generaţie a Şcolii Ardelene (Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, George Bariţ, Andrei Mureşanu, August Treboniu Laurian ş.a.). Ideile cardinale ale mişcării – originea romană, unitatea de neam a românilor, latinitatea limbii române, continuitatea elementului român în Dacia, preoţia şi dăscălia într-o armonioasă simbioză, pentru slujirea neamului, educaţia clădită pe stânca tare a credinţei – se prelungesc până la desfiinţarea temporară a acestor şcoli, odată cu instaurarea comunismului. În acest sens s-a putut vorbi despre istoricul şi geograful Ştefan Manciulea, care ne-a fost o vreme contemporan, profesor la Şcolile Blajului, „ca un ultim reprezentant al Şcolii Ardelene”.

Şcoala Ardeleană este „spiritul Blajului” sau, cum spune Mircea Eliade, „pecetea Blajului” asupra culturii şi literaturii române moderne.

 Ion Buzaşi

Comentarii: 0